Timpul s-a oprit odata cu mana lui in parul meu si a inceput sa zboare peste tot o ceata miasmatica. Nu stiam de ce si ma saturasem sa descifrez mereu aceleasi si aceleasi tampenii pe care mi le impunea stilul in care alesesem sa imi pierd timpul , adica sa stau cu capul pe o perna mare verde si sa ma uit la firele castanii din parul lui. E greu sa te uiti la firele de par. Imi vine sa rad cand ma uit la lucruri fixe. Imi place sa fug si rad de ele pentru ca nu pot fugi. Cand bate vantul si parul lui o ia in toate partile nu mai rad.
Timpul a amortit in fumul tigarii lui, pe care il sufla sagalnic spre lumina din ce in ce mai slaba. El nici nu fumeaza. De dupa valul gri vad gardul verde ce cuprindea curtea ce odata mi se parea de necuprins si acum pare ca a fost indesata intre peretii verzi. De dupa gardul verde obisnuiam sa privesc sfios… lumea. Acum nu as vrea sa ma intorc. Suflu spre fum si imaginea se dizolva . Nu ma intorc. Mi-e frica de copiii ce privesc acum lumea de dupa garduri, acum sunt de partea cealalta.
Secundele s-au topit in ceasca mea de cafea, in spuma capruie ce se roteste, exasperandu-l. El nici nu-i aici sa vada. In spuma ce inca se invarte dupa cum contureaza coada albastra a linguritei o urma de tornada maronie cu mult zahar incep sa apara chipurile lor, ale fiecaror vanturi ce au suflat in gradina in care nu am putut ramane si in care ma vad fortata sa ma intorc. Caldura cafelei nu persista multa vreme si ca atunci cand nu reusesti sa visezi ce ti-ai propus nu imi amintesc tocmai ce-as vrea. Sunt curioasa de expresia fetei mele si ii caut ochii , caci am obiceiul sa ma privesc in ei. Sunt curioasa daca ochilor lui li se mai schimba culoarea cand ma priveste. Cafeaua e rece, te asezi la masa si ma intrebi daca vreau ceai.
Stau cu picioarele intinse pe bancheta din spate a masinii in timp ce tu canti o melodie patetica care stiu ca mi se va intipari in minte, pe care o voi fredona fara sa vreau, pe care o voi uri. Stau cu picioarele intinse si ma uit cum se aseaza stele inghetate pe geamul ce se abureste usor , usor… Era usor. Ma gandesc la ce voi desena cu degetul pe geam, pentru ca niciodata nu se mai abureste la fel de bine dupa ce gresesti desenul. Niciodata sticla nu va mai fi opaca si din exterior le va deveni din ce in ce mai usor sa priveasca spre tine. Incerc sa desenez o capsuna care seamana…a altceva. Sterg desenul si ma concentrez pe versurile cantecului tau. De fapt vorbeai la telefon.
(poza este a lui chipil)
