Sunday morning.
Nu e de mirare ca atunci cand deschid ochii e dimineata pentru ca si atunci cand am adormit soarele era pe cer. Incerc sa ma ridic si totusi parca ceva ma apasa, ceva imi zice sa mai raman acolo putin, putin de tot, acest putin constituindu-se in eternitatea lenesa a celor cinci minute in care nu ma pot hotari daca sa mai dorm…
Durerea de cap era si ea acolo aseara … Cafea nu mai era demult iar eu incep ca intr-un sevraj sa rascolesc dupa ceva cofeina, desi pe mine ma ajuta sa adorm… Trag pe mine repede o pereche de pantaloni si imi iau geanta pe umar si plec … acasa, banuiesc ca asa ar trebui sa se numeasca. Ar trebui…
Cand ies de pe scara intunecata dau cu ochii de un soare prea vesel pentru mine, prea band si aparent binevoitor pentru ziua mea mahmura de duminica, pentru ceea ce incepeam sa imi amintesc. Ce-am facut aseara nu imi amintesc…
Cand trec pe trotuarul asta , si ii strapung linistea muta cu sunetul tocurilor mele pe betonul rece, imi amintesc de tine… O da..ti-am abandonat si amintire si urma acum cateva zile si acum am reusit sa imi amintesc. Si mi-e dor de tine dar nu te astepta sa recunosc asta. Pentru ca sunt eu pentru ca am orgloliul din cauza caruia pierd multi prieteni.
Tu unde esti acum? De ce nu zici nimic? De ce parca nu mai auzi? De ce m-ai lasat sa iti pierd urma ? Pentru ca asa ai vrut…pentru ca asa..ai simtit tu. Si vreau sa ma crezi ca te inteleg…ca deabia acum mi-am dat seama ca tu chiar insemni ceva, chiar daca impreuna nu suntem mare lucru…dar nici nimic.
Asa ca … De ce? E o simpla intrebare la care astept intr-o mai mica sau mai mare masura un raspuns…nu acum…dar nici prea tarziu…mi-e frica de raspuns, si totusi il astept cu nerabdare, pentru ca am sa plec si stiu ca plecarea imi aduce fericire de fiecare data, exact la fel ca si revenirea pe care mi-ai propune-o intr-o dupa amiaza pe banca noastra , acolo …
Si totusi a fost dimineata si poate am avut si cafea si o migrena serioasa…si totusi a lipsit ceva de acolo… si acel ceva revenea in rastimpurile in care nu reuseam sa ma adun sa rad…era atat de trist si totusi asa ciudat ca in compania uneia din cele mai dragi persoane sa simti totusi asa o singuratate despre care nici sa nu poti vorbi…
Frumos..imi place cum scrii..
…
Hmm..imbini diferite teme,stari si ganduri
si totusi..aberezi sau e gandirea melancolica spre acel ceva ce lipseste
curioasa treaba in orice caz..
Urmeza cumva o continuare sau ceva..? ca sa-mi fac o idee de inceput si incheiere …
o zi buna
Toate posturile se continua unul pe celalalt intr-un fel sau altul, cat despre incheiere si inceput… in fiecare zi, respectiv postare se descrie inceputul unor noi sentimente si faptul ca incepi sa nu mai simti nimic in legatura cu anumite lucuri.