see you in paris.
Ai fost pe sase ceruri, nu de fiecare data raza, dar pana acum nu ai zburat. Vantul se joaca acum in mana ta, si tu pasesti pe valuri. Te-ai murdarit pe frunte de ploaie, si ti-ai dat seama ca lacrimile astea nu sunt asa sarate. Te tine in brate si nu stii, nu mai doare, trecutul galben , toate furtunile albastre, toata ceata. Tu zbori si cineva merge spre tine, , nu merge grabit asa cum o faci tu, rade simplu, rade tare.
Am ales patefonul pe care il vom pune in camera cu ferestre spre sud, atunci cand vom fugi sa ne ascundem de a deveni oameni mari. Oare oamenii mari pot sa mai rada de aburul pe care il respira iarna cand e foarte frig, sa alerge pe gheata de mana, sa rada la fulgii de nea? Oare vrem sa riscam sa vedem cum ar fi asa?
E inca liniste asa ca pot auzi clar tot zgomotul. Sa soptim dragostea invers, sa nu zambim politicos, sa-mi devina tot nimicul pe care l-am avut, “acum”-ul impregnat de tine. Povestea e frumoasa cand nu se termina, cand genele tale vor adormi pe-acelasi albastru si maine. O sa trag obloanele pe care am desenat rate galbene jumatatii noastre de nor, si o sa stiu ca zmeul nu cade de data asta.
