ruxandra

“Imagine trying to live without air. Now imagine something worse.” – A.R.

Luna: Martie, 2009

Melancolie.


505morning_coffee_i_by_esste

Esti singur. Privesti in zare si te intrebi ce ai mai putea astepta. Ce surprize ti-a mai pregatit viata? Ai vrut sa pacalesti cu timpul, sa te joci cu destinul, si in schimb ai primit singuratate.
Te-ai dezis, calcand in picioare sentimentele, de frica sa nu te legi prea mult de oamenii pe care ii iubesti. Lacrimile nu schimba nimic…Si ca un las vrei sa fugi de aici, de toate greselile pe care le-ai facut, de lucruri pe care nu ai vrea sa le repari. Si nu poti!
Aminteste-ti ca rasaritul nu iti umple singuratatea. Contururile sale galbeme sunt din alta lume, cu povesti cu final fericit si cu totul alte chipuri.
Pe acest peron vor mai trece trenuri, insa tu, oricat ai astepta, nu vei reusi niciodata sa parasesti aceste locuri. Timpul va pleca…Cu sau fara tine! Dar tu nu vei reusi sa pleci de aici. Ori vei ramane legat de amintiri, ori nu vei fi la timp in gara,. Ca nu vei avea bani de bilet, sau ca vei urca in trenul gresit, aceea va fi ziua cand iti vei inchide copilaria intr-o odaie din inima, cu viorele in fereastra si cu zambete in priviri.
Cu pasi mici, nesiguri, dar manati de o teama cenusie, ai pornit agale de-a lungul sinelor. Nestiind unde sa te duci, “acasa” ti s-a parut o optiune convenabila…

Cand eram eu mica.


Cand eram mica avea parul cret si asociam cuvantul carchildish_by_meriiremacatita cu o chestie mov si dragalasa. Cand eram mica am trait aproape un an cu impresia ca am un sot pe nume “Cifrian” si ca ma iubeste enorm. La 4 ani eram o tipa dragalasa cu o codita (hilara ar zice cineva). E totusi amuzant ca la 4 ani nu imi pasa cum imi sta bretonul pentru ca nu aveam asa ceva (il taiasem intr-o dimineata cu foarfeca pentru ca “ma deranja si imi intra in ochi”). La 4 ani nu era asa o mare tragedie ca m-am trezit dimineata cu o guma lipita in par. Cand eram mica mai puteam fi inca pacalita sa mai iau o gura de iaurt pentru mama si tata… apoi pentru cateva matusi (aveam vreo 8)
Mi-am inceput viata de junkie mai repede decat oricare dintre voi, la 4 ani, deja luand un interg tub de pastile, deoarece “erau rosii si bune”. Inca mai aveam constiinta ca la filmele in care se pupa lumea sa pun mana la ochi (chiar daca vedeam tot printre degete). O adoram pe Kate Winslet fara sa imi dau seama de ce.
Mergeam cu tata in fiecare weekend la niste leagane si ii povesteam intr-o dementa Soacra cu trei nurori pentru ca era cea mai sadica poveste pe care o stiam si pentru ca aveam o oarecare obsesie nejustificata pentru ea.
Ca orice alta fetita eram disperata dupa papusile Barbie pe care le spalam pe cap cu sampon (spre disperarea mamei), pe care le dadeam cu balsam (tot spre disperarea mamei), pe care le dadeam cu masca de par apoi le uscam si le dadeam cu spuma si fixativ.
Cand aveam 5 ani eu chair credeam ca o sa ma casatoresc cu tipi de la tv si ca pot sa am animal de casa un crocodil. Pe la 4 ani visam noaptea ca aveam o fabrica de ciocolata si dimineata credeam ca locuiesc in Philadelphia.
La 5 ani am mers la primul meu concert Vama Veche. Eram la dentist si tata a aflat ca la Iasi in Tudor e concert in cateva ore. M-a luat de acolo repede si am plecat. Nu imi amintesc decat niste lumini mov, ca tata ma tinea cu picioarele pe dupa capul lui si urla sa imi pun mainile in urechi pentru ca se canta hotel cismigiu.
Cand eram mica imi placea sa desenez in paint tuburi de pasta de dinti si aveam o colectie de iepuri de plus care aveau inevitabil nume gen Rila Iepurila, Rica Iepurica, Iepurici, etc…
Aveam doua carti de povesti imense si obligam pe absolut toata lumea sa imi citeasca de acolo.
Era mult mai simplu cand eram mica. Cea mai mare greseala pe care o puteam face era sa iau buline negre si sa ma lovesc la genunchi.
Acum deja pot face mult mai mult.