ruxandra

“Imagine trying to live without air. Now imagine something worse.” – A.R.

Luna: Iunie, 2009

Draga tu,


Incepe, dragul meu sa capete un sens acum? Stiu… Tu ca de obicei te-ai trezit si te-ai simtit vinovat ca peste noapte ai smuls toata plapuma si eu am ramas dezvelita. Te-ai mai prefacut ca dormi cateva secunde si te-ai gandit ce ai facut aseara. Niste sticle goale de vin rosu si uPicture 116n fum negru.Mirosul acela de cirese… Te intorci intinzand mana dupa mine si gasesti partea dreapta goala. Goala!??! Da, goala. Pentru prima oara in multe multe dimineti, pentru prima oara intr-o viitoare dulce rutina.

Afla dragule ca e ultima scrisoare pe care ti-o scriu, lasandu-te sa crezi ca si restul ti-au fost adresate. Cum probabil ti-ai dat seama, am plecat. N-am luat cu mine decat vaza cu macii rosii si cearceaful cu gargarite. Te rog sa ai grija de John , si sa ii schimbi apa des pentru ca e un peste de treaba. John te iubeste mult.

Acum crezi ca nu intelegi Uite, pune-ti cd-ul tau preferat cu muzica aia pe care o asculti cand esti trist sau ai migrenele alea aiurea si continua sa citesti.Am plecat pentru ca nu mi se mai pare dragut felul in care stranuti, si ma deranjeaza cand nu imi dai pace si nu ma lasi sa ma uit la film si mi se face somn noaptea cand vrei sa vorbim , si stiu ca nu ar trebui sa fie asa…

Ti-am lasat cheia pe undeva prin casa…deci preferabil ar fi sa nu o mananci din greseala si sa nu o pui in acvariul lui John. Sa nu uiti sa iti iei pastilele si sa nu uiti ca trebuie sa mai mananci si morcovi din cand in cand.

B’bye^^

P.S.: Te urasc pentru tot ce mi-ai fost si pentru tot ceea ce nu mi-ai devenit si sa nu ai vreo constrangere de la a boti foaia de hartie si de-a o aruca, si sa nu uiti ca John nu are nici o vina.

Suflet normal?!?


The_yeah_yeah_yeah_sock_by_kawaiwawiE el. E ala care sta cu mine dimineata cand mananc cereale cu ciocolata si ma uit la Powerpuff girls. E ala pe care il strang in brate seara inainte de culcare si noaptea are grija sa nu ma dezvelesc.

E el… Care poarta sosete in dungi si varsa laptele pe jos. E cel caruia nu ii plac capsunile cu zahar, care manananca morcovi cruzi si sta mult sub dus…da, e chiar el.

E un el in conceptia mea… teoretic el e cam neutru. Lui i se face somn destul de devreme si se uita la filme siropoase cu sosete de lana in picioare si cu mana lui in mana… altcuiva. El ma iubeste… si cateodata ma uraste si ma cearta si imi da palme. Si alteori ma ia de mana si ma invata cantece despre mare. Pe el mi-l inchipui simpatic si latos si bosumflat.

El seamana a pinguin dimineata devreme cand mancam iaurt de afine, apoi spre amiaza e o rata mare si galbena cu fular portocaliu. Dupa amiaza e un strut mov care seamana cu Road Runner, mai incolo e delfin, seara devreme e lenes si are mutra de shar pei. Il cheama cateodata Jude, sau John sau chestii de astea cu „J” nu stiu de ce. El e in toate zodiile dupa ce i se potriveste mai bine… II place sa fie balanta. Si cand nu e bea mult fresh de portocale, pinot noir, ce prinde. Si se simte bine, si ii place rasaritul si are oroare de wii.

El asculta muzica lalaita si stie sa faca umbre pe perete si sa imi cante 10 negri mititei cand nu pot sa adorm. El stie care sunt folorile mele preferate si stie ca nu imi plac lalele. Si ascultam impreuna „undeva in vama” si ne holbam la ploaie si ne cade in cap cu petale de salcam.

El uraste mirosul de levantica si sta ain halat alb si pufos si papucei roz cu capatana de iepuras. El abereaza la mine pe blog si vrea un ceai cald de lamaie . Cateodata e prostut si se supara din tampenii si plange, da-i el…

… E sufletul meu.

O sa imi fie dor de tine.


[disclaimer: ana pleca la mare si eu o sustin moral. sa nu se ia nimeni de ce scriu aici. bat campii.]

ziua 1:  Bineinteles ca e asa cum spui tu, mami. Aceasta problema nu isi poate avea solutia decat in ceea ce exprimi tu, asa cum nimeni nu o poate face mai bine.

ziua 2: Normal ca ai dreptate mami, suntem toti niste idioti care nu inteleg lucrurile, cu care binevoiesti sa ne luminezi si cu care iti pierzi vremea si ar trebui sa fii rasplatita pentru asta cu mai mult…

ziua 3 : Mai doresti ceva mami? Te-am dat cu lotinue de plaja, de jumatate de ora iti reglez umbrela si iti aduc  cocktail-uriv… Dorinta ta mi-e porunca. Porunceste si cu ce mai mare placere iti servesc dorintele.

ziua 4:  Mami…stii…desi cuvantul tau e pur adevar sa stii ca parerile muritorilor de rand sunt putin contradictorii..Tu insa nu pune la suflet . Oricum esti cea mai tare.

ziua 5: Mami…stii totusi te-as ruga sa ma lasi si pe mine sa ma odihnesc putin, bineinteles daca asta nu sta in calea aureolei tale sfinte si atotputernice .

ziua 6: Mami…eu vreau sa dorm, te implor in genunchi mergi singura la plaja .

ziua 7: Hai mai mama mai ca m-ai frecat la cap toata saptamana si ti-am facut pe plac si  sacul ala de haine  nu l-am mai primit .

MAMA: Asa te vreau ana, uite hainele  . Incepusesi sa ma sperii.

[o sa fie bine. a trecut 12]

gata scoala sau „vine vara bine-mi pare „


Baii…si gata cu scoala. Stransi intr-o camera mica, parinti si adolescenti , profesori si niste diplome aruncate prin colturi asteapta sa …sa se termine la naiba. Am un moment tamp de „pause . d’analyser un peu.” si ma gandesc cam cu ce am ramas…  Si acum ma refer strict la D-ul nostru unde am venit inca un an dimineata de dimineata, si de unde am fugit de 647 de ori spre disperarea dirigai.

Am ramas cu „la multi ani”-ul care suna a cantec de dric. Am ramas cu perlele din ziua in care ni s-au predat parametrii, cu chokotoff (mult prea mult chokotoff, la anul luati toffifee). Am ramas cu prostiile pe care le scriam la sfarsitul caietului de religie, cu momentele in care ne impacam cu totii ca sa fim uniti la testele de fizica. Am ramas cu secrete destainuite in cele mai tampite momente, cu metode de copiat din ce in ce mai disperate…

Am ramas impreuna cam in aceeasi formula in care am inceput acum mai putin de un an, a inceput cu ploaie si asa s-a terminat. Anul asta a fost totusi deosebit pentru ca fiecare s-a maturizat si fiecare dar  absolut fiecare a incercat sa faca ceva mai mult, sa fie mai bun prin ceva anume, sa ajute , sa SE ajute.

Si usor usor as putea spune ca am reusit sa ma atasez in sfarsit de toti, dupa atata vreme … In dimineata asta as fi vrut sa stam acolo mai mult… Am simtit ca sunt intr-un fel protejata…  Am simtit ca fiecare ar putea face ceva sa nu mi se intample ceva, pentru ca am incercat sa mii apropii intr-un fel sau altul.

O sa imi lipseasca dimineata cantecele stupide pe care le ascultati si care apoi ma obsedeaza o saptamana intreaga. O sa imi lipseasca cum nu mai apuc niciodata sa mananc ceva pentru ca al meu coleg de banca strange tot ce prinde. O sa imi lipseasca sa imi intind mainile in spate si sa ma prinda doua palme reci.

Pana la toamna o sa imi lipsiti dar stiu ca o sa fiti acolo din nou…

pause. d’analyser un peu.


Acum imaginati-va ca sunteti intr-0 scena gen alergati prin padure disperati dupa ajutor ca in filmele de groaza (cine a vazut wrong turn,  wolf creek, etc stie) . Si pe fundal o melodie gen „Bob Marley – Don’t worry be happy”. Calmul din melodie, intrepatruns cu spaima si frica te inspaimanta mai tare…

Exact asa ma simt cand toti imi zic acum ca va fi bine. Binele ala nu il vreau…Eu vreau doar sa stiu ca faptul ca va trece 15 nu ma va face sa iau deciziile pe care le-am luat prost pana acum…

hai sa ne jucam…


E al dracului de tare. Simt ca mai e atat de putin din ceea ce nici nu a fost vreodata si totusi nu pot sa inchei. E ca un joc de canasta obositor pe care ai vrea sa il termini, la care stii ca o sa pierzi dar pe care totusi ti-e frica sa il parcards_by_LukeShannonasesti pentru ca te distrage, pentru ca te face sa nu te gandesti la adevaratele tale probleme. La masa unde am jucat carti noi doi am fost destul de concentrati la joc, amandoi incercand sa uitam ca avem probleme. Involuntar ne-am ajutat unul pe altul multumindu-ne sa nu ne punem intrebari, multumindu-ne apoi sa ne ranim, sa ne ajutam, sa ne ingrijim ranile unul altuia. Incepuse sa fie chinuitor dar niciunul nu parasea masa aceea din camera parasita si plina de praf pentru ca afara era realitatea si nicunul din noi nu era prea bine primit acolo. INcepuseram sa punem o miza din ce in ce mai mare, si sa ne dispara tot cheful de joc, in sine sensul acestuia disparnd. Noi doi eram legati doar de acea masa pe care ne tineam cartile, scrumirele de pe ea si fumul care ne lega direct, probabil singurul lucru care a facut-o vreodata.

La sfarsit , satuli de amabilitati, stim ca mai e putin si jocul e gata, ca ne vom ridica, amortiti si amarati de tot ce am pierdut, sperand la un viitor joc care sa ne salveze, fiindu-ne parca dor de compania ultimului partener, de  privirile fostuui adversar.

Cand ne ridicam de la masa ramanem, un EL si o EA pe care nu ii mai leaga nici fumul ala de tigara, carora li se mai aduce aminte cateodata cu nostalgie de „acea partida de cari de acum muuult timp” pe care au jucat-o prost, asa cum au si inceput- o , asa cum si-o vor aminti…

El nu da niciodata atentie acestui sfarsit mai mult sau mai putin dramatic caci pentru nici unul nu e primul joc de carti…Jocul nu i-a placut si inca isi mai reproseaza alegerea acestei partenere naive in fata careia a pierdut si a castigat de atatea ori.

Ea a invatat ca nu va putea sa planga , pentru a se descarca…Pentru ca va zbiera in ea si va tipa in perna noaptea si nu va rezolva nimic. Si va adormi obosita in sughituri si dimineata va avea  aceleasi probleme pt ca totiii vor aminti intamplator de infrangerea si victoria obtnuta in ultimul joc, deocamdata cel mai greu de pana acum. Deocamdata….

Sunday morning.


Nu e de mirare ca atunci cand deschid ochii e dimineata pentru ca si atunci cand am adormit soarele era pe cer. Incerc sa ma ridic si totusi parca ceva ma apasa, ceva imi zice sa mai raman acolo putin, putin de tot, acest putin constituindu-se in eternitatea lenesa a celor cinci minute in care nu ma pot hotari daca sa mai dorm…

Durerea de cap era si ea acolo aseara … Cafea nu mai era demult iar eu incep ca intr-un sevraj sa rascolesc dupa ceva cofeina, desi pe mine ma ajuta sa adorm… Trag pe mine repede o pereche de pantaloni si imi iau geanta pe umar si plec … acasa, banuiesc ca asa ar trebui sa se numeasca. Ar trebui…

Cand ies de pe scara intunecata dau cu ochii de un soare prea vesel pentru mine, prea band si aparent binevoitor pentru ziua mea mahmura de duminica, pentru ceea ce incepeam sa imi amintesc.  Ce-am facut aseara nu imi amintesc…

Cand trec pe trotuarul asta , si ii strapung linistea muta cu sunetul tocurilor mele pe betonul rece, imi amintesc de tine… O da..ti-am abandonat si amintire si urma acum cateva zile si acum am reusit sa imi amintesc. Si mi-e dor de tine dar nu te astepta sa recunosc asta. Pentru ca sunt eu pentru ca am orgloliul din cauza caruia pierd multi prieteni.

Tu unde esti acum? De ce nu zici nimic? De ce parca nu mai auzi? De ce m-ai lasat sa iti pierd urma ? Pentru ca asa ai vrut…pentru ca asa..ai simtit tu. Si vreau sa ma crezi ca te inteleg…ca deabia acum mi-am dat seama ca tu chiar insemni ceva, chiar daca impreuna nu suntem mare lucru…dar nici nimic.

Asa ca … De ce? E o simpla intrebare la care astept intr-o mai mica sau mai mare masura un raspuns…nu acum…dar nici prea tarziu…mi-e frica de raspuns, si totusi il astept cu nerabdare, pentru ca am sa plec si stiu ca plecarea imi aduce fericire de fiecare data, exact la fel ca si revenirea pe care mi-ai propune-o intr-o dupa amiaza pe banca noastra , acolo …

Si totusi  a fost dimineata si poate am avut si cafea si o migrena serioasa…si totusi a lipsit ceva de acolo… si acel ceva revenea in rastimpurile in care nu reuseam sa ma adun sa rad…era atat de trist si totusi asa ciudat ca in compania uneia din cele mai dragi persoane sa simti totusi asa o singuratate despre care nici sa nu poti vorbi…DSC_0046