ruxandra

“Imagine trying to live without air. Now imagine something worse.” – A.R.

Luna: Iulie, 2009

omleta.


Pentru ca cineva acolo are grija de ruxi cand are rosu in gat.

Pentru ca cineva nu o lasa pe ruxi sa se uite la chestii ciudate (pentru capra mea inseamna chestie ciudata si porno  reclama la lays in care se dezbraca cartofii).

Cineva are grija sa imi faca ceai cu „fruit kiss” .

Cineva face o omleta foarte foarte buna….

Radu 120

Cu putin mai…


Azi a fost putin mai bine… Putin mai soare… Putin mai putina amintire. Stiu ca nu te mai uiti aici demult. Oricum daca te uiti aici nu intelegi, pentru ca nu mai poti sa intelegi ceva pe care ai alungat, pe care ai incetat sa mai vrei sa cunosti. Nefiind adresata cuiva, scrisoarea asta pleaca spre nicaieri.

Continui totusi sa scriu aici, ca intotdeauna, ca si acum, ca sa imi fie putin mai bine…Vreau sa vii tu de data asta sa ma iei de mana si sa imi spui „hai sa fim copii, ruxi. vrei compot?” Si inhalez furii si frustrari, si ura si fericirea, dragostea si plansul, visurile si dezamagirile. Ale altora, dragul meul. Pentru ca acum eu nu prea mai arat nimic, nu mai stiu sa arat.

Si totusi ce e asta. Ce ma tine sa nu ma duc cu el? Ca nu e dragoste! Pentru ca dragostea e pentru copii si e cu fluturii aia in stomac pe care nu-i mai am…e un fel de dor. Dar nu de tine cel de acum… chiar daca asta esti tu. Chiar daca la inceput purtai masti frumoase. Oare chiar tot ce a fost a fost visul unui carnaval in care ne-am gasit fericirea…? La sfarsit ne-am scos mastile, ti-am multumit pentru dans si am fugit… Te amagesti ca eu am fugit. De fapt am sperat sa nu ma lasi sa plec.

mac.mac.mac 101

vara trecuta verde, acum albastru…


INCEPI?

DA.

Era pe plaja . Soarele rasarise. Stiu .Nu sunt fluturi pe plaja . Mie imi place sa visez. Si acolo, era o floare. Cand a razele au inceput sa arda cu o oarecare anxietate erau amandoi pe aceeasi floare. La inceput s-au uitat urat unul la altul. Era oare o singura floare acolo.?!?Era pentru prima data cand vedeau dimineata si totusi se uitau unul la celalalt fara vreo nevoie sa prveasca in jur. Apoi s-au desprins printr-un tremur fluid de aripi si au zburat. De pe o petala spre nicaieri…Spre nicaieri- uri diferite.

Apoi sau intalnit din nou. Erau deja foarte diferiti. Zburau in nestire. Mai gratios si radeau isteric fara glas. Apoi sau asezat pe un fir de iarba. Era prea inalt pentru ei si totusi prea mic pentru amndoi. S-au privit …din nou..stiau ca unul va cadea sau va ceda firul. Dar nu le pasa. Se priveau si continuau sa rada isteric . O picatura de roua a cazut intre ei si privirile le-au fost incetosate. Rasul a incetat. Zborul a cazut. Simteau aripile grele fara vlaga…si totusi..

Erau constienti ca erau frumosi. Erau un el si o ea , caci altfel floarea de pe plaja nu i-ar fi primit. Ei ii placeau povestile… El era albastru. Un albastru de sticla care parea aproape lichid, te asteptai ca aripile-i sa i se scurga , sa se dizolve, si in fluturul lor era ceva ce semana a val, ceva ce amintea de spuma marii. Ea …ea era enigmatica, albul aripilor ei era pur…pana cand niste puze s-au asezat pe servetul de hartie si le-au murdarit. Si carminul le-a patat. Pe albul ala, rosul se vedea parca mai pacatos ca niciodata…prohibitie…de la inceput. In zborul si in inimile lor.

Incepea sa arda.(dragostea) .Si sa le strapunga inimile. sa zicem ca ea il iubea cu toate ca il iubea prea mult ca sasi dea seama ca-l iubeste. El stia si visa…la o plaja si o floare..stand in capul oaselor si privind rasaritul oglindindu-se in spumele stravezii ale marii.. Priveau valurile care se spargeau si aripile lor s- au atins.Intr-o clipa el si ea s-au contopit intr-un singur fluture. Era fericire.Timpul se scurgea.La fel si viata din ei..Vroiau sa traiasca o clipa de fericire in putinul timp care le-a ramas.Si totusi ceva ii despartea..ceva..

Erau amandoi niste fluturi fara prea mult curaj. Ceva-ul ala i-a speriat si ai zburat din nou unul din calea celuilalt. Era deja amiaza Soarele incepuse sa le decoloreze aripile. Ea nu mai era asa fermecata de el si el i-a soptit ca inca o priveste , dar nu mai vede in ea nimic enigmatic, ca o placea pentru ca era pura, dar incepe sa ii observe rosul acela interzis. Ea ii spune ca aripile lui se pierd pe cer si nu il va gasi daca il pierde .Si s-au indepartat. Si-au dat seama apoi ca le era dor sa stea pe aceeasi floare,sa tremure odata cu picaturile de ploaie…Sa fie doi si totodata un tremur, sa zboare cu aceeasi boare de vant. Si s-au intors si au mai reusit incaodata sa isi dea seama ca se iubesc…Ea nu uita insa cuvintele lui. El isi pierduse ceva din siguranta cu care plutea…

Si inca o zi in paradis…Au fost doi fluturi frumosi. Ceva ii schimbase. Sa fiE oare timpul? S-au privit in ochi..au zambit..un sarut dulce amarui a aprins in el o noua flacara..Stia ca o iubeste. Dar a fost las.Ar vrea sa-i spuna acum.Dar ea are privirea goala.Un suras enigmatic i se intipari pe fata..Si cu sufletul gol ii spuse:te iubesc! Apoi isi ridica aripile in vazduh..Privi soarele. Era fericita…Apoi a disparut..In urma ei a ramas scrum. El era uimit! O pierduse..dar va fi bine. Spera…
Era acum seara. Fluturii mor seara… Dar va fi bine. Sa speram.Va fi bine cu alte milioane de fluturi si alte milioane de flori vor primi povesti..poate nu toate vor avea sfarsitul trist…va fi totusi bine…speram.

Pentru ca stie ca ea va fi acolo pentru totdeauna..va spera!

scrisa cu o foarte draga ea….


Delir.


Cand si-a inceput felia de paine ei inca erau fericiti.
Ea era o prezenta…fluida. Cand o intalnea nu stia daca mai intai sa o sarute sau sa o prinda in maini, sa stie sigur ca ea nu pleaca nicaieri. Te privea cu ochii mari conturati cu albastru si nu stiai daca te ironizeaza, te adora, te dispretuieste sau o faci fericita. Devenise atat de misterioasa de la o vreme. Zambetul carmin nu-ti dadea voie sa o intrebi…trebuia sa stii. TREBUIA. La ea nu era niciodata despre cand, era despre vesnicie. Si fiecare defect al ei o facea mai EA, ii perfectionau prezenta si incurajau gesturi mici care te fac apoi sa iti pui sute de intrebari. Faptul ca o tine de mana nu ii da nici o siguranta, stie din experienta altora cat de important e lucrul asta pentru ea si cat de mic devine deodata. Iar ea e inconstienta de toate astea pentru ca nici nu incearca… Mai degraba nu vrea, decat sa recunoasca ca nu poate. Pentru ei pare foarte complexa, ea e defapt un zambet… Constienta ca e un copil…el o vede in zambete.

El e ca o stanca. Mereu acolo sa o prinda cand aluneca. In ochii albastrii pictati de culoarea scursa de pe aripile unui fluture de iris . El e ca o boare de vant ce-i sufla pe frunte ca sa ii treaca fierbinteala, sa o calmeze. E ocrotitor si cand ii e mai greu e acolo in parul ei sa ii sopteasca cuvinte imbarbatatoare. De ce? Pentru ca ea are nevoie de el. Are nevoie sa o tina de mana, o vede in zambete.

Fata azi a inceput sa zambeasca fals si el a incerca sa nu mai fie acolo. Si-au dat seama ca le e bine si asa. Ea se ridica si pleca.

El ramane acolo . Nu reuseste sa planga.

Mai e jumatate de felie de paine… balade du parc 280

Fericire…?!?


Vara asta am zis ca am sa fiu fericita. Si azi am fost cand ma asteptam mai putin, mai tarziu decat as fi vrut, in cel mai ciudat fel am simtit fericirea asta. N-a fost fericire in sensul in care ma asteptam au fost inca doua maini care m-au prins cand am alunecat. A fost cu atat mai special incat nu credeam ca ma mai prinde cineva de data asta, pentru ca nu aveam de ce sa ma mai agat. Ma pregateam sa cad… era fractiunea de secunda dintre momentul in care ai scapat paharul din mana si cel in care se zdrobeste de podea. Exact atata timp incat sa te incordezi si sa inchizi ochii… exact atat cat pentru reflexe, caci eu…eu gandesc mai greu si prost. Foarte prost.

Si ce? Ti-a fost greu sa zambesti? Ma faci sa rad. Se vedea foarte bine… nu. Nu erai tu aia. Eu te stiu. Tu zambesti cu toata gura si ti se fac observatii ca parca vrei sa arati dintii tai la toata lumea. Acum zambeai scurt si nu priveai pe nimeni in ochi. Draga mea… nimeni nu isi dadea seama oricum cat erai de falsa. Nu te cunosc atat de bine. Peste 3 luni o sa iti para rau. Peste 3 luni iti va fi bine. De ce oameni care te stiu de o viata nu stiu cand ti-e foarte greu. Asa de bine te cunosc ei?!?

Sunt fericita. Sunt fericita . Sunt fericita. Chiar daca nu mi-am dorit sa fie asa. E bine…e foarte bine.Nu e cum vreau dar e bine. Am invatat ca din cand in cand faci un mare bine , multumindu-te cu mai putin. Si fericirea? A da. Vorbeam mai sus. Si eu eram fericita si dansam si ma durea cucuiul. Vroiam sa raman… masochism?

Probabil. Iti era frica.. Se vedea in ochii tai ca mureai de frica si incercai din rasputeri sa nu te gandesti la ce nu trebuia sa te gandesti dar te gandeai…si inchideai ochii si te tineai de tample …Apoi iar zambeai, trebuia sa stai jos, departe de agitatie. De fapt pe tine ei te tineau inca bine. Sa fi fost singura era mai greu…

Dar mai bine. Sa-mi fi facut cineva un bine facandu-si un bine era fericire. De ce? Ca nu mai avea de ce, la ce… Nu mai aveam voie. Si totusi nu asa a inceput totul? Oare nu pentru ca nu puteam am vrut atat de mult? Oare nu din acelasi motiv am ajuns aici?

Vezi bine… e un mare cerc vicios. Deocamdata nu ai sa iesi. Si nu poti sa uiti. Pentru ca ti se aminteste in fiecare secunda, din zgomote si imagini…din bucati de sticla ce se infing usor in umbra ta si se cheama sfidator si dulce: amintiri. Nu vrei inca sa uiti pentru ca speri. Si ai sa incetezi sa speri cand n-o sa mai fie loc… pentru ca vei spera la altceva.

Si pana atunci?

Pana atunci ai sa scrii la infinit despre zile identice. Ai sa descrii in 1000 de feluri aceleasi senzatii si va fi plictisitor.

Tu nu te plictisesti niciodata sa imi zici de fapt ce simt?

D’oooooh! Sunt inima ta. Tu?

Eu? Eu rationalul.Jardin sous la neige 277