ruxandra

“Imagine trying to live without air. Now imagine something worse.” – A.R.

Luna: August, 2009

ne jucam in continuare.


Jocul continua. Azi in ce ne luptam draga zmeule. Vesnicii veseli patetici care mananca multa inghetata. Cutitele sunt din ce in ce mai ascutite si mai reci. Ranile dor din ce in ce mai tare.

N-au o poveste.


N-au o povese frumoasa de dragoste. Mandri in insa ca nui cliseu plictisitor, fericitii ca nu mai etake fun serously (191) nimeni ca ei, fericiti ca au ceva ce-i al lor, pe care-l pot pastra intr-o cutie colorata de papuci sub pat sau pe pervazul albastru de la geam. N-au trait nici clasicul inefabil al Julietei si al lui Romeo. Sunt probabil prea mici si arunca banii pe chestii mult mai daunatoare ca otrava. Probabil daca ar lua ceva aresenic ar fi doar high… Ea nu o sa se otraveasca … Ea o sa mai ia cateva guri de vin si o sa se culce cu capul pe umarul lui.

Nu.. Nu au avut tulburatoarea dragoste a lui Heathcliff şi Catherine Earnshaw. Ei nu-s asa complecsi. Au totusi o inconstienta multilaterala. Nu se vor mereu si niciodata simultan.  Nu se cunosc din copilarie si nu se vor iubi pana la moarte, cu atat mai putin dupa fericitul eveniment.  Analogia o regasim in faptul ca au o dragoste distructiva. Ca pierd de fiecare data ceva sa se reuneasca…

Adam si Eva… probabil cei mai apropiati de pamantenii nostri . Niste copii naivi ce au in cap ca o sa schimbe lumea. Naivitatea o sa li se transforme pana la urma si lor in doua fiinte duplicitare care viseaza mereu la case zugravite alb, cu ferestre mari care dau spre o plaja. N-0 sa fie asa. Diferenta este ca ei au facut schimb de roluri. El i-a spus la ureche povesti despre cum ar putea fi. Au pasit amandoi in iad. In gandul sau o blesteama in fiecare zi. In gandul ei il iubeste mai mult pe zi ce trece iar iadul nu i se mai pare intolerabil cu el acolo. Dar a plecat de atat de multe ori..

Monica si Danut… Povestea ei preferata pe care el nu a citit-o. El e la fel de egoist si se crede neindreptatit. Ea o sa il iubeasca neconditionat pana se intoarce. O sa se regaseasca intr-0 seara de primavara cand nu vor mai fi altii prin preajma sa ii sufoce cu fum si minciuni. O sa se intoarca atunci cand ea o sa isi cumpere o pisica gri si o esarfa verde. O sa il sarute cand el o sa isi aca un tatuaj cu ciuperca pe degetul mare. O sa plece si o sa cante la chitara in vama si o sa doarma pe plaja. Prieteni de familie cu niste pescarusi, dupa amiezile de duminica si le vor petrece scufundandu-se prin golfuri sa caute scoici pentru colectia ei din cortul de pe plaja. Ca in melodia ei preferata, le vor vinde pentru un sarut.

Poate pentru floarea de pe plaja au vrut fluturii o poveste noua. Poate pentru fluturi si pentru floare e cea mai frumoasa poveste. El nu o sa stie versurile melodiilor ei niciodata, pentru ca nu crede in ele. Ei nu o sa ii placa muzica pe care o asculta el. Nu o sa le placa aceleasi cafenele, nici cafeaua nici nu o sa izi zambeasca.

De aia sunt ei. De aia probabil va fi un singur cliseu in povestea lor. Cand ea va pleca , el o sa se intoarca dupa ea. Cand el isi va continua drumul se va opri ea sa il priveasca. Dezamagiti , tristi si singuri au sa plece. Ultimul lucru pe care-l vor stiu unul de celalat va fi ritmul pasilor muti pe un trotuar ce tocmai a fost martorul sfarsitului unei povesti.

Poate pe trotuar scria ceva cu „fericirea ce dureaza pana la adanci batraneti” dar celor doi nu le-au fost citite basme si mergeau cu privirea sus.

Poate daca priveau in jos le era altfel.

(poza facuta de umbrelerosii).

ultima zi?


Mai e o zi de vara. E ultima zi de vara. Pot sa imi repet asta la nesfarsit si imi simt neputinta din ceDSC_0252 in ce mai apasatoare. Am mai spus ca ma sperie perioadele mari de timp. Ma sperie sa nu pot face nimic in legatura cu anumite lucruri… Si totusi ce-ai face TU daca azi ar fi ultima zi? Sa te fi culcat aseara si sa iti fi pus ceasul desteptator sa sune cu soneria aia tampita pentru ultima zi a existentei, sa sune pentru ultima oara si sa-l arunci pentru ultima oara de perete?

Daca ai sti ca diseara te culci si nu te mai trezesti. Ca ai sa pleci fara macar sa simti, si n-o sa mai ai o inima. Individul de care vorbeam mai jos mi-a promis totusi ca va ramane cu mine? Dar tu ? Tu ce te faci, ala care n-ai blog sa vorbesti despre sufletul tau, care n-ai vorbit niciodata cu sufletul tau? Daca pe tine te lasa singur? Daca o sa te uiti singur la ultimul apus?

Daca as sti ca maine ar fi ultima zi as pleca la mare sa vad acolo rasaritul … As fugi apoi in Grecia sa mai vad odata cainele lui Denis si sa il rog sa ma-nvete si pe mine sa fac calamar. As suna-o pe Oana sa ii zic la multi ani pentru ziua ei si as face un lung testament cu persoanele la care vor merge snururile de pus la mana si caietul meu negru.

Am sa mor neinteleasa :)). Nimeni nu a reusit sa priceapa de ce asociez fiorii cu culoarea violet si n-am auzit niciodata marea in scoici.  N-am putut sa rad la poze si din cauza ca eu cand casc imi curg lacrimi, proful de mate crede mereu ca plang.

In ultima mea zi de viata mi-as face poze si le-as pune pe blog, v-as scrie la revedere si m-as imprieteni cu un fluture. Si-as vrea sa mor pe 29 februarie ca sa va amintiti de mine doar din 4 in patru ani, si de ce sa nu recunosc, ca sa fiu ma interesanta.

Si n-as vrea sa traiesc ultimul apus, si sa adorm fara el.Si daca o sa fie asa voi reconsidera ideea consolarii cu faptul ca in iad este ciocolata.

pentru ca stiti ca ma iubiti si ca sunteti cu totii niste dependenti,

accroaucocolat

LATER EDIT: e de fapt 30 august!

Nici om, nici singur.


„El.

un om singur” (N.S)ChipiL_ImmortalizingYourFears

L-am uitat atata timp pe sub vreo lumanare, prin praful asta ce zace de atata timp in linstea galbuie de prin camera si de prin sufletul meu… Sa scurs usor pe sub podele, melacolic, s-a ascuns disperat sub scaune privindu-ma cu groaza. Mi-a zis acum ca nu ma mai recunostea. M-a mustrat ca l-am uitat pe acolo.

S-a invelit in noptile reci cu rochiile mele albastre si si-a pus esarfe colorate sa se-nveseleasca cand era trist. Nu-i pasa ce spune lumea, daca ii pasa ma asculta macar odata. A mers cu mine peste tot, privind cum fac greseli dupa greseli, prividu-ma uneori revoltat, neputincios, alteori razand in sinea lui de ce copil sunt. N-a incercat sa ma opreasca… Fluiditatea asta a lui era data de faptul ca e lipsit de materie, e incontrolabil si totusi probabil cea mai puternica forta de pe pamant.

E ars pe margini pentru ca l-am uiat de multe ori in soare, in timp ce adormeam si incercam sa uit. El nu uita. Si e de un sadism nebun. Este un maniac perfectionist care nu se lasa. Si te mananca pe dinauntru si nu poti sa il dai afara. Si nu te locuieste , ci il imbraci. Si ma insoteste, si ma asista si ma intampina la fiecare cazatura, si in 3 ganduri ma consoleaza, ma mustra si ma ironizeaza. Si-l iubesc si-l urasc mereu. Si cand e liniste si-n capul meu incepe sa tremure si sa spuna tembelisme si face mizerie.

Iar eu… eu n-am rabdare sa stau mereu sa curat. Si de la praf incepe sa tuseasca si i se face somn. Si cand adoarme el eu nu mai am Dumnezeu . Si cand nu e el sa ma tina de mana ochii mei nu mai pot privi soarele. Bine ca el nu doarme mult.

Nu-mi zice niciodata cum sta treaba de fapt, dar isi schimba parerile de la o zi la alta. Si se ascunde peste tot si cand nu-l gasesc ma apuc de plans. E cam prostut si nu intra in fotografii niciodata. Voi nu-l vedeti , si nu-i vreun prieten imaginar.

E o chestie pe care o simti ca un fel de suflet si cateodata iti pare ca nu mai e al tau. Te miri ca intra si iese din tine atat de des si totusi te cunoaste asa bine.

Iar el… el nici nu-i om, nici singur.

(pic by chipil)

primavara-n par.


ChipiL_Hello my name is VioletteMie imi miroase a primavara. Rostul firesc si le-au pierdut toate cu ceva vreme in urma. De cand a iubi este despre ura, de cand ca sa tii de mana trebuie sa spui vorbe tembele, cum vara asta a avut iz de iarna, la mine vine primavara.

Si cu toate ale ei, ei se intorc acasa, stam noaptea pe balcon si fluieram oamenii care trec. Eu nu stiu sa fluier, poate primavara asta ma invata cineva. De ce primavara? Pentru ca mie primaverile imi sunt cele mai frumoase. Prea putini am ramas dupa ultimul mai, prea mici , cu ganduri mari , ce urla de singuratate in creier si nu ne mai incap in suflete.

Acum nu mai e nevoie de cuvinte pline de ura, acum ne intelegem din priviri. Si nu iti doresti sa fii prin preajma cand ni se intalnesc privirile. Si totusi de unde atata imoratitate si rautate? Ca suntem goi pe dinauntru.

Si te invit la o inghetata cu menta si ciocolata, te invit sa zburam, sa ma iei de mana. Te invit sa iesi afara si sa nu te mai intorci. Poate sa imi scrii cand iti amintesti cum ma cheama. Si poate atunci n-o sa mai fie primavara…

Caci iarna a inceput atunci cand ai uitat.

hai, ne-ntrecem?


ChipiL_EndofthedayNu. Nu mai e ca acum 10 ani cand eu si el eram inca niste copii. Cand radeam si ne necajeam unul pe celalalt si ne intreceam pana la bradul din curtea casei de langa lac, cand faceam suc de muguri cu apa din iaz. Atunci puteam sa plangem si sa uitam, si tot ce puteam face era sa asteptam sa fim iertati de ai nostri pentru ca ne-am batut.

Acum nu ne mai intrecem pana la colt, acum ne intrecem pentru idealuri bolnave si ne masuram in zambete promiscue, in promisiuni vulgare si in fuste cat mai scurte. Nu mai sunt femei cu parul lung. Azi avem nevoie de ochelari mari care sa ne acopere privirile inautentice si ochii rataciti, frica si deznadejdea. Pe buze ne asterem un stacojiu trivial si cam asta e tot. Generalizez pentru ca despre asta este vorba, despre faptul ca ne plafonam.

Si in fata unei linii imaginare de start pe asezam rand, pe rand. In jur sunt o gramada de priviri sfredelitoare care asteapta sa cazi, te apasa dorindu-ti ce e mai rau, dorinu-si sa se termine odata ca sa plece. Ar vrea sa iasa si ei probabil din cercul asta de naravuri stupide, pe care le iubim.  Ne adoram pe noi insine. Si revenim la lina de start. In cazul nostru, un simpatic ménage à trois care ne-a mancat sufletul.  Nimic mai patetic. Si cum sunt niste reguli de la inceput, si aici sunt ca la mine in suflet, eu zic ca nu se pune cum a inceput jocul, si nu se pune nici cum a continuat. Se pune totusi ca doi din cei trei au trisat . Totusi cine a jucat corect a avut de castigat, avand un avantaj.

Deductibil, se afla acolo pentru un verdict pe care nimeni nu e cu totul curios sa il afle. La fel cum am aflat la jocurile de „niciodata” atata vreme cat nu stii raspunsul , te simti liber sa iti justifici sperantele. Cu certitudinile e posibil macar 50% sa cazi. Si nu ca nu s-ar merita. Dar au efect pe durata lunga, ca cele mai puternice droguri. Se presupune ca in acest pat, in care cineva e in plus se iubeste si se uraste deopotriva. Si nimeni nu e filozof aici. Si mereu cineva o sa planga.

Intorcandu-ne la linia de start. E o presiune usoara, suntem ametiti de la tot fumul asta, si e intuneric bezna. Sticla de vin se plimba de la unul la altul intr-un ritm din ce in ce mai alert. Cineva nu-i vede culoarea si se prabuseste. La fel cum se vor prabusi si ceilalti , pe rand.

Cum cei din jur te pot incuraja, ochii ce ii privesc ii intimideaza, ii umilesc , asa cum nu poti sa iubesti cu cineva cu inca 500 de persoane in dormitor. Dar cand niciunul nu era atent, cand si-a luat 5 secunde libere sa respire, sa isi dea cu carmin pe buze, sa isi adune niste sperante , ii darama un sunet asurzitor. Sunt inca niste copii, si ar fi vrut sa se intoarca acasa, sa poata sa spuna ceva cuiva, sa ceara un sfat. Afla apoi, naivii de ei ca ala era startul. Zapaciti, incep sa alerge, nestiind pentru ce, nestiind de ce, nestiind daca vor sa castige sau sa piarda. Fara sa aiba idee ce e la capatul celalat, dintr-un impuls dorinta suprema a devenit castigarea cursei.

Si-au pus piedici, si-au spus cuvinte tampite, s-au indepartat unii de altii din dorinta de a fuziona, o clipa, asociind aceasta contopire cu o fericire imbecila. Si cei trei se iubesc, si se urasc… Dorinta cea mai mare este sa ramana doi cate doi. Si fiind imposibil matematic , e ca si cum te-ai lupta cu morile de vant.

Fiecare fata l-ar vrea pentru ea. Fiecarei fete ii place sa creada ca prietenia cu cealalta este mai importanta. E imposibil insa sa le ai pe amandoua, si nu din ironie, din incapatanare , sau vreun motiv subiectiv, caci ar fi bine sa fie asa. Macar am putea da vina pe cineva. E neputinta, este imposibil.

Imposibilul asta suna la fel de etern ca niciodata . Pe mine ma sperie perioadele mari de timp. In tipul cursei se desfasoara miscari intre cele doua fronturi, pentru ca Fat -Frumos migreaza de la o Cosanzeana la cealalta, fugind si luandu-le si sperantele cu el.

Intre timp afla ca acest joc de copii prosti , cu ambitii prea mari , si fara prea multe in cap se termina cand cineva o sa renunte. Sunt toti trei mult prea ambitiosi, insa un ménage à trois ca acesta nu e deloc favorabil. Se poate pleca in toate variantele. Oricine poate tine de mana pe cine vrea. Pot pleca toti trei , pot schimba terenul de curse si linia de start, luand-o de la capat. E destul timp…

In fond, jocul de-abia a inceput…


Mai m-am gandit si ca ar fi ok sa scriu sub poze daca-s luate de undeva. Daca nu, sunt ale mele.

mai m-am gandit.


Si-a pus in rucsac toate visele si sperantele. S-a gandit ca aici nu-i pentru el . S-a gandit ca mai bine pleaca si nu se mai intoarce. Au ras de el, de idealurile lui si i-au distrus surasul ala pe care ea il iubea atat de mult. Cand a ajus aici era un om trist. Si acum cand pleaca pleaca tot trist. Dar nu esti mai trist dupa ce cunosti fericirea si iti scapa printre degete? Ca nisipul rece, pe care-l saruti seara cand vrei sa-i soptesti marii sa taca o clipa sa ii auzi pasii in nisip. Avea si nisip in rucsacul lui. Si mucuri de tigara, dopuri de la sticle de vin… si niste firmituri albastre. N-a putut sa o cheme, ei nu i-a venit ideea sa se intoarca. Avea un insectar cu niste fluturi: unul albastru si unul alb, pe care si-a sters ea buzele intr-o seara, inainte sa se culce. Avea un album cu toate pozele lor si o funda rosie pe care i-a legat-o ea pe deget, sa o tina acolo toata vara.

Acum nu mai era nimeni prin camera turcoaz, cu storurile trase, cu lampi albe si pe tavan desenat un elefant. Era acolo un pat si un covor, pentru ca nu le placea sa doarma mereu in acelasi loc. Mai era John intr-un acvariu si pe pat era lenjeria cu gargarite , turcoaz si ele. S-au contrazis o dupa amiaza intreaga. El zicea ca daca-s verzi nu-s gargarite. Ea sustinea ca licuricii nu au pete negre. Pe pereti erau fotografiile ei. Pe jos erau partituri la chitara.  Ea e uda mereu cand calca pe ele, iesind de la dus. El se prefacea suparat, o lua in brate si o arunca pe pat, si ramaneau imbratisati pana in zori.

Acum si-a pus tenisii albastri si si-a strans amintirile intr-un sac. Si ea a gasit camera goala… Toate erau acolo. Goala de el, de ei. De tot ce a iubit.

Mai m-am gandit ca si asta ar fi o poveste interesanta.

ChipiL_HetraveledtotheothersideoftheworldCHIPIL’S PICTURE.

Ma intreb.


Ma interb cat timp ai rezista tu aici.  In coltul asta de gradina. Unde nu-i  nici lumina nici intuneric. Stii cat e de obositoare obscuritatea asta transparenta? Daca ar fi intuneric as sti ca e vremea de culcare. Si m-as culca. Poate pentru totdeauna. Daca as sti ca e soare as tranti poarta gri de pe care cad bucatele de vopsea si scartaie de la vantul asta ce conspira parca impotriva frunzelor, ce incep sa se ingalbeneasca, sa cada, sa moara , odata cu noi, odata cu toamna ce vine si aici , si la tine, unde suntem de fapt amandoi.

De aici din gradina mea pot sa plec oricand, sa ma intorc, si totusi nu pot sa nu revin. E ca un contract nescris pe care il am cu sufletul. La o vreme trebuie sa ma intorc, altfel inebunesc, mor. Si e cea mai frumoasa gradina din cate veti vedea vreodata. Caci macar odata in viata veti intra intr-o astfel de gradina. Doi cate doi…Daca n-ati intrat macar odata muriti degeaba, si e pacat.

Pot veni singura, sau cu un singur suflet odata.Si putem ramane cat vrem de mult. Si bine ar fi sa plecam tot impreuna. Dar nu-i niciodata asa. Mereu cineva ramane mai mult. Si cateodata cel care pleaca se intoarce, dar nu mai gaseste pe nimeni.

Acum stau aici singura. Tu stii ca si eu am plecat. De fapt crezi ca am plecat prima. Nici nu stii ca sunt aici. Si ai zis multora ca vrei sa te intorci si inca n-avi venit. Si ma intreb daca mai pot sa stau. Daca n-am sa ma plictisesc odata de flori, de parfum, de cantec … si cand ai sa vii nu o sa mi se mai para speciala. Si imi va parea rau …

Si poate o sa ne para rau la amandoi. DSC_0041Poza i-a facut-o Ada lui Ruxi.

je m’en fiche.


As vrea eu sa pot. Incep sa pierd sirul si nu-i bine deloc. Intr-adevar incepe sa imi fie bine. Si fara vreun fapt , fara ca ce va s se fi intamplat. E asa ciudat cum cateva cuvinte imprastiate pot sa iti schimbe starea intru totul.

Acum ca mi-e bine stau aici intr-un colt si sa ma uit la ei. Nimic nu s-a schimbat si noi suntem cu totii ingrijorator de … „la fel”.Eu tot nu mai tin minte conditionalele la engelza si voi inca folositi sampoane toxice, eu inca bat campii voi inca fumati tigari de foi. Eu inca mai am vise cu nectar de portocale care ucide oameni si voi plangeti dupa morti. Eu nu.

Leaganul scartaie enervant in rastimpuri.Saturata sa ma tot justific, sa aud muzica proasta si sa vad prea multe culori m-am refugiat… in curtea din spatele unei case portocalii cu un foisor mare … Aici nu sunt oameni. Aici e doar un susur calm de rau care vrea sa ma linisteasca .

Si incep sa imi dau seama ca nu m-am mai gandit demult la mine. Adica mintea mea nu a mai luat deloc in seama sufletul… da , da ala cu sostete in dungi . Mi-am dat seama ca „eu” s-a transformat in aschii ascutite, triste, rosii, bulbucate. Si o eu vrea inghetata cu menta si ciocolata, o alta se gandeste ca e tarziu sa iasa ca sa isi cumpere, una admira culorile de pe cartile din raft, alta vrea sa se bata cu cealalta si tot asa… tralala cerebrala.

Am auzit sau am vazut pe undeva o expresie gen ” vine o vreme cand incepi sa te intrebi unde naiba ii gasesti pe toti”. Si incepe sa imi rasune in minte acum, din ce in ce mai tare si strident… Parca se solidifica la mine in cap si ma apasa. Dar acum e bine..

As vrea mai mult ca orice sa ma intorc la primavara…Cateodata iti alungi idealurile din teama drumului.

Nu mai am de gand sa mai scriu introduceri in care sa va spun chestii gen : „buna. sunt eu. si fug”. Azi nu mai fug. Azi as vrea sa ma intorc. Ti-e mult mai simplu cu certitudini in buzunar, cu mult dor, si cu un medalion negru cu un elefant pe el.

Si elefantul a avut odata un rol in toata povestea. L-a dat afara si a plecat.

Ruxi s-a intors.

ma doare la scoica. 293Poza facuta de anna.