ruxandra

“Imagine trying to live without air. Now imagine something worse.” – A.R.

Luna: Septembrie, 2009

9’59”


„O sa te iubesc maine fiindca azi inca nu te cunosc.”(M.L) ChipiL_You'reLeaving Imi place sa cred ca daca uiti de promisiunile facute nu inseamna ca ai mintit. N-ai stiut. E un sistem izolat in care nimeni nu iubeste pe nimeni. In care ne indragostim odata la 10 minute. In care uitam totul la fiecare 9’59”.

Sunt multe gauri. In tot ceea ce ne priveste. De fapt cam totul e gaurit.Optimistii se ascud pe dupa cele acoperite de doua randuri de geamuri langa o gogoserie in statia unde nu prea mai sta nimeni.

Pesimistii prefera sa stea si sa asculte povestile altora. Asa ca floarea de pe plaja. La fel ca pe plaja unde nu sunt fluturi. Unde eram eu cu …  cu… ?

Se chinuie sa gaseasca acum o introducere. A facut asta demult. Ea uita tot la fiecare 10 minute. Si nu o compatimesc. Ne-am rugat si noi pentru ea sa cada pe scari in ziua aceea , sa uite tot. Acum trebuie sa fie ghinionista ca sa isi dea seama in doar 10 minute in ce lume traieste. Acum poate gresi. Sa fie in locul nepotrivit la un moment neoportun. Exista totusi un precedent… Nu-si mai aminteste cum i-a zis cineva odata ca reprezentam pe axa oglina unui precedent. E ca si cum am arunca sageti cu ceritudini pe un camp care se tot schimba. Ma duc sa iau un compot.

Sunt eu . Si fug. Nu stiu de ce si ce caut. Nu stiu daca imi pasa. Atat stiu. Ca trebuie sa gasesc pe cineva. Cerceii astia din urechile mele sunt prea mari. Azi e o zi frumoasa. Tu esti norocos ca stii atatea despre soare. Am primit niste lalele. De ce sunt oare negre? Si cine le-a lasat aici, pe patul aoperit de intuneric si argint?

E covertura. Pe care si-a ales-o . Pe care a asortat-o. Dar a uitat ca-i place negrul. A uitat ca-i place el. Acum se chinuie sa-si aminteasca ce-i. Cum isi va aminti ca ii iubeste ochii si felul in care bucleaza zambetele. Ii e frica de o oglinda pentru ca e greu sa te regasesti. Nu. Sa te cauti. Si sa dai de tine pentru prima oara. Sa-ti dai seama ca ai ochi caprui. Sa-ti numeri alunitele de pe obraz prima oara.

Spuneti-mi daca ma cunoaste-ti. Si spuneti-mi daca m-ati vazut de mana cu cineva. E foarte ciudat sa iti rasune in cap o melodie si sa nu stii nici sa canti. Sa vrei sa te duci undeva si sa nu stii drumul. E greu sa traiesti cu doar cateva indicii. Sa stii ca iti plac baloanele de sapun si ca ai o pata pe ochiul drept. Sa… sa iti fie dor de…

A uitat. Degeaba. Degeaba te-ai bate cu timpul. Nu atunci cand e 9’59”. Nu cand ai clipit deja de atatea zeci de ori…

[720.]


720. Din care 240 nu eram constienti. Din care alte poate 3 am vorbit. Din care 10 am visat. Din care  alte 240 n-am stiut nimic. 720 in care ne-am gandit si-n care n-am vrut sa gandim. In care am plans si am ras, deopotriva.

Am certitudinea ca azi o sa caute cineva pe aici. Altcineva inafara de tine.

Dupa 2 anotipuri am regasit-o. Nu cu adevarat. Am vazut-o pe ea, prin ea poate. Se regaseste doar ea singura daca o indesi intr-o sticla de o transparenta rosiatica. Era tot acolo unde am lasat-o. Afara ploua ca si ultima oara. Ea topaia mai fericita ca niciodata si dansa. Citise printr-o carte despre exuberanta asta pe care doar cafelele i-o descopera.

Prin parul incalcit, ca intotdeauna, ca acum avea o caciulita alba. Radea de noi. De toti, de ea. Erau 720. O aniversare, morbida ce-i drept.In sine totusi o aniversare. Trebuia sa fie vesela. Daca era aici una din prietenele sale acolo ar fi certat-o . Ca nu e legata la un siret, ca rade cu toata gura, ca e imprastiata. S-ar fi mirat ca inca are la mana siretul cel roz. La mana si la un papuc.

Noi , restul o vedeam…fluida. Cum am mai descris-o.  S-a aruncat dezinvolta la un moment dat in fata unei masini. Fara sa isi dea seama l, asa a si scapat. Cand i-a zis s-a apucat de ras. Trecea pe strazi bucurandu-se de absolut fiecare bucata de nor din ala intunecat, de fiecare gard mazgalit. Ne intrebam cum reuseste ea sa zambeasca la toate astea.

Are ea pe cineva care ghiceste mereu cand zambeste fals. Era al 720-lea zambet… Primul adevarat. Noi paream asa batrani. Si ea era copil. Noi , restul nu mai stiam nimic de ea, demult.

Radea. Si nu prea stiam daca de fapt ea este aici. Era mica. Atat de mica incat mi-a fost mila sa o iau de umeri si sa o intreb cum si cand a revenit. Dupa o vreme incepi sa devii strain de cineva atat de apropiat. Practic de tine. Imi era frica sa nu o supar cu prea multe intrebari. Sa ii aduc aminte… sa plece.

Am luat-o cu mine si mi-am vazut de drum. Avand grija sa nu o pierd, sa nu ne pierdem cu totii, caci mi-a dat impresia ca toate lunile astea fara ea nu ne-au placut la nici unul. Era … era ceva. Ce nu avea cum sa regaseasca cei care au fost si ei plecati la vremea lor.

De la atata fum ma asteptam sa o pierd. Insa era tot acolo. La fel cum a venit asa a plecat, ramanand. Asa cum a facut intotdeauna. De data asta s-a lasat mai mult asteptata. Strigata de mai multe ori, ca fiecare copil, a venit dupa 720.

page

ajunge sa iubesti pe cineva.


„Everybody loves a roller-coaster ride/everybody loves a little suicide…”parampam

Cand stai pe plaja si auzi cum canta cineva. Asa de frumos, asa de calm si rece. Asa de aproape mana lui de mana ta, asa de usoara marea pe lacrimile sarate. Dar cantaretul e mort de vara trecuta si melodia e despre curaj. Ce-i ala curaj?

Nu ne invata despre curaj. Ne repeta de zeci de ori fraze tampite : „Spatiul e limitat, timpul e ireversibil si infinit”. V-am spus de mii de ori. Pe mine ma sperie perioade mari de timp.” Ireversibil” ma face sa ma simt mica.Nu . Azi nu mai e despre jocuri si realitati inventate. Azi e despre mine. E despre cum nu pot sa spun doua cuvinte. Despre cum imi ragusesc gandurile inainte sa pot sa imi dreg glasul sa mai pot sa spun ceva.

N-am sa ma ascund la infinit dupa niste cuvinte pe care nu te obosesti sa le descifrezi vreodata. De ce sa scriu cuvinte pe care nimeni inafara de tine n-ar putea sa le inteleaga? De ce pot sa povestesc aici la atatia oameni cum vii si pleci si cum obosesc cu fiecare zi sa mai astept cate ceva?

Nu. Nu ne mai ascundem acum in pahare cu vin. Chiar daca e rosu. Ne-am obisnuim sa vedem prin fum.  Daca aruncam zarurile, caci ma intorc  fara sa vreau la joc, ele vor fi simpatice si o sa fie in favoarea noastra. Alege-ti si tu calea si ia-ma sau nu cu tine . Hai maine 5 minute sa uitam tot. Hai intr-o zi , vino cu mine unde am vrut sa te duc mereu… Canta cantecele mele si ai incredere.

Si ajunge sa iubesti pe cineva…

(poza lui accro)

There’s no plan B.


polaroid%20(10) Asa . Si ce? Suntem deci obisnuiti sa radem. Sa cautam sa nu intelegem. Obisnuiti sa analizam , sa dezbracam totul , mai ales de esenta, sa studiem un gol nemarginit ce prinde o forma ciudata si te loveste. Capatam experienta. Capatam un stil. Atatea sfarsituri si inceputuri, atatea lamentari si strigate de bucurie te-au zapacit. Sufletul ti s-a imprastiat peste tot. Si fiecare prinde o bucata si face ce vrea cu ea. Unii o botesc si o baga in buzunar ca mai apoi sa uite ede ea. Altii o iau si o intorc pe toate partile.

Ti-e greu acum sa te descarci… stii ca s-ar putea sa iti descopere o slabiciune, sa o foloseasca impotriva ta, sa o scrie pe foi roz de hartie. Si mai stii? Va mai fii un „el” acolo sa te salveze ? Habar nai.

Simti ca ti-au laut tot. Simti ca nici cuvintele nu mai sunt ale tale. Vrei sa pleci sa ii uiti, sa-l uiti, si nu mai vrei sa stii de nimic. Privesti in gol fara umbra de curiozitate. Fara sa ai cea mai mica dorinta sa intorci capul inapoi, pleci.

nu… Azi nu mai vrei sa stii nimic.

pa-pa


Stii… e ca in filmele inaintea carora apare scris mic, alb, in josul ecranului „inspirat din realitate” siChipiL_for75cents brusc iti trezeste interesul. Daca aparea ceva sub antetul dintr-o tulpina verde de ghiocel, cam acum jumatate de an probabil eram mai atenta, probabil urmaream putin ca e ceva neinregula cu distributia acestui film. Ca sunt un pic cam multi protagonisti.

M-am saturat sa caut metaforele prin poeziile altora. Sa studiez drama altor suflete sa citesc despre dragostea altora prin carti. Si mi se taie respiratia cand ii vad pe strazi… Si nu pentru ca sunt fericiti. Pentru ca eu mi-am ratat sansa mea. Foarte rar orgoliul imi permite sa recunosc. E ca o oglinda in care ma uit rar de teama sa nu descopar inumanul din ce in ce mai mult. Si cand trag esarfa cea neagra de pe oglinda , ma sperii si incep sa plang , refuzand ideea ca cea din imagine as putea fi eu.

Incep apoi sa vad defectele, mai accetuate decat ultima data, mai dureroasa fiind descoperirea lor. Si m-am obisnuit sa fac experimente cu sufletul meu, sa iau decizii proaste, sa gasesc pe cineva pe care sa invinovatesc mereu, cand de fapt vina e doar a mea.

Nu. Nu te-am ascultat niciodata, asta nu pentru ca nu te iubeam, ci pentru ca vroiam sa iti spun atat de multe. Nu te evitam ci incercam in mintea mea sa imi repar niste greseli, greseli ce au sa ramana si inutil e sa ma incerc sa remediez ceva. Nu am plecat pentru ca nu tineam la tine ci pentru ca eram nefericiti. Acum as vrea sa ma intorc, dar nu o fac, nu pentru ca nu e lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult, ci pentru ca nu sunt sigura ca locul ala de acolo de langa tine e pentru mine.

Acum , cand stam unul in fata celuilalt si singurele lucruri dupa care ne mai putem ascunde sunt niste cesti de cafea. Cred ca de data asta plec definitiv pentru ca te-ai obisnuit cu bataile mele in usa. Sunt obosita acum si cafeaua asta nu-mi ajuta deloc sufletul.

As fi ramas cu siguranta, insa stiu ca nu esti sigur ca ma vrei aici. M-ai inteles odata , m-ai lasat sa plec, si  sa ma lasi si de data asta, pentru ca probabil vrei si tu sa fiu fericita. Probabil plecarea mea va fi de doua ori un lucru bun, pentru ea, si pentru un al „el”…

Eu plec acum. Sa fii fericit.

ok. Pa,ruxi.

Rapunsul tau doare ca si zambetul tau fals. In fata cafenelei il iau de brat pe cel care ma asteapta acolo de o ora. Incerc sa zambesc dar lacrimile ma tradeaza. El vrea sa ma sarute si eu vreau sa ma evapor. Ma strange de mana si ma striga si parca nici nu imi mai simt capul. As vrea sa ma intorc. Sa ii mai zic despre John. Probabil a plecat. Probabil am mai gresit odata, pierzandu-mi ultima sansa.

Si el vrea sa ma sarute si eu vreau sa ma evapor.

ps: am parasit oficial jocul.

(pics by chipil)