ruxandra

“Imagine trying to live without air. Now imagine something worse.” – A.R.

Luna: Aprilie, 2010

Berry(e)’s


” […] si de aceea v-as ruga sa scoateti din tramvaiul 6  scaunul ala.

Va multumesc,

Berry R.”

De ce scriu scrisori la primarie sa scoata din tramvaiul cel rosu scaunul de pe dreapta din spate? Pentru ca a existat el.

Nu pentru ca luam tramvaiul doar cand ploua si vroiam sa ma plimb , pentru ca  eu nu stiam sa merg cu tramvaiul. Ramaneam atat cat vroiam eu, fara sa fie nevoie sa urmaresc statia, sa stiu dinainte unde voi cobori. Voi care mergeti cu tramvaiul ca sa ajungeti la cinema, la servici, la spital sau la mall nu stiti cum e.

Nu pentru ca am mers doar pe scaunul din dreapta, din spate si nici pentru ca de la un moment dat, alaturi nu mi-au mai stat geanta si cartile, ci el. Nici macar pentru ca atunci cand stai pe scaunul ala te trage curentul si te ploua in cap.

Nu vreau sa dispara de acolo scaunul cel rosu din cauza calatoriei mele care a durat un patru anotimpuri jumatate. Pe scaunul cel rosu de la geam se vede si acum(sters ce-i drept, pentru ca marker-ul lui era ieftin) scris numele meu si cu o sageata spre scaunul de alaturi unde numele lui nu s-a sters deloc.

Am mers si eu pe bune cu tramvaiul o vreme ca voi toti, pentru ca m-am luat dupa el.  Am coborat in aceleasi statii cu el, chiar daca erau la kilometri intregi de casa mea. Am coborat de fiecare data cand n-a vrut sa-mi spuna unde mergem si regret, dar nu de asta vreau sa dispara de acolo locul meu, dovada ca am existat.

Nu m-a lasat niciodata sa stau in picioare si n-a lasat pe nimeni sa stea pe locul meu si chiar si acum scrie Berry pe scaunul cel rosu, doar ca acum stau acolo cartile lui.

Nu pentru ca avea playlist special pentru cand statea langa mine in tramvai si nu pentru ca mergeam ore in sir in jurul orasului, le cer sa ia scaunul de acolo si nici pentru ca pe geamul de langa noi a desenat o multime de rate ca sa nu imi fie urat cand merg singura si nu pentru ca avea grija sa imi puna mainile langa urechi cand treceau masinile de salvare pentru ca ma speriam.

Nu m-a lasat sa merg pe jos o perioada, dar nu pentru m-am ingrasat in vremurile alea vreau eu sa dispara de acolo scaunul cel rosu.  Si nu pentru ca mi-e frica de faptul ca o sa-l ocupe altcineva…Nu eram mereu in tramvai sa ocup locul ala. Era,intradevar, de fiecare data liber, cand urcam. Nu de asta vreau eu sa dispara.

Nu pentru ca nu as fi cedat locul niciunei batranele bolnave, nu pentru ca locul ala ajunsese sa imi placa mai mult decat fotoliul meu galben de acasa, de langa masuta unde doarme John in acvariul lui. Nu pentru ca el mi-a adus in fiecare seara, fiecare esarfa, pe care o uitam intentionat acolo in fiecare zi. Nu de asta.

Din nou, nu pentru ca nu m-a lasat vreodata sa merg in picioare, nu pentru ca am stat la el in brate in verile cand era atata aglomeratie acolo, nu pentru ca noaptea cand nu era nimeni prin tramvai scotea chitara si imi canta aproape tot ce as fi stiut si eu, dar nu ii spuneam. El n-a stiut ca stiu sa cant la chitara.

Cand n-a mai fost loc pentru mine pe scaunul de acolo m-am asezat putin mai in fata.Tot pe un scaun rosu, pe dreapta, tot langa geam, tot langa niste carti si niste caiete care urmau sa fie date laoparte de cineva…

Doar ca el…

a mers intr-o zi in picioare in tramvai.

Acum nu mai merg cu tramvaiul.Si nu vad de ce ar mai exista acolo un scaun pe care sa scrie Berry, cand nu stau nici eu, nici el pe scaun.

en contemplant la tempête.


Ceva foarte interesant am vazut la ioana pe blog , ieri. A scris un haiku si ii spuneam aseara ca nu as fi in stare sa concentrez esenta despre care imi povestea, in atat de putine cuvinte. Am stat si m-am gandit ca Basho are dreptate, ca probabil faptul ca ne intelegem din ce in ce mai putin unii cu altii se datoreaza faptului ca ne pierdem in explicatiile si justificarile prea multor cuvinte.

Asa ca , la indemnul de pe blogul Ioanei, si pentru a-mi demonstra ca  pot sa spun ceva in cuvinte putine, dar cum nu prea le sta balantelor in caracter, am cautat regulile pentru scrierea acestui tip de poezie, si am aflat ca asa cum in haiku se contepla natura, in senryū este vorba despre slabiciuni omenesti, asa ca m-am gandit cum ar putea arata senryū-ul meu.

Pe margini de nor,

Privind furtunile-

rasete de cer…

Intr-adevar,ioana a avut dreptate cand ne-a zis ca e interesant sa incerci.

sur le lait et les pseudo-relations…


E dimineata. Si mananci un iaurt, ca de obicei. Cu fructe, cu cereale sau poate simplu. Poate iti place iaurtul dietetic sau cel facut in casa. Este o simpla alegere pe care o faci zi de zi, discriminand celelalte iaurturi carora, poate, le-ar fi placut sa le mananci. Caci nu e vorba de parerea ta de expert in lactate. Ci ne vom gandi astazi la iaurturi si la ce simt ele. Ti-a trecut vreodata prin cap ca intre tine si iaurtul tau de dimineata se formeaza o pseudo-relatie cvasiinexistenta? Cu alte cuvinte pentru cateva momente ( in care tu ca un nesimtit, mananci cu pofta si graba din el), iaurtul se ataseaza de tine. Si iti este poate recunoscator ca l-ai ales.

Poti fi lipsit de cultura elementara a iaurtului, caci in fond, asa sunt cam toti, si aia care mai stiu unele chestii beau lucruri mai interesante. Poti sa nu faci diferenta dintre lapte acru,iaurt, lapte batut, kefir, chisleag dar poti sa iti alegi iaurtul bun pentru tine, fara sa fii expert. Iaurturile, spre deosebire de pesti simt si ele unele lucruri, chiar daca par asa albe dragute, vesele , dietetice, in umrba unui ambalaj cu un design interesant. Daca ai si o lingura e clar ca ceva trebuie sa fie, cui nu ii convine o relatie cu cineva la care chiar functioneaza regula cu „primul venit, primul servit”?

Tu si iaurtul tau. O relatie paradoxala ce se poate transforma in iubire cu un singur sens. Chestia asta e ca un film cu un regizor si doi actori. Nu e prea clar. Tot ce trebuie tu sa intelegi e ca intre tine si iaurt exista o interdependenta pe care tu nu o constientizezi. Iaurtul asta el vrea ca tu sa-l mananci. Zi de zi. Iar pe tine te cunosc prea bine. Nu-i asa ca nu prea esti dispus sa renunti la iaurtul bun de dimineata? Nu esti genul care sa imparta iaurtul lui cu nimeni si stii ca ma aprobi. Vezi? Deja fara sa vrei ai creat o legatura interzisa altora intre tine si iaurt. Si nu te poti baga intre un baiat si iaurtul lui.

Cum fiecare iaurt e cu al lui consumator si la un moment dat incep sa se produca mai multe iaurturi decat trebuie, unii vor sa incerce mai multe soiuri. Partea interesanta e ca iaurtul trece prin toate fazele enumerate mai sus, fara sa i se intample nimic, se maturizeaza. Trebuie doar sa atepti , sa te bucuri de fiecare din perioadele lui, pentru ca de obicei ramai axat pe o singura marca, atata vreme cat ei…nu schimba reteta.(dar aici ar trebui sa nu mai fiu de partea iaurtului, asa ca o sa fiu subiectiva si am sa ma opresc). Sfatul meu e sa nu amesteci iaurturile, pentru ca vei avea o indigestie, si cui ii place sa ajunga in stomacul unui tip cu indigestie?

Stii, iaurtul in sinea lui e un tip destul de stabil. E acolo cand tu esti trist sii i acorzi mai multa atentie ca de obicei. Tot el e acolo cand tu esti nerebdator sa pleci. Adica e pe acolo pentru tine. Si tu ce faci? Il tradezi de cate ori ai ocazia cu diverse alte… lactate. Ar trebui sa fii mai recunoscator pentru sprijinul pe care ti-l acorda. De acum, cand vei mai manca un iaurt, ia-o incet. Savureaza-l cu grija. Si sfarseste spunand: ” Esti cel mai bun iaurt din lume”.

Iaurtul va sti ca nu e asa , si nu va fi cel mai bun, va fi cel mai fericit. Nu e de sine pretentios. Accepta sa imparta raftul in frigider cu apa plata, capsunile si frisca, dar niciodata cu altfel de iaurt. Va accepta sa fie pus in orice recipient, pentru ca sa fie cat mai dragalas pentru tine, desi nu i-a placut niciodata cana aia mov cu vacute pe ea, pentru ca i se face dor de casa. Tu , tu nu trebuie decat sa-l mananci, si mai directa de atat nu puteam sa fiu.

Contrar parerii generale, nu ai nevoie de nimic pentru iaurtul asta pe care l-ai ales. Nici de linguri sau mai stiu eu ce. Tii minte ce ti-am zis pana acum despre faptul ca e alegerea ta ce iaurt mananci? E doar jumatate din adevar. Si iaurtul te-a ales pe tine intr-un fel. Aminteste-ti de toate acele iaurturi pe care le-ai mai incercat. Erau bune, insa nu ti se potriveau tie. Pana cand l-ai gasit pe asta ( ca noi ,de fapt, vorbim de un iaurt anume) si ti-ai dat seama ca este perfect pentru tine. Si te-ai gandit unde a fost pana atunci. Iti spun eu. A fost mereu pe raft, langa celelalte lactate, acolo unde trebuie sa fie. Si te astepta. Totusi, ca sa nu fim chiar inexacti, stii si tu ca iaurtul asta l-au mai mancat si altii. De altfel, l-ai mai vazut prin frigiderele unor prieteni ai tai( care nu si l-au gasit pe al lor inca si vor sa-l imparti cu ei).Dar trebuie sa stii. Ca iaurtul asta e doar pentru tine.

Suntem convinsi acum ca maine dimineta cand te vei trezi , si te vei duce cu picioarele impleticindu-se spre frigider, sovaind asupra micului dejun , vei alege iaurtl , vrand sa ii impui un obicei, vrand sa ii dai de inteles ca de acum inainte asa o sa se intample , ca nu o sa il imparti cu nimeni, ca nu o sa te saturi. Si iaurtul va fi la fel de bun ca de obicei, doar ca de data asta vei gasit mai multe bucati de cirese in el, chestie care o sa iti infrumuseteze ziua. Pentru ca iaurtul asta e al tau.

ciresele negre au fost gri, e de la primavara

saturday, april 17.


Cat de usor s-ar putea intampla ca mana mea sa nu mai poata cauta mana lui,
Cat de usor s-ar putea intampla ca degetele mele sa caute in van prin haul searbad de printre zgomote
E din ce in ce mai plin de masti de parca s-a mutat aici carnavalul
Cat de usor am cunoscut un autentic sarut de hartie…
Cat de usor moare aburul si ce usor se naste ceata,
E pentru ca albastrul e mai dens cand sufli peste el miros de aspru.
Cat de greu e sa dureze urma ce-ai lasat-o pe un umar sarat
Cat de greu e sa te-ntelegi cu vantul sa nu-ti mature pe urma sarutul
Cat de usor s-ar putea intampla sa cada deodata din cer toate florile pe care nu mi le-ati cules, niciunul
Cat de usor as putea boti cu degelete-mi fragile toate ciornele pe care am incercuit sangeriu fiecare si fiecare greseala, si sa o iau de la capat.
Cat de usor mi-ar fi sa cad in aceleasi capcane, deghizate in aceleasi 100 de fericiri
Cat de usor mi-ar fi sa te las iar sa te asezi la masa mea si sa-mi comanzi , poate de data asta altceva
Cat de usor ar fi sa repetam tot cliseul , sa fie complet de data asta, cand ma impiedic sa nu ma mai gandesc deloc ca nu-s pantofii mei,
E uman sa fie diferit ca porii unei lamai, ca spitele bicicletelor rosii, ca toate pulberile
Cum cat de greu accepti ca nu stii cand esti sau nu patrat perfect,
Cand nu stii cum sa aduni umbrele de pe tavan in fiecare seara
Cat de usor ajungi sa te inchini la idoli, la un pahar de apa, la semne si perdele
Cat de usor imi lasi mana sa poata cauta din nou in mana ta,
Cat de usor imi lasi degetele sa caute in van prin haul searbad de printre zgomote recunoscand intr-un final de unde stiu o soapta dintr-un lied.
Cat de usor zic ca e asta fericire,
Cat de usor tu ma convingi ca nu-i asa.

(nu prea e la fel cu ce sunteti obisnuiti, dar am pus-o aici la sugestia cuiva si din curiozitate sa vad ce parere aveti)

Draga mea Amelie,


„Daca Dumnezeu nu ar exista, El ar trebui inventat” (Fiodor Dostoievski , Fratii Karamazov)

Pe langa cuvintele lui probabil nu ar trebui in nici un caz sa imi pluteasca mie ideile volatile si moi insa erezia mea trebuie sa plece de aici , de la mine catre ceva , ca sa se cheme erezie, ca intaresc niste intrebari, sa umbresc certitudini.

Am fost o lunga perioada de timp ca toti ceilalti  pentru ca e comod sa te mulezi dupa stereotipuri, e mai la indemana sa invalui o anumita idee, la adapostul gandului ca pe tine „te-au invatat mama si tata” . Fiecare el si ea au o insemnatate pentru mine pentru ca eu cred in fatalitate si in diferenta dintre aceasta si destin. Anumite dubii mi le-a ridicat un el de data asta, contribuind nu atat de mult la inradacinarea unor indoieli , cat la reformularea nefavorabila a convingerilor mele cu alte cuvinte e shuffle.

Aveam o noema despre un aproximativ Dumnezeu, impacandu-i pe Darwin si pe Dumnezeu cu un mic tratat (in care faceau amandoi pe prostii) care a ramas asa de prin…clasa a V-a cand a binevoit sa mi-i explice acelasi om despre care ziceam ca m-a anuntat cu privire la primavara.

Cred, e bine sa crezi in ceva dar nu cred ca putem impaca doua concepte antagonice. Ori ne negam originile , ori acceptam ca suntem aici de capul nostru. Am certitudinea ca exista o divinitate ,caruia ii spun atunci cand vorbesc cu el (si am niste monologuri foarte interesante cu el, oricine ar fi , si e ceva de capul lui pentru ca pana acum nu am auzit nicaieri prin casa hohote de ras dupa ce i-am impartasit si cea mai mica problema). Intamplator il cheama Dumnezeu pentru ca asa mi-a zis bunica, si nu o cotrazic pe bunica .

Existent sau inexistent oamenii au nevoie de o constiinta a tuturor, au nevoie sa stie ca cineva e cu ei, au nevoie sa iubeasca neconditionat ceva, sa spere in ceva, sa le fie teama de ceva.

Si , Amelie, nu poti nega ca macar o data in viata ta nu ai strans din dinti si ai cerut ajutor, nu te-ai simtit deznadajduita si ai avut nevoie de o pala de vant sa te impinga de la spate. Am impresia de cele mai multe ori ca mi-am luat campii mult prea devreme si ca vorbesc singura, pentru ca nu simti caldura si flacara si fierbinteala aia de care mi se tot vorbeste ,dar ma ajuta.

Ma ajuta ceva care nu are nevoie sa ii scrii numele cu litera mare, nu are nevoie de cozonaci sau oua mov si portocalii, n-are nevoie de cotizatii pentru biserici nici de bani pentru fasii lungi de hartie bolborosite fara noima.

Are grija sa nu iti cada ghiveciul cu flori in cap , sa nu aluneci cand iesi desculta din dus plina de apa, sa mai intarzie Pierre 10 minute daca nu te-ai terminat de aranjat, sa iti aduci aminte denumirea in engleza pentru ceainic si sa iti gasesti la timp botinele in dulapul tau imens(pe care sunt invidioasa, spre stupefierea divinitatii, orice ar fi aia).

N-am citit Biblia si probabil ca pana la anumite circumstante care ma vor constrange sa o fac , nici nu o voi citi.

A ta ,

Ruxi (care bate campii)

Inainte sa ma suni sa ma interbi daca am inebunit dute si miroase margaretele, respira niste raze de soare si pupa-l pe Pierre din partea mea.

Mon bouilloire


Pana pe la mijloc e umplut cu un fel de lichid opac si amar. Poti scapa mereu mai mult sau mai putin, desi de obicei iti place sa te asiguri, asa ca pui in plus. Nu se altereaza niciodata, cateodata isi pune mintea si ingheata, alteori se plictiseste si da in clocot, chiar cu focul nepornit, ca sa iti darame iluzia ca la sfarsit ar iesi ceai. Firele de zat descriu cercuri concentrice si nu prea pe lateral  iar in mijloc , din umbrele lui se aduna un ochi de furtuna e de fapt lingurita cu coada lunga pe care o folosesti la amestecat.

Pe deasupra , pentru ca e mai putin densa pluteste o licoare sarata , albastra -picaturi. Cu aceeasi lingurita se amesteca acolo toate picaturile de apa de mare pe care vantul ti le-a cules de pe plaja, toate lacrimile pe care le-ai adunat in palmele si acum atat de mici, siroaiele mansuete de pe geamul dupa care te adapostesti de ploaie, metamorfoza aburului de pe oglinda a carei imagine incepe sa se clarifice. Pe masura ce vaporii se ridica dinautrul lui, simti prin pulberea miasmatica ce s-a risipit le simti pe fiecare in parte dar la ce bun, cand sunt deja amestecate?!?

Ramane sfertul de melasa visinie in care ai stors rosul tuturor buzelor pe care le-ai sarutat, albastrul fiecaror ochi in care te uitai in tot timpul asta stiu ca rosu si mov da violet, si sincer nu stiu cum sa ajung la visiniu, fiecare inflexiune oranj a vocii sufocate de emotie, cand il privesti si simti ca nu poti sa tragi in piept destul aer, cand zambesti copilareste desi habar nu ai despre ce este vorba, cand nu mananci tu ultima prajitura, nu stai tu pe locul de la geam, bei o viata cafeaua lui cu mult zahar, desi nu iti place.

La fund este totusi jumatate de licoare de aia amara. Si in curand da in foc pentru ca ai gresit si de data asta cantitatile. Ti-ai jurat insa odata ca nu o sa folosesti eprubete la treaba asta. Esti deja incaltata si cu un gest atat de natural il iei si il arunci pe geam anuntand ca ai plecat, trantind usa zgomotos .

P.S. Se vor gasi mereu babele nebune de prin bloc sa comenteze ca faci mizerie in curtea din spate, iti vor bate probabil in teava de la calorifer. In timpul asta il vei despacheta dintr-o punga colorata  pe urmatorul privindu-l cu satisfactie si soptind incet „mon bouilloire”.

parampam.


Ne vedem la iasi saptamana asta.V-am pupat. (Aveti grija ce mancati, ca e ciudata perioada asta.)

bonjour, soleil!


Ascultati-ma! Niciodata, dar niciodata sa nu va puneti in fata patului o oglinda. In afara de faptul ca toata lumina vi se va reflecta in ochi in timp dormiti multumiti ca voi nu trebuie sa mergeti la scoala ca altii(cough) , cand va veti trezi, primul lucru pe care il veti vedea va fi parul cifulit, si fata despre care nu ma apuc acum sa dau informatii compromitatoare.

Daca nu mancati dimineata nu este indicat sa beti de la prima ora apa plata cu lamaie, cum nu este indicat sa va uitati prea curand la telefon, unde sunt 3 mesaje necitite, care mai de care mai interesant sper ca cei care mi-au dat mesajele sa nu se uite pe aici, dar de fapt nu se prea uita nimeni.

M-am uitat la Julie & Julia la sugestia unui amic, si acum am o dorinta puternica de a gati. Intradevar, in film pare foarte simplu, dar sa ma apuc de facut clatite ar presupune sa murdaresc iremediabil bucataria, sa ard diverse chestii si sa  raman flamanda , asa ca mai bine nu.

Ziua de azi se anunta a fi una destul de buna, in sensul ca acum cateva minute am avut privilegiul de a face un lucru pe care il fac destul de rar si care n-as putea sa va spun de ce imi da o satisfactie deosebita. Am rupt a 3-a pagina din caledar si am inceput cu un marker sa colorez zilele importante din aprilie, ezintand putin pe 1, pentru ca sincer nu am „tinut” ziua farselor niciodata, dar cum este ziua unei bune prietene am inrosit cifra unu pe foaia cu doi gnu (asa se pune la plural?!?!) din Kenya.

Am inrosit de asemeni si toata saptamana viitoare pentru ca plec si o sa fie o saptamana interesanta sper. As fi vrut sa nu plec singura, si cu siguranta ar fi fost mult mai interesanta daca mai venea cineva (stii ca ma iubesti).

A venit primavara , asa cum ne-a anuntat ieri si un om care imi este deosebit de simpatic si pe care am ajuns sa il respect foarte mult desi acum 4 ani era cea mai mare frica a mea. Sunt omptimista si pe masura ce din cana de cafea mai ramane atat de putin imi dau seama ca sunt destul de aproape de visul meu la fericire.