ruxandra

“Imagine trying to live without air. Now imagine something worse.” – A.R.

Luna: Mai, 2010

pardonnez-moi.


J’ai baissé les feuilles sur le sol. Nu ma intereseaza de unde pleci de maine cum nu m-a interesat nici ce ai facut pana acum.Ti-am pomenit numele involuntar de foarte multe ori si ti-am scapat foile pe jos intentionat mimand greseaza si cerandu-mi scuze. Nu trebuie sa te superi, nu trebuie decat sa taci.

In alta ordine de idei, stiti ca a trecut primavara? Mi-a luat in jur de trei luni sa imi dau seama. A fost o primavara frumoasa , au fost oameni care mi-au facut primavara asta frumoasa. Unii n-au prea stat pe aici, altii si-au impregnat adanc parfumul in primavara si sufletul meu.

PS:Asta a fost special pentru cineva care a fost „loveable” zilele astea.

Le théâtre noir.


Pleci imbracata in alb si uiti sa stergi picaturile de lamaie de pe masa. Cand te vei fi intors nu va mai conta. Iesi si incepi sa joci caci taci doar cand esti singura. In piesa lor rolul tau devine din ce in ce mai insignifiant si nimeni nu te intreaba daca iti plac replicile tale. Razi pentru ca se rade si iti stergi lacrimile cat vrei tu, caci e lumina doar pe scena si tu nu esti printre protagonisti. Te straduiesti de fiecare data, dar rar ajungi si tu pe scena… Ca in multe din piesele anterioare , acum te complaci, te multumesti cu putin si incepi sa ii privesti si sa aplauzi.

Fiecare baiaie din palme iti rasuceste o umbra in urechi. De unde sa stii tu ca umbrele tipa atat de subtire si de ce le auzi doar tu. Sa te tii pe picioare pe niste pantofi prea rosii pentru tine devine floare la ureche atunci cand te straduiesti sa nu il privesti in ochi pentru ca tu  te tradezi usor. Te uiti la scrumiera gandindu-te departe, la o alta piesa  de teatru in care joci din cand in cand si deodata rolul tau complicat de acolo devine o prioritate.

Daca ai putea sa te ridici, sa iei trenul si sa ajungi acolo. Dar e nepoliticos sa pleci in miezul unei piese de teatru. Din respect pentru actori strangi pumnii si inclestezi dintii arcuind zambete incremenite neprivind in ochi pe nimeni. Preocupati de rolurile lor ei privesc prin fiecare spectator incercand sa te convinga ca tot ce zic ei acolo e pe bune.

E totusi teatru.  Si din respect pentru ei ramai aici.

prêt…


Treaba cu venirea ta pentru ca de data asta am bricheta si pot sa iti fac un ceai era o metafora, adu cu tine o cutie de chibrituri. Da vina pe cine vrei tu, sau mai bine nu mai spune nimic.

Dimensiunile si intensitatea momentului venirii tale se anunta mai profunde cu cat tu intarzii mai mult.Imponderabilul zgomot al usii care se deschide,  ma face sa ma-ntreb daca parul meu sta bine, daca vei sesiza ca in picioare am o soseta de un fel si una de alt fel.

Afara simti nevoia sa te pazesti la fiecare pas si ploaia ti s-a impregnat in zambet . Tu nu mai reusesti sa arcuiesti ca lumea un suras, tu care zambeai asa frumos. Privindu-te azi in ochi am realizat ca nu ma uitam la tine.

elle.


A cam fost o vreme in viata tuturor cand intrebam nonsalanti de ce merge trenul, sau de ce e soare, sau de ce e verde iarba, de ce nu putem zbura si de ce oamenii care traiesc in Anglia nu se numesc anglieni. Spre deosebire de majoritatea celor care cititi, carora le-a raspuns mama, cu multa rabdare la toate ciudateniile, mie mi-a raspuns ea.

Avea de toate, si spirale de napolitana cu o crema roz la mijloc(sigur le stiti), inghetata de la un magazin de prin centru la care mergeam doar noi doua si mancam cupe mari, imense , cu multa frisca. Avea bigudiuri foarte mari pe care isi punea parul in fiecare seara si ma simteam foarte frumoasa cand imi spunea ca eu n-am nevoie de bigudiuri, ca buclele mele sunt perfecte. Avea si un ruj verde care colora rosu buzele, si parfumuri in sticle fascinante pentru ochii mei de atunci si pantofi cu toc si costume din matasuri si panze colorate.

A fost o vreme cand ea se ridica la 11 noaptea din pat de langa mine sa imi faca clatitele cele mai bune , pe care nu le-am mai mancat nicaieri, ceai cu lamaie exact atata cat trebuia si tot atunci am mancat cele mai bune prajituri. Asa cum mi-aduc aminte de borcanele in care tinea coaja rasa de la lamaie si portocala pentru aromat cozonacii, de povestile pe care nu le mai stie nimeni acum, catecele in rusa ale caror inteles mi-a fost explicat, dar degeaba , cum ca ma lasa sa nu dorm la amiaza, sa adorm la orice ora si sa mananc oricat de multe bomboane, mi-aduc aminte ca nu si-a pierdut niciodata rabdarea si n-a tipat niciodata, ca mi-a citit subtitrari la toate filmele pe care oricum nu le intelegeam la varsta aia, ca a fost vocea papusilor mele o lunga perioada de timp.

Ea mi-a luat cand m-am nascut un iepure portocaliu, iepure care m-a aparat de Bau-Bau, Babe Cloante si alte bazdaganii , fantasme de care voi v-ati temut. Ea mi-a citit povestile si m-a invatat sa mi le citesc singura, ea asculta „Ursul  pacalit de vulpe ” mereu si mereu, dupa 4 ani urmand obsesia pentru „Soacra cu trei nurori”.  A fost vremea in care a ales sa nu imi spuna cum ca nu e bine sa plec cu strainii pentru ca imi promit o ciocolata, pentru ca a stiut ca nu sunt tembela si stia ca ma inspaimanta rautatea, desi o constientizam.

Am mers cu ea prima data cu trenul si cu o caruta (singura caruta in care am mers vreodata, pentru ca m-a ajutat sa descopar mai tarziu ca sa calaresti e mult mai tare) si tot ea mi-a citit Printul Fericit explincandu-mi toate cuvintele pe care nu le intelegeam. Vi s-au explicat tuturor treburile cu jumatatea de mar care se face sfert daca o tai in doua doar ca mie mi le-a spus ea…

Mi-a impletit plovere rosii si nu prea a facut mare caz cand mi-am taiat bretonul de tot pentru ca imi intra in ochi si nu s-a enervat deloc cand am dat tot praful sub presul de la bucatarie pentru ca am „facut curatenie”. A dat cu balsam impreuna cu mine parul papusilor si le-a cusut haine .

Ieri vedeam pe coridorul scolii o bunica cu o sacosa cu o papusa Barbie in mana si am inghitit in sec. Mi-am amintit de mirosul de musetel al mainilor care mi-au impletit cozi lungi o vreme.Mi-am amintit de cel mai bland zambet pe care il uit de atatea ori si am sunat-o . Vocea ragusita m-a facut sa realizez cam cat timp a trecut…

…de cand nu am mai mancat clatite fierbinti la 11 noaptea.

remplacement


Inceputul te-a surprins de cele mai multe ori plangand. Ti-a momit frica de lumina si ochii mari. Moment in care nimeni nu intelege, moment in care fete zambitoare cu zambete manjite de carmin, cu ochi verzi de pisica si piele alba, rad pentru ca nu pot intelege.

Ai curs prin multe stari si-ai luat forma atator pahare cu licori amarui, sau dulci sau gri, imbibandu-ti sufletul prin toate mirosurile grele, in densul lor simtind aroma mortii, gustand fiecare picatura, nu din dorinta de a-i asocia savoarea cu aspectul acid al bulelor ce-i zac la suprafata, ci pentru ca iti era sete de fiecare data, atat de sete incat ai fi acceptat lichidul transparent, aparent inofensiv ce ti-ar fi fost ultima licoare bauta vreodata.

Tu si sufletul tau v-ati strecurat prin atatea stari , incapatanandu-va sa nu va despartiti. N-ati avut mereu dreptate sa treceti prin atatea paturi, lasand mereu dezordine in urma voastra. N-ati avut dreptate sa lasati in urma toate acele suflete carora le-ati ingaduit sa se-amestece cu voi si sa alerge o perioada. Ati spart multe inimi din geam albastru si ati dat impresia ca nici nu ati privit inapoi.

Ati curs nerusinat prin crapaturile atat de greu viziblie ale unor  suflete si ati ramas acolo, atata timp cat  si-au putut tine respiratia devenind destul de larg, mulandu-va dupa peretii lui de balon de sapun. Contrar „ingrijorarii” sufletelor „grijulii” din jur, balonul nu s-a spart niciodata, dar s-a facut din ce in ce mai mic, revedind la forma lui initiala, si tie ti s-a parut ca te sufoci. Plecai, lasand mereu in urma bilete ce incepeau in formula „draga tu” prevestind plecarea ta cu parfum de portocale rosii.

Ai dovedit cat de usor poti sa disimulezi, ce bine ai invatat sa zambesti cand chiar nu ai de ce. Te-ai substituit tuturor exuviilor tale devenind aproape imposibil pentru cineva sa treaca de surasul de neintels si de bratele ce-si elibereaza calea sfidator.

Esti asa pentru ca ti-e foarte frica. Ti-e teama ca intr-o dimineata in care in mod obisnuit te-ai ridica usor din pat si ai inchide mut usa , ar putea sa iti placa, sa-ti doresti sa ramai si omul de langa tine ar putea chiar sa te cunoasca, sa vada toate portiunile alb-negru ale balonului tau, sa patrunda acolo si sa plece el , chiar fara bilet de „draga tu”, ci o foaie albastruie rupta dintr-o revista  : „curgi, aluneca si ineaca-te. ”

Poti sa curgi si sa aluneci in continuare , poti sa te-neci sau nu. Poti sa urli ca te-ai inselat si de data asta, sau poti sa incerci sa ramai sa vezi ce se intampla. De plecat poti pleca oricand.

Dar ai putea sa incerci sa ramai, sa vezi ce-nseamna acasa, macar o vreme, macar o eternitate.

„Joie de vivre”


Ti-ai rupt toate ciornele incercand sa-mi spui in biletul ala ceva ce nu m-a interesat. Imi intinzi iubirea ca pe o papusa de carpe pusa intre virgule si te astepti sa raman? Ce sa fac eu cu asa o iubire? Simt o maturitate indezirabila in legatura cu sentimentul asta, pe care as vrea sa-l pot gasi nou. Adevarul este ca m-am grabit sa simt , si-acum vreau sa plec, deziluzionata si nu te tine, ci de puternicul contrast intre cum i-ai fost si cum ne-am fost.

Ca tie ti se pare ca zambetul meu a capatat umbre dulci, asa deodata … Te amagesti si-ti cauti scuze, la fel ca si paharele de care te-ai inconjurat. Iti dai seama ca iti vezi reflexia in ele si le spargi pe toate. Acum in ce-i vei mai turna viitoare amintiri ce-au fost placute urmatoareia? Ai un suflet aiurea si niste ochi care tencuiesc amarui nesiguranta celei privite.

Si contrar a tot ceea ce ti-ai impus sa crezi, stiu sa simt. Stiu. De aceea cand m-am intors am simtit ca ea a vazut. Stii cat de aiurea mi se pare? Si-apoi lasi biletul asta botit aici si-astepti sa fac ceva. Mi se pare aroganta foaia asta de hartie, tace si-asteapta sa fac ceva. Si eu nu stiu ce, nu vreau sa fac nimic…

Mi-am varsat cafeaua pe biletul tau si parca s-au alterat toate cuvintele , ai atatea idei proaste pe care le-ai insirat aici si nu stiu daca sa-ti intorc privirea. M-am plictisit sa te astept, sau sa ma grabesc sa ajung aici, de fiecare data cazand inapoi, caci noua ne e prea greu sa urcam mai departe. Nu stiu sa iti raspund la toate intrebarile si ma sperie neputinta asta.

Incearca toti sa-mi fure din lucrurile pe care le iubesc mai mult si mai mult, de oriunde m-as ascunde, dezbracandu-ma de toate valurile in care m-am intunecat. Pierd tot, urmarind un singur scop.

Pe tine te asteptam in dimineata asta, nu un bilet tampit cu data pusa acum 3 zile.

cat.


Imi pare chiar foarte rau. Promit ca de acum imi satisfac dorintele violente doar asupra oamenilor.