ruxandra

“Imagine trying to live without air. Now imagine something worse.” – A.R.

Luna: Septembrie, 2010

cerc.


Nu. Nu mai poti zambi acum. Nici pana acum nu iti dadeam voie dar au inceput cu totii sa fure din mine si pe tine nu pot sa te las. Ai avut timpul tau, destul nisip sa te joci cu el. L-ai aruncat in mare si bine ai facut. Valurile l-au adus inapoi.

Nu mai ai voie nici sa intrebi. Trebuie sa stii. Despre asta sunt. Stiai de la inceput si initial ai vrut asa. Ti-am dat totusi niste explicatii, nu-mi placea sa astept prea mult pana sa te prinzi ca trebuie sa ma ridici in brate.

Nu mai poti nici sa vrei. Nu m-ai tras de mana la timp sau poate ai facut-o prea firav.N-ai vrut , si nici ca moment nu ti-ai ales bine soapta. A inghetat pe drum si te-ai ales cu o durere de cap si o raguseala dulce.

Nu poti sa spui pentru ca nu mai ai ce. Nu mie si niciodata. Nu mai stiu de culori si de semne si nici nu mai vreau. Nici cercuri nici ochi nici ocolisuri . Asa ca taci. Tot ce n-ai sa spui n-am sa-ti reprosez.

Nu ai voie nici sa crezi. N-ai crezut la timp si indoielile vor veni. Nu te vad spunand convins vreun lucru. Te razbuni, te razgandesti si vrei sa uitam. Nu prea stii. Si trebuia sa stii pana acum. Candva miroseai a mandarine si aveai un gust aiurea. Acum nici nu mai stiu. Nici nu-mi mai pasa.

Ma intorc la un moment dat. Mereu ma intorc. Si atunci cand promit ca nu o voi face. Visezi , la fel ca mine la consecintele incitante ale greselilor. Nu-ti dau voie pentru ca ar trebui intai sa intrebi. Dar n-ai voie sa vrei sa imi spui.

Pleaca si te rog sa nu vii . Pentru ca n-am sa iti dau voie atunci cand n-ai sa interbi si…..

00:00


N-am vrut sa imi permit linistea doar cu pretul unei inclinari fortate din cap. N-am vrut sa ma uit in alta parte atunci cand ma saruti si n-am vrut nici sa mai plang vreodata.De aia am spus ce am spus. Dar nu pentru ca nu te-as fi iubit de-mi sarea inima din piept, ci pentru ca nu eram sigura ca tu o sa ma iubesti. Si stiu acum ca poti sa suferi si daca nu pleaca el. Vorbesc singura a 92-a oara si tu nu o sa iti dai seama de ce. O sa trantesti usa de fiecare data, nu conteaza de cate ori iti voi explica … Nu din vreun orgoliu n-am reusit sa plang cand ai vrut tu si n-am ales intre visine si cirese pentru ca recent am descoperit diferenta(si sa nu razi). Afli prea tarziu cat de nehotarata sunt. Si exista oameni care m-au acceptat asa. Nu-ti cer acelasi lucru la fel cum imi este greu si mie sa ma obisnuiesc cu o asa natura.

De la 86 la 90 am cerut insa 1000 de alte lucruri, asemeni fetelor de imparat rapite de zmei de care vor sa fuga si mi-am dat seama ca de fapt fugeam de mine. Atunci ar fi fost nevoie de o oglinda. Daca reuseam atunci sa privesc inapoi acum nu eram aici (de fapt acum dorm). A fost nevoie de 3 etaje cu cate 16 scari sa imi dau seama ca de fapt eu raman aici si tu nu mai esti in spate. Si atunci as fi vrut sa ma intorc dar unde sa te gasesc printre toate blocurile mari , luminile si zgomotul de afara…?

Aseara erai unde trebuia. Si asta pana la un moment dat. Cel mai mult mi-as fi dorit sa pot sa te urmez, dar dupa 16 scari ai disparut si n-am mai vazut nimic. Ce am invatat? Am invatat sa nu mai fug? Daca stiu mai mult despre tine? Ca inca ma iubesti dar nu stiu daca ma mai astepti. Si despre mine stiu ca o sa ma cunosc mai bine daca incetez sa fug si stau prin preajma o vreme.

Data viitoare cand fug de mine o sa te iau si pe tine. Promit.

Te iubesc.

Tu.


Am invatat cu siguranta mult mai putin decat mi-am propus despre mine. Tu poate nu. Pronume, vis, nimic sau mire mi-ai fi fost acelasi. As vrea sa stiu poate mai multe despre natura noastra. Pana unde putem uri, unde ar trebui sa ne oprim din a iubi, ce ne raneste, ce ne face mai puternici, ce s-ar fi intamplat cu Samson daca ea nu-i taia parul si ce as face daca ai pleca maine(bine, asta nu inseamna ca trebuie sa aflu). Te tot schimbi si am ramas in urma, obisnuidu-ma debia cu ultima ta…si stau de 5 minute gandindu-ma cum sa o numesc.

Mi se pare ciudat sa nu pot sa imi inchipui urmatoarea primavara in stilul ei caracteristic si daca ai intelege te-ai bucura, probabil.  As fi curioasa daca tu reusesti sa nu iti pese pentru ca pe mine ma ingrozeste ca mi-am pierdut capacitatea asta, desi inainte eram destul de buna. Ranile s-au inchis. Pamantul de sub picioare mi se sfarma si nu pot sa mai fac pasi inapoi. Sper a mai am tImp sa iti spun tot ce am de zis si apoi pot sa cad sau sa ma arunc sa vad daca pot sa zor. Nu imi fac acum griji in privinta destinatiei insa stii ca as veni la tine. Am amestecat toate dorurile si mi-am pierdut orice ratiune.

Te mai visez cateodata, de cele mai multe ori cu ea si ma trezesc trista. Mi-e dor de tine si se pare ca vii prea curand. Ei incep sa vina din spate si iti soptesc sa nu te trezesti. Imi place sa te privesc asa dorindu-mi sa nu fiu nevoita sa pelc vreodata, sa nu fiu nevoita sa te sarut pentru ultima oara.


In sertare poate fi oricat de multa dezordineainsa cartile vor fi mereu asezate frumos. Astept sa te intorci ca sa stiu cum se termina. O sa incep sa ma uit in oglinda din partea cealalta pentru ca lumina bate slab din dreapta. Ridic mainile spre un cer confuz si buzele tale au un rosu incert. Particule din tine incep sa se ridice si incepe sa se lipezeasca.
Aparenta sensibilitate de dupa peretele violet de neincredere apare repede si lasa niste dune strambe pe nisip, umbre neproportionale pe tavan si doua drepte paralele pe cei doi obraji ai mei , sarate dintr-un anume motiv.

As vrea sa stiu cat mai ai de gand sa ramai, caci mereu incepe sa nu ma mai sperie.