ruxandra

“Imagine trying to live without air. Now imagine something worse.” – A.R.

Luna: Decembrie, 2010


Anul acesta nu ne pupam cu nimeni sub vasc?


Si daca da, atunci cu cine?

Protejat:


Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

22.12


Atât nefericirea, cât si lipsurile noastre nu vin din lucrurile pe care nu le avem. Nu vei fi cu adevărat nefericit pentru ca nu ai obţinut un lucru, atâta vreme cât a existat o perioadă în care ai fost fericit şi fără lucrul acela(chiar dacă atunci nu erai conştient de acesta). La fel, nimic din ceea ce poţi obţine nu te va face cu adevărat fericit.

Nefericirile noastre vin din noi, din ceea ce suntem , ce avem deja, de la pământul care până acum câteva secunde părea stabil, de la alegerile care până de curând păreau sa fie corecte, de la cei pe care până acum puţin timp îi credeai chiar în spatele tău şi pe care îi zăreşti acum îndepartându-se şi pur şi simplu nu ai ce face. Nefericirile vin din neputinţă.

Când începem să creştem, când valorile noaste încep să nu mai fie aceleaşi, în cel mai bun caz rămânem o vreme prin preajmă , să verificăm dacă varianta 2 este mai bună. Cum , de obicei , nu ni se pare aşa , alegem să plecăm. Avem prea multe greutăţi pe cap ca să ne mai complicăm şi cu asta.

Ca să dispreţuiesc ar trebui să fiu sigură de alegerea mea. Dar învăţ acum că absolut toate alegerile sunt bune, la fel cum fiecare drum este bun pentru macar o persoană,pentru că fiecare drum duce undeva. Nu este vreun loc unde să nu fi fost nimeni până acum la fel cum nu există greşeli nesăvârşite. Nu se poate vorbi despre vreo evoluţie. Repetăm aceleaşi greşeli, îndârjindu-ne să nu învăţăm nimic. Şi nici asta nu ar fi o problemă dacă am avea măcar certitudinea că la sfârşit mai avem unde să ne întoarcem, că nu o să rămânem întrebându-ne de ce nu e acasă nicăieri.

Am rămas  singură, Crăciunul acesta, cu toate filele mele de indigo, ca să ştiu ce să (nu) repet, ca să ştiu ce greşeli o să mai fac. Nu mai promit nimic, chiar nu ţine de mine să o respect. M-am plictisit să cer, probabil nu sunt bună nici la asta, din moment ce nu mi se dă nimic.

A avut dreptate. De azi vă iubesc pe toţi. La fel. Nu vă doresc nimic nici vouă. Hai să îl lăsăm pe Crăciunul ăsta să fie cum vrea el.


Culmea, dar desi m-am gandit la tine atat de des in toti acesti ani, de foarte mult timp nu m-am intrebat ce se petrece cu tine. Te vad adesea plecand sau trecand pe langa mine cu ochii tai mari si cu acelasi zambet pe care candva il stiam. Rareori, stai la geam si te uiti in gol, tot cu aceeasi ochi si te-as intreba ce se intampla, dar stiu ca nu mi-ai raspunde, asa ca raman privindu-te, multumindu-ma cu toate scenariile despre ce n-o sa fie.

Leila mi-a spus astazi ca miros a parfumul tau. Nu stiu despre ce vorbeste. M-a intrebat daca ne-am intalnit si am zambit amar. Mi-am amintit de gestul tau de azi dimineata, cum mi-ai atins obrazul rece cu mana. Scurt si bland. Obisnuiesti sa fii brutal in gesturi, asa cum atunci raneai si fugeai de fiecare data.

Nu stiu care este parfumul tau, poate maine voi veni sa aflu. Nu stiu inca daca te mai gasesc pana la primavara.


valori?


Ne-am petrecut Craciunul macand macare chinezeasca in vreun restaurant si serile mereu singuri ascultand la altii despre cum e sa faci mancare impreuna cu familia. Stingeam luminile din brad noaptea pentru ca nu puteam dormi si alegeam culoarea globurilor dupa moda din anul respectiv. Alergam pe gheata tipand in drum spre cafeneaua noastra preferata si ne adunam in jurul unei mese band cafelele in oricate culori era posibil. Le faceam pe toate sa para o gluma. De fapt sunt, chiar sunt toate o gluma. Candva ne mai amageam ca este important cine rade , dar nu e nici macar atat. Ne indoiam cateodata de veridicitatea valorilor in care am ales sa credem dar ne reveneam repede, apa plata cu lamaie la doua pahare cu paie mov iti da o siguranta de sine de nebanuit. Eram, totusi  infinit mai fericiti ca acum.

Azi nu prea mai avem nici acele valori si nici nu mai suntem fericiti. De fapt ce ne lipseste acum?


Prietena mea i-a fumat toate tigarile si am crezut ca nu o sa o mai vedem dupa ce autobuzul a plecat fara ea. S-a intors insa odata cu noi. La gara o astepta pe ea, nu pe mine.

draga (??),


Sunt mut. Tu probabil esti alba. Spatiul tau incert pe care l-ai evocat in fiecare moment de nesiguranta a capatat colturi si ratiune. Te invarti cu cu miscari nebunesti si nu stii incotro sa fugi. N-am apucat sa-mi termin povestea plina si ea de atatea intreruperi si totusi stiu ce ai inteles.Te vei gandi la toate mai tarziu, te vei gandi acum. Oamenii nu zboara, nici macar metaforic. M-au plictisit si m-au contrariat toate ideile tale cu toamna si primavara si tot amestecul tau de definitii pe care ti le-ai inventat. Ce-i cu prostiile astea si de ce crezi tu ca dupa toate iernile fericite primaverile mereu vor sa-ti fie primaveri?

M-au iritat si toate scrisorile. Ce fel de persoana trimite atatea scrisori intr-o singura noapte? Tu macar ai dormit azi-noapte? Le-am deschis pe toate dimineata cu acel cutit argintat dupa care le-am legat cu ata alba si le-am aruncat. N-a urmat nici vreo tacere, nici vreo clipa de vreun anume fel. Dupa usa mare, dupa care nu vei mai pasi vreodata, poti crede ca se scriu acum povesti adevarate. De fapt de asta tac, asa o sa-ntelegi mai bine.

Nu te-ncrunta. Ti-au ramas tie toate. Stiu ca le stii pe de rost. Le stergi de praf mereu si te incrunti cand cineva isi odihneste mana pe vreo amintire de-a ta. Deruleaza putin de tot si o sa gasesti printre (cam vreo 150 de dimineti) momentul in care imi scriai si tu astfel de scrisori. Pe langa toate celelalte chestii patetice.

Ai obsedantul obicei de-ati fi frica de monotonii si eu am fireasca preocupare de a pasi pe teren drept. Condamnabil ar fi…. ar fi sa nu pricepi unde-i greseala. Totusi, dupa ultima scrisoare cred ca mi-ai intuit cuvintele pe care ti le scriu acum. Asteptai…. „pumni”?!? din ce-mi aduc aminte? Priveste-ti umerii si afla-i netezi, caci n-ai lasat vreo boare sa zaboveasca, sa indrume niste pasi de picioare taraite spre …teren drept.

N-ai obosit sa urci? Nu se compenseaza, sa stii, cu alergatul la vale. Diferenta asta de abordare a drumului pe care ne doream sa il parcurgem m-a dus foarte foarte departe in fata ta iar pe tine te-a facut atat de obosita incat n-ai mai vrut sa faci doi pasi in stanga….de fapt ai vrut sa faci si asa …si poate faceai mai bine.

Scrisoarea asta nu va avea nevoie nici de timbru,nici de vreum p.s. lamuritor. N-am acelasi talent ca tine sa le complic pe toate. Poate fi o istorisire neterminata mai frumoasa decat una cu un sfarsit estetic, fie el si unul trist?

Vorbim prea mult, iar eu nu mai am timp de „foste” scrisori. S-a dus destula cerneala pentru o vara si o toamna. Mai bine respira. Ai voie sa strangi cat vrei cearceaful in pumni, incapataneaza-te sa nu il schimbi. La mine e bine acum. Incepuse sa ma plictiseasca vesnica aroma de portocale rosii si cand primesti mangaieri seara de seara (fie si din partea satinului fin ce iti acopera perna) incepi sa vrei sa schimbi ceva.

Observa ca n-am nici ironicele instructiuni cu pestii si nici nu-ti fac inventarul a ceea ce am luat cu mine cand am plecat. Oricum , vei fi prea ocupata cu a observa praful de pe pian si vei sesiza cu un zambet mai trist decat oricare altul ca nici nu o sa iti cante nimeni vreodata.

Uite si raspunsul la toate scrisorile. Uite ca probabil nu te asteptai la  ceva cu mult diferit. Sper ca toate astea te vor ajuta sa scapi de tot optimismul tau aiurea… si sper sa fii..bine.

A da . Ce ironie… A venit iarna, stii?

pa-pa.