ruxandra

“Imagine trying to live without air. Now imagine something worse.” – A.R.

Luna: Septembrie, 2011

Protejat:


Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

Draga tu,


Am inteles din privirea ta ca nu ai probleme cu memoria. Ai vrut si-ai uitat tot. A trecut de atunci o viata, insa atunci n-aveai, dragul meu, nevoie sa intrebi ce ma doare, n-aveam voie sa ma intreb daca totusi o sa suni in cea mai nefericita zi din anul asta. Acum primesc niste jumatati de certitudine la schimb cu limonada si tot pentru tine, tare ironic, insa are si toamna surprizele ei.

Am invatat ca infinitul chiar e o pacaleala si ma amuza ca am fost speriata atata timp de un opt culcat.N-am mai mertitat alt inceput sa incerc sa schimb ceva si mi-a spus el sa am rabdare si fara sa pot am inceput sa numar zile si dupa amiezi si pahare cu ploaie pana la cealalta jumatate de adevar. Si vreau sa nu sper, sa n-am asteptari, asa ca am o durere mare in piept si un fotoliu gol. Tu poate n-ai sa vii, dar nu vreau sa contrazic ce-am zis in dupa amiaza in care ne-am baut ceaiul in locul meu preferat, cand  cand ti-am zis ca eu voi face TOT cand am sa vreau sa te intorci.

Indiferent cat lung va fi drumul, vreau sa fiu aici, n-am unde altundeva sa plec si poate ca n-ai coborat inca din trenul cu piersici si papadii. Poate ea n-a reusit inca sa te ia de tot, ai pormis ca o sa imi fii, dar nu prea ne-am tinut de promisiuni. M-am gandit bine de tot si tot a ta sunt.

Dupa ce te-am rugat sa iti placa norii am vrut sa ploua si s-a facut brusc soare, ei toti au plecat si am inteles ca aici caldura nu e chiar un lucru bun. 

pentru ca eu inca vreau sa imi fii

dm


Ai lovit tare, insa de data asta pumnul tau a ramas in perete. Se vede clar ca s-au uitat niste lucruri. Dar poate nici nu ti-ar folosi la ceva. Poate ca in timp ce eu imi doresc cel mai mult de pana acum sa te intorci, cel mai bun lucru pe  care l-ai putea face este sa pleci ACASA, asa cum stiu ca iti doresti, ai uitat oricum drumul spre ce era acum o vara „acasa”.

moche jusqu’à dimanche


M-am intors cu aroganta sa mai cer o sansa, mi-am strans curaj o vara sa te mai privesc in ochi, si acum stau in picioare la 2 metri deasupra ta si ma simt de 10 ori mai mica.  Si sunt momente in care imi doresc sa fi venit de altundeva, poate nu de unde vine vantul rece de iarna, insa poate de unde vin pescarusii. 

In fiecare zi ma uit in ochii tai cate jumatate de secunda si mi-e deajuns sa inteleg, sa aflu tot ce n-am vazut pe coaja marului pe care eu nu o mancam niciodata.

Ai fost cu mine pe nisipul inghetat si vara asta insa tu nu iti aduci aminte, n-ai fi acceptat probabil invitatia mea daca ti-as fi cerut voie. Ma uiti incet incet iar eu beau ceaiuri multe si-as vrea ca duminica viitoare sa mananc tot cu tine o briosa dulce in cafeneaua mica si inghesuita in care rasunau rasetele noastre. 

Mi-am dorit atat de mult timp sa fi coborat la fel ca tine dintr-un mar inflorit atunci cand m-am nascut, insa eu eram pe cel mai inalt bloc din oras razand cu cei mai buni prieteni si aruncand cu picaturi din cioburile sticlei de vin rosu sa ninga peste orasul adormit in sfarsit de decembrie.

Cand vei pasi la primavara in iarba uda nu o sa stii, insa mirosul ce ti se va parea asa familiar va fi al mandarinelor din fostul meu parfum. M-ai invatat sa nu mai fiu grabita insa am uitat repede sa te ascult. Vreau o gramada de lucruri deodata, sa invat vals, franceza si sa beau cola  cu A si A (care pana la urma vor deveni unul singur).

Iti urez sa ai parte de dragoste de la o fata din nord, sa fie blonda, sa stie sa iti zica ‘te iubesc’  in limba pe care imi jur sa n-o invat vreodata si… sa nu mai confunzi niciodata soarele bland din unele zile de februarie cu primavara.