ruxandra

“Imagine trying to live without air. Now imagine something worse.” – A.R.

Luna: Ianuarie, 2012

sunt


Sunt povesti ca sa le repetam,sunt ani care sa doarma sub aur,sunt ochi care sa imbatraneasca,zambete sa le boteasca iernile, maini care sa jure stramb pe umerii stangi. Sunt zile ca sa ploua si primaveri cu ghiocei mai putini, dupa amieze cu muzica proasta si lumina cu miros de mosc.

Sunt povesti ca sa gresim din nou, si ani ca sa avem timp sa gresim. Sunt ochi care sa le fi vazut pe toate si zambete care ne-au inghetat pe chip intr-o iarna trista. Sunt mainile care au zabovit prea mult inainte sa dea drumul altor maini, sunt primaverile care au fost si dupa amiezile petrecute „acasa”, unde mirosea a perna rece.

Sunt dimineti pentru cules gargarite si dimineti pentru luat oamenii de mana. Sunt momente in care nu stii pe ce buton sa apesi in lift, seri in care nu stii cum sa deschizi usa unei case in care nu locuiesti. Sunt nori care merg repede si nori la care nu vei ajunge niciodata, sunt ultimele ninsori, sunt clipele in care ar trebui sa stii ca a fost ultima oara cand ai fost intreg.

Sunt flori la care fluturii nu au ajuns, pentru ca se tineau de mana cu gargaritele in diminetile alea, si sunt etaje ca sa ajungi la usa gresita, sunt usi care nu se deschid pentru ca nu trebuie inca sa plecam. Sunt ceruri in care nu o sa urcam nicicand si ceruri pe care nici nu le-am cautat. Sunt ultimele ninsori despre care nu stim niciodata ca sunt ultimele, de aia nu mai stii cand nu aveai zgarieturi pe piept.

Sunt umbre din spate care te sperie, sunt contururi care te sperie in toiul noptii dupa ce sunt vise care tremura sau au frisca pe capsuni. Sunt ochi care se inchid impacat si sunt zambete care gusta sare si lacrimi . Sunt oftaturile lor a extaz si sunt pumnii care incremenesc in peretii care tac alb.

Sunt sperietori care iti pari prietenoase si sunt vrajitori din Oz care mananca capsuni. Sunt morti fericite, ale mortilor ce au ras sfidator de cati pereti albi ne-au mai ramas sa ne holbam la ei.

see you in paris.


Ai fost pe sase ceruri, nu de fiecare data raza, dar pana acum nu ai zburat. Vantul se joaca acum in mana ta, si tu pasesti pe valuri. Te-ai murdarit pe frunte de ploaie, si ti-ai dat seama ca lacrimile astea nu sunt asa sarate. Te tine in brate si nu stii, nu mai doare, trecutul galben , toate furtunile albastre, toata ceata. Tu zbori si cineva merge spre tine, , nu merge grabit asa cum o faci tu, rade simplu, rade tare.

Am ales patefonul pe care il vom pune in camera cu ferestre spre sud, atunci cand vom fugi sa ne ascundem de a deveni oameni mari. Oare oamenii mari pot sa mai rada de aburul pe care il respira iarna cand e foarte frig, sa alerge pe gheata de mana, sa rada la fulgii de nea? Oare vrem sa riscam sa vedem cum ar fi asa?

E inca liniste asa ca pot auzi clar tot zgomotul. Sa soptim dragostea invers, sa nu zambim politicos, sa-mi devina tot nimicul pe care l-am avut, „acum”-ul impregnat de tine. Povestea e frumoasa cand nu se termina, cand genele tale vor adormi pe-acelasi albastru si maine. O sa trag obloanele pe care am desenat rate galbene jumatatii noastre de nor, si o sa stiu ca zmeul nu cade de data asta.


Minteam si zambeam si plecam atat de usor. 

asta atunci

Tu.


Ma vei privi albastru si deasupra mainilor noastre va ninge. Fericirea asta s-a topit spre tine si eu am uitat cum sa fiu fara. Daca inainte te priveam de dupa cani de ceai , acum bem impreuna din acelasi vin rosu,dupa ce eu sarut toti fulgii care ning pentru tine.
Nu-mi place iarna, capsunile pe care le cresc sub pat nu iubesc ninsoarea cand sunt zorii reci. Locul nostru poate nu e aici si poate nu-I nevoie sa avem un loc atata vreme cat mai avem chef sa radem ca sa te miri tu cat de copii suntem sunt, cat timp mai alunecam oriunde pe trotuar intr-o zi de cinspe ,cat timp ai tricoul portocaliu in care am visat albastru prima data.
Un ceainic gri de pe o masa de lemn tine minte dupa amiezile primaverii trecute,cand eu n-aveam curaj, cand tu inca nu uistasei…am-cred- certitudinea ca ai reusit sa iti amintestii si n-as vrea sa aflu cum e sa uiti din nou.

la limite


Trecusera deja cateva ore, a fost chiar asa cum mi-ai spus. Nu am vrut sa imi deschid ochii, visam acele randunele pe care le varsase cineva pe trecutul meu si stiam ca ma voi terzi ca sa imi traiesc visul frumos pe care l-am primit de data asta.

Mana mea statea pe mana ta adormita, pe care plutea dimineata, si tot praful ala care se vede uneori prin aer, cand lumina bate puternic dinspre geamul meu. Intuiam contururile din jur, stiam ca pe perna galbena acum sunt doua parfumuri, ca ne imprastiem acum pe sevalete de viitor.

te  iubesc