ruxandra

“Imagine trying to live without air. Now imagine something worse.” – A.R.

Luna: Aprilie, 2013


b1a6654a01b01b40000036e028b9c08eAripi pe care nu ţi le-ai croit ca să zbori vreodată. Tunele pe care nu le-ai săpat că să descoperi vreodată ce este de partea cealaltă. Oameni de care te-ai înconjurat nu din teama de a nu fi singur vreodată.

N-ai stiut sa inveti sa ma cunosti si m-ai facut si pe mine straina de mine. Intram la tine dezbracandu-ma nu de haine, dar de tot ce era frumos, de tot ce puteam odata spune ca-i numai si numai al meu. Si plecam de fiecare data goala. Si nu mai vreau sa fie asa. Nu ma despart de tine, dragul meu. Ma despart de eu, aia care sunt atunci cand sunt cu tine.

:.


ImagineN-am crezut niciodata in scrisorile de adio pentru ca toate legamintele pot fi usor incalcate. Poti pleca de 100 de ori, poti sa iti iei la revedere de cate ori vrei, poti sa repeti de nu stiu cate ori „ultimul” sarut, sa iti faci dramatic bagajele in valize verzi si sa iti uiti afectat periuta de dinti in baie. Dar nimic nu te opreste sa apari din nou la usa cu o sticla de vin si sa iti faci iarasi loc langa mine pe covertura cu flori argintii. Nimic nu te va opri sa-ti arunci papucii murdari de ploaie pe podelele mele cu miros de lavanda si sa urasc sa faci zgomot in linistea mea aurie de dupa amiaza. De aia nu credeam eu in despartiri, ca nimic nu le face definitive, poate doar o dorinta nemarginita de a te intoarce (da, asta le-ar putea face definitive, pentru ca in momentul in care vrei pe bune sa te intorci, te prinzi ca undeva filmul a fost prost daca te-ai ridicat si ai plecat).

O despartire nu e nimic mai mult decat o lectie, prilej de a bea cateva saptamani vin rosu cu cea mai pertinenta justificare, motiv sa mergi desculta si sa ramai privind in gol pe geam atunci cand nu e soare deloc, si griul din blocurile cartierului tau se dizolva parca prin aer. Asa credeam, numai ca acum nu stiu daca mai invatam vreunul ceva.

Daca-ti iubeai realitatea nu aveai nevoie sa minti, n-aveai nevoie sa traiesti in neadevaruri daca aveai curaj sa te arunci fara teama in adevarul tau. Dar nu ne aruncam in gol decat atunci cand iubim, cand credem -chiar nejustificat- ca jos ne prinde cineva. Si de cele mai multe ori ne rupem gatul, dar macar suntem liberi, mai liberi decat cei care au ramas pe marginea prapastiei terifiati de adancimea ei, convinsi ca lumea e asemenea lor, ca asa cum ei n-ar salva pe nimeni, nimeni nu i-ar cruta pe ei. Au inceput sa minta ca sa isi zugraveasca mai frumos singuratatea pe care si-au construit-o in timp ce noi am fost prosti si am iubit si-am cazut si am gasit fericirea. Au ramas singuri cu picturile lor, cu castelele de nisip si niste ceasuri stralucitoare care intr-o zi vor sta.

Si noi vom fi saraci. Fara ceasuri, fara singuratati, fara moarte. 

De aia nu cred in constienta unei despartiri, in lectii invatate. Daca te arunci in gol stiai lectia deja, pentru ca acolo jos se afla doar oameni care au sarit si ei odata, oameni ce nu te-ar lasa niciodata sa te prabusesti.

Si totusi bilete de la revedere vom scrie mereu.