ruxandra

“Imagine trying to live without air. Now imagine something worse.” – A.R.

Luna: Ianuarie, 2014

inca


c688b9476ccfbf93dcbb468d5bf7e546mai jumatate de ora, mai un rasarit, mai o jumatate de ora de vant rece, mai toate petalele sub care m-am ingropat, m-am ingropat si sunt totusi la 10 metri deasupra norilor, mai trei zile de zapada sa te indragosteasca de mine, mai un pescarus sa-mi pazeasca marginea de plaja pe care am sa ti-o impart, mai doua dimineti sa ne umplem perna si mai doua fumuri albe in puloverul meu gri

Nu vreau sa iti placa aceleasi povesti, nu vreau sa razi cand rad eu, nici petale in zilele frumoase, ci tulpini de lumina cand am intuneric prin par. Vreau sa te lupti cu zmeii mei si-am sa-i alung si eu pe ai tai. Nu vreau momente lungi, vreau sa inghesui mai multe clipe intr-un acum, ca sa nu inveti niciodata sa ma numeri, sa nu ma legi, sa nu ma lasi, sa ma alergi prin viitorurile pe care nu le-am visat inca.

Te tin de mana ca sa auzi cum eu sunt pictata in negru si tu in alb astazi, iti soptesc ceva ca sa vezi cat de rece e o dimineata de foc si poate inca multe lucruri n-au contur pentru ca n-am invatat sa decantez lumini de intuneric si desi eu n-am sa te mint, umbrele vor sa te pacaleasca, dar umbrele sunt murdare, nu-s negre, nici albe.

Probabil sufletul meu te-ar strange, de aia n-o sa te impregnezi cu totul in el, ci poate o sa  ma primesti pe mine printre ritmurile tale sacadate, printre ce-am uitat eu sa stiu ca exista, nu printre stari, pentru ca nu starile le caut, nu stari vreau sa adun pe aripa fluturelui

vreau numai pagina mea alba.

ettigirb


Si-ar fi o prostie sa spun ca esti intreaga, plina, caci asa nu te-ar mai patrunde lumina si transparenta ta alba nu mi-ar mai umple diminetile in care vin sa-mi stergi sufletul de praf, sa-mi rastorni parfumul tau de fragi si vanilie pe aripi si-apoi sa razi cand vezi ca ma ridic din nou sa zbor in alta parte. Ar fi gresit si sa spun ca esti un gol, pentru ca tu reusesti sa umpli la loc tot ce las in urma, tot ce rup din mine greselile pe care le-am inchis intre niste coperti de aur la tine in sertar. Te-as urma pana unde ai vrea tu, cum te-am urmat de-atatea ori pana la capatul plajei, pana cand stancile mi-au intrat in talpi si-atunci m-ai invatat sa plutesc, sa nu mai ating nisipul, sa zbor pe niste vise pe care le visezi pentru amandoua cand nu pot adormi si eu ti-am suflat cirese de fum prin par ca sa te-alung in marea cea rece, sa-mi fac curaj sa te urmez si-acolo.

Si cand suntem departe de plaja mainile iti miros inca a mare. Dar buzele ti se incrunta uneori si parca privirea fuge undeva iar eu nu te intreb niciodata unde, pentru ca te iubesc mai mult asa, cand imi imaginez de fiecare data alt loc, cand inca nu te stiu pe deplin si stiu ca maine voi mai invata ceva din suvitele tale satene de viitor.

Uneori nu incap in ordinea ta dar tu parca stii sa-mi iubesti dezordinile. Stii sa-mi ingheti tipetele si sa le despici in fire subtiri pe care le impletesti apoi cum numai tu si stii in certitudini mute ca va fi bine, ca maine am sa rad. Cand cred ca raman in urma, ca vrei sa pleci la capatul plajei fara mine, sau sa inoti numai tu acolo unde-i marea albastra ma-nfurii si vreau sa te-mpiedici si-apoi tot noi sa alergam acolo, impreuna. Stric uneori toate castelele de nisip construite pentru ca mi-e frica sa nu primim un numar, o adresa, caci pana acum am reusit sa-i pacalim, sa nu avem umbre, pentru ca umbrele nu stiu sa stea, ele stiu doar sa alerge, iar noi ne pricepem sa incremenim, m-ai invatat sa-mi tin uneori respiratia si sa astept, si umbrele ne pierd urmele si-atunci suntem usoare, atunci putem visa ca ajungem oriunde.

Multumesc ca ma duci in alta parte de fiecare data, ca mergem de fiecare data pe acelasi drum de parca ar fi altul si ca simti si tu cum iarna miroase a fum si dulceata de trandafiri a fericire.


Imagine

Cand ai deschis fereastra vantul a intrat si-a maturat trecutul de pe rafturi.Tot. Pentru prima oara, dupa multe geamuri trantite si ploi care le-au murdarit. Contrazici fiecare molecula din mine cu linistile tale, pe care eu nu stiu mereu sa le ascult, pe care tot tu le rupi in rasete si le presari peste mainile mele albe. Uneori dorul este dulce. Alteori dorul doare. 

aemaeledaruop


ImageTi-a spus ca va veni. Ti-a spus ca va veni intr-o dimineata cand fumul inca nu s-a ridicat si tu esti tot frumoasa. Ti-a spus ca soarele va ocoli partea ta de cer, sa te lase sa dormi pana se intoarce, sa visezi prin razele de ninsoare. Ti-a spus ca mereu va privi in spate si va lasa in urma firmiturile de dor ca sa stie pe unde sa se intoarca. 

Ai visat 1000 de ani si de fiecare data era primavara si ai inceput sa cauti prin parul lui amintirile pe care noaptea nu ti le-a lasat si umarul lui inca era visator si molatic, iar tu te-ai agatat de lumina de vis si ai ramas acolo, cateodata singura, cateodata rece, cateodata ploua si cateodata deschideai ochii si visul nu se termina, te inveleai in nor si te impleteai din nou in primavara. Ti-a spus ca va veni si te-a pus sa-i promiti ca ramai acolo si nu zbori sub alt soare, ca sa te gaseasca usor, si ti-a presarat umbra pe umeri, sa nu te arda razele lor, sa nu te trezeasca iarna, sa nu te gaseasca furtuna, oricat te-ar cauta ingerii sa te aduca inapoi, oricat ar zbura flururii prin parfumul tau si oricat ti-ar saruta zorii aripile.

Nu ti-a spus unde pleaca si tu ascultai tot zgomotul de pas gri si credeai ca vine, ca se-ntoarce sa te ia cu tine, dar ai plouat mult peste cer cand nu l-ai zarit ridicandu-se din orizont. Noi nu te mai prindeam de degete cu privirea, caci ne-am fi agatat si noi de firul tau de dimineata, sa ne jucam cu ingerii cat tu iti visai zorii dar, orizontul ne-a inghitit si ne-am luat la revedere de la inceput, caci inceputul nu-l vom mai gasi niciodata, si niciodata mereu a fost superstitia inghetata a viitorului nostru.

Soarele nu s-a tinut de cuvant si te-a furat din vis, iar tu ai vazut norul prea alb pe care nu-l mai umplea nimeni si n-ai stiut daca sa cazi sau nu. Vantul iti mai spunea povesti sa te-adoarma dar ochii mari, intuecati cautau privirea prin ceata si asteptau ochii sa se-ascunda prin albul ghetii dar vantul iti soptea in continuare si te-a inghitit alt nor si ti-e frica sa nu te piarda, ti-e frica sa nu te fi ratacit de el si cerul e mare, dar vine, esti numai tu acolo.

Ti-a promis ca va veni pana sa apuce apusul sa te ameninte, pana sa te murdaresti de amurg pe talpi, pana sa te ninga cu stele, dar ii era frica sa mai zboare. Te-au ridicat mai sus decat si-au aruncat zmeii focul si nu stie daca mai vrei sa te intorci. Ai amortit de dor si dorul a amortit de frig pe umerii tai. Cu aripile incerci sa cazi in mare, sa te speli de gheata si sa te incalzesti in umbra neagra din ochii care te vad si azi frumoasa. 

Ieri l-a legat la ochi si maine asteapta sa ti-l aduca inapoi dar inca nu-l dibuie. Tu ai inceput sa strangi florile sa ploua cu parfumul de ani pe care-i astepti, pe care-i ademenesti spre buzele tale sa le urezi „buna dimineata”, caci nu vrei sa-l mai visezi, vrei sa-ti fie.

Intinde mainile astazi si uita tot ce ai deasupra, deschide ochii in tine si vezi cum zboara, asteapta rasaritul, caci ti-a promis ca va veni… dimineata.

Protejat: astăzi


Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

tempsspmet


Cand imi asezi albastru parul frunte, pune-mi primverile deoparte si uita-mi tu totul. Sufla tu peste toate si intuneca-le si lasa-ma sa te gasesc numai dupa soapte, sa te caut print toate colturile conturului tau acum atat de difuz, care ingheata uneori si, cum nu-l stiu inca pe de rost raman incruntata,sa te gasesc sau sa ma agat de vreun zambet pe care am apucat sa-l desenez deja pe aripa fluturelui. Am dat drumul celorlalti fluturi pentru ca nu-mi esti numai un anotimp si poate intr-o zi am sa-ti arat si tie tot si-ai sa vezi ca nu exista anotimpuri, ca viata ne-amesteca furtunile si diminetile cu stelele si razele si pe deasupra cade nea din praful de pe podelele unde o sa ne aruncam mastile.

Poate umbrele nu o sa te lase mereu sa vezi fiecare suras si poate vom stinge multe raze cu talpile reci pana sa ne ramana saruturile tatuate in parfum si bratele sa nu-si dea drumul dar in noaptea in care-mi atintesc ochii acum nu-s lumini, nici umbre, nici linii strambe, nici frunze uscate, nici anotimpurile mele, nici fluturi, nici colivii. 

Pasii vor alerga nestiind incotro, pana unde-i va urma umbra pentru aici nu-s mai multe drumuri si am obosit sa merg cu spatele. Aveam mainile reci de la toate secundele inghetate pe care le-am dat laoparte si mi-am  adus aminte sa zbor, dar nu mai am de ce. Acum nu mai vreau sa zbor nicaieri.