ruxandra

“Imagine trying to live without air. Now imagine something worse.” – A.R.

Luna: Februarie, 2014

rvr


Simplu ar fi sa mai am pagini albe si sa pot sa-ti las una pe marginea patului. Dar tu ai avea mainile murdare si eu n-as sti sa citesc. Ai foarte multe pagini si stiu ca nu ai destul decat sa umpli una singura. Ti-ai imprastiat totusi povestea pe atatea bucati de trotuar, pe marginile canilor de ceai, pe petele de vin din saptamanile mai reci, pe arsurile de la soare din zilele de iarna din iulie pe malul marii, pe genele curate care nu mai apara ochii de multa vreme.

Simplu ar fi sa mai am si eu aceeasi poveste de spus, sa vrei sa o auzi, sa ma speli si pe mine de trecut, dar nu poti. Nici tu nu mai esti tanar, ai si tu nevoie de o primavara, iar eu n-am ghiocei, am petale uscate de la tine si cand incerc sa le prind se sfarama. Numai primaverile merita ghiocei. Gaseste o martie si arunca ciornele, las-o sa te dezghete cate putin si da-mi un semn cand ai ajuns acasa sa stiu ca esti bine.

vues


7bc975d1a78eecb700693f18fdc3ee21Am sa-l chem intr-o seara aici. Am sa aprind lumanari ca in filmele proaste si-am sa pun melodiile lui ianuarie si-am sa-l dezbrac. Pe cine? Pe adevar, vreau adevarul gol, clar, la mine pe birou picior peste picior si probabil ar arata bine -pentru ca din cate imi amintesc, minciuna era cea cu picioarele scurte-.

Din cauza ca n-am rabdare a trebuit ca toti sa se grabeasca, sa picteze repede. Dar nu toata lumea se pricepe la fresca, asa ca in multe locuri desenul e diform, tabloul e stramb si cuiul din perete sta sa cada, de fapt s-a desprins deja si astept cu interes zgomotul, caci de teama ne-am plictisit si eu si toti fluturii mei.

El a vrut sa vada prin ochii mei, alt el a vrut sa mi-i scoata cu totul pentru ca nu se recunostea in privirea mea, altul s-a uitat pur si simplu in alta parte. 

Da’ de fapt ce-au fost toate astea? Nici certuri, nici impacari, nici mese penibile in jurul carora sa ne plictisim in grup in timp ce ma intreb daca te iubesc ca stau totusi acolo langa tine sau daca te urasc pentru ca vreau sa-ti torn ceaiul in cap si sa iti spun sa ma duci acum la mare, nici nisipul pe care n-ai fost cu mine sa asculti linistea pe care o spala valurile. N-au fost astea, nici macar astea, au fost niste fragmente de poveste, dar fragmente din partea aia peste care oamenii trec de obicei citind printre randuri asteptand sa se intample ceva.

Cum nu citesc niciodata printre randuri, te-am trait cu atentie, nu pe diagonala, cu cata rabdare am putut eu, cu mai multa sinceritate decat m-ar fi crezut ei in stare si s-a intamplat ceva. M-am amortit o vreme si-am turnat peste climaxul grabit vin rosu … si ce-am mai gasit. M-am trezit azi-dimineata cu deznodamantul langa mine pe perna dar nu tin minte cum a ajuns aici si ce-am facut aseara. Dar el nu imi da de ales si ma impinge pe jos, sa ma trezesc, sa ma uit bine in jur, sa vad ca sunt singura.

Acum sase ani un buchet de ghiocei anunta primavara. Genunchii sunt mult mai vineti acum si mainile strang mai bine trupul in caderile lui, iar  realitatea mi s-a impregrat in zambet . Intai imi pasa prea mult, apoi prea putin, apoi suficient, apoi suficientul nu mai era suficient pentru mine. 

Inainte de tine ma obseda trecutul. Ieri imi era egal, respiram cu totul in prezent si acolo voiam sa raman. Si astazi, astazi rog viitorul sa intarzie putin pentru ca pe perna mai doarme inca parfumul ultimului sfarsit.

Chere Charlotte,


ImagineAm incercat sa te lovesc cat am putut de tare, dar m-a durut tot pe mine. Te-am aruncat pe podelele prafuite spunandu-ti ca dimineata, pe lumina o sa apara fericirea cu o cana de cafea, dar cumva mi s-au invinetit genunchii si nu stiu cum sa-mi curat praful din gand. Am incercat sa te imbat in rosu si am ametit eu pe marginea paharului fara sa stiu cum sa mai spun cuiva cand doare, fara sa pot sa mai ating pe cineva pe umar, sa spun cuiva ca acum as avea nevoie sa fiu prinsa, ca acum nu stiu de ce sa ma prind atunci cand cad, ca mi se pare ca orice certitudine ingheata si se sparge de la prea mult frig si nu vreau sa-mi inghete mainile degeaba. Am vrut sa te amortesc, sa nu simti cum incep sa rup din tine amintirile ca dintr-un caiet plin de mazgalituri si m-am dezechilibrat cu mainile inclestate pe o primavara in care radeam pe balconul lui A. impreuna cu ipotezele si concluziile acestei ierni. Primavara nu m-a tinut si te-am tras si pe tine in prapastie dupa mine, dar pe tine te-au prins niste maini si-acum radeti impreuna de frica din ochii mei.

Am tipat la tine ca sa nu te aud cum prevestesti caderile mele, cum spui ca nu dau bine din aripi. Am asurzit tot eu si-am inceput sa ma intreb daca n-ar trebui sa ma opresc, daca n-ar trebui sa incetez sa te mai pedepsesc pe tine, dar nu din mila, nici din dragoste, de frica ca oglinda asta dintre noi s-ar putea sa nu se sparga niciodata si tu o sa-mi tot intorci sagetile de foc si parul tau nu se va aprinde niciodata de toata ura mea pentru tine, ca tot visul brunet pictat in cozile tale ce radeau cu Adele pe marginea cojilor de lamaie se va fi terminat demult cand am sa urc din nou pe cer si nu vei mai fi decat coperta scorojita si patata de prea multe suflete murdare care au aruncat-o la un moment dat sub patul in care au iubit alte suflete murdare si ele. 

Am aruncat in tine cu toate pensoanele murdare cu care am incercat sa-mi desenez dupa-amiezile si acum nu ma mai vad din pata asta albastra si tu esti alba si plutesti fluid aproape de tavan privindu-ma cum nu mai gasesc vreun motiv sa ma ridic langa tine. Nu stiu unde te-am pierdut dar nu vreau decat sa ma razbun pe tine ca n-ai stiut sa ma tii de tine. Am mers spre sud amandoua dar pe drumuri paralele si am inceput sa ma impiedic pe alte cai mai lungi sau mai abrupte si nu m-ai strigat niciodata sa ma intorc, ca nu i-ai aruncat trecutul tu in mare, cum am facut-o eu, ci l-ai citit si mi-ai pictat un maine gri, iar eu am varsat sfidator pe el trandafiri si mi l-am atarnat deasupra patului, dorindu-mi numai sa-ti demonstrez ca am dreptate, ca am gasit primavara mai repede decat toti, ca am primit eu ceva ce nu mai are nimeni, dar am primit ce n-am sa am niciodata.

Atunci m-am infuriat. Am aruncat spre tine cu tot ce-am avut, pana nu mi-a ramas nimic, te-am alergat pana am cazut la pamant si m-a acoperit zapada si-acum am inghetat. Ne vedem la primavara, dar probabil nu primavara asta.

Cu drag,

R.