ruxandra

“Imagine trying to live without air. Now imagine something worse.” – A.R.

Luna: Noiembrie, 2014

buna dimineata


Scrisoarea mea este pentru cand o sa te trezesti singura. E pentru cand toata lumea o sa fie departe si tu o sa crezi ca nu mai ai nimic. E pentru cand nu o sa stii sa legi firele la loc si nu o sa mai poti sa aduni cioburile de pe jos. E pentru cand te-au uitat toti si nu mai ai rama de piatra pe noptiera, cand Adele si Odette si Catherine nu o sa mai stie unde esti si tu nu o sa stii cum sa le strigi. E pentru cand nu mai ai lacrimi si nici chef sa ii plangi pe ei, e pentru cand vantul ti-a sters urmele de pe nisip si nu stii drumul inapoi acasa. E pentru cand ti-ai uitat aripile la el in pat ieri dimineata  si pentru cand nu mai ai zahar sa pui in cafea.

Scrisoarea mea nu e ca sa iti amintesc nimic, e ca sa iti amintesc ca azi nu te ai decat pe tine si toti ei s-ar putea sa nu se intoarca. Si stiu ca nu stii ce sa faci si vrei sa nu mai faci nimic dar eu vreau sa alergi in continuare. Si nu conteaza unde mergi si nu conteaza unde ajungi. Si daca nu te ridici vreau sa iti amintesti ca ramai tot acolo. Si daca nu strigi s-ar putea sa nu se mai intoarca nimeni. Si daca ii chemi s-ar putea sa nu te auda. Si daca ai primi raspunsuri n-ai sti ce sa faci cu ele. N-ai sti sa le asezi ca sa-ti construiesti iar o colivie asa ca eu zic sa-ti cauti un loc unde sa dormi diseara.

Si s-ar putea sa fi pierdut pe toata lumea si vreau sa te intreb ce faci de maine. Si stiu ca nu stii sa-mi raspunzi dar maine tot va trebui sa faci ceva. Unde te duci si cui ramai as vrea sa te intreb dar stiu ca nu ai raspunsuri, Charlotte. Crezi  ca se intoarce cineva? Crezi ca mai vine cineva inapoi? Crezi ca are cine sa iti mai aduca luminita din capatul tunelului? Crezi ca are cine sa te urce pe bloc sa-ti arate ca undeva mai sunt lumini, ca undeva e dimineata si ca inca mai sunt aripi pe undeva sa-ti pui si tu ca sa zbori in alta parte?

Am sa te trezesc eu dimineata.  Am sa iti spun si atunci ca esti singura. Si tu tot singura ai sa fii.

Dar macar o sa te ai pe tine.

Numai pe tine.

Pierre.

C


Am crezut ca nu intelegi tu. Am crezut ca te-ai ratacit pe campul tau de maci si nu ne mai auzim prin fumul verzui dar acum stiu ca oamenii pe care tu ii considerai prea fericiti pentru noi, erau de fapt aceia tristi. Ei nu intelegeau ca singurele zmeie pe care le puteam noi ridica erau spatiile dintre putinele cuvinte care ne-au servit doar la a ne ordona tacerile. Oamenii ne aglomerau sufocat sufletul. Spun „oameni” pentru ca mereu sunt mai multi, mai multe fețe de dupa acelasi chip iar tu unul singur, fata in fata de fiecare data cu alta oglinda.
Am crezut ca pot si eu sa ma amestec printre oamenii prea fericiti dar eu n-am stiut sa zambesc cu buzele reci, n-am stiut sa le spun povesti frumoase si asteptarile mele nu s-au inteles cu cautarile lor. Mi-am prins aripile scurte in nodurile astea nehotarate si nu mai zambesc deloc.
Acum cred ca tu intelegeai.

IMG_3433.JPG