.


bb1d93a84e1dc1e2bf3a20ec1ab037b8

Eu nu știu cum, dar știu cum nu. Știu exact undedar nu mai știu pe unde. Și e exact pentru că, nu ca să, dar nu știu cum fac, că  povestea mă tot lasă în urmă și mă surprind mereu doar în colțuri în care nu mă potrivesc și-mi ascut marginile ca să nu se tocească de ramele care ma sufocă și în care nu vreau să încap. Și nu vreau să-mi roadă conturul, pentru că nu m-aș mai potrivi nicăieri, pentru că eu mă potrivesc într-un singur loc.

Eu n-am nevoie să-mi dea cineva un sens sau soluții sau fire de ață să le înndădesc la povestea mea. Eu nu mai vreau alte povești, de aia n-am să pot da vina pe nimeni când am să fiu nefericită, de aia n-ai să ai voie niciodată să fii nefericit.

Cred cel mai mult în lucrurile despre care avem aproape-certitudini că nu ni se pot întâmpla, pentru că soarta nu își prea bate capul cu ele.  Cred cel mai puțin în promisiuni și cel mai mult în mâinile care mă iau pe mine de mână când nici eu nu știu că am nevoie. Și poate nu ești nici cine cred eu, nici cine mi-aș dori, dar mai mult decât sigur nici eu nu sunt și totuși știu că tu vii înapoi. De aceea, deși eu beau cafeaua mereu amară, am pus deoparte două lingurițe de zahăr … pentru când te întoci.