ruxandra

“Imagine trying to live without air. Now imagine something worse.” – A.R.

Categorie: bat campii

Oricum


Oricum pana la urma inceputul devine altceva. Oricum portocalul ajunge sa miroasa diferit, iar tu poti sa mergi la culcare si suparat pe ea. Oricum mai sunt multe pe care nu ni le-am spus.
Noapte buna.

sunt


Sunt povesti ca sa le repetam,sunt ani care sa doarma sub aur,sunt ochi care sa imbatraneasca,zambete sa le boteasca iernile, maini care sa jure stramb pe umerii stangi. Sunt zile ca sa ploua si primaveri cu ghiocei mai putini, dupa amieze cu muzica proasta si lumina cu miros de mosc.

Sunt povesti ca sa gresim din nou, si ani ca sa avem timp sa gresim. Sunt ochi care sa le fi vazut pe toate si zambete care ne-au inghetat pe chip intr-o iarna trista. Sunt mainile care au zabovit prea mult inainte sa dea drumul altor maini, sunt primaverile care au fost si dupa amiezile petrecute „acasa”, unde mirosea a perna rece.

Sunt dimineti pentru cules gargarite si dimineti pentru luat oamenii de mana. Sunt momente in care nu stii pe ce buton sa apesi in lift, seri in care nu stii cum sa deschizi usa unei case in care nu locuiesti. Sunt nori care merg repede si nori la care nu vei ajunge niciodata, sunt ultimele ninsori, sunt clipele in care ar trebui sa stii ca a fost ultima oara cand ai fost intreg.

Sunt flori la care fluturii nu au ajuns, pentru ca se tineau de mana cu gargaritele in diminetile alea, si sunt etaje ca sa ajungi la usa gresita, sunt usi care nu se deschid pentru ca nu trebuie inca sa plecam. Sunt ceruri in care nu o sa urcam nicicand si ceruri pe care nici nu le-am cautat. Sunt ultimele ninsori despre care nu stim niciodata ca sunt ultimele, de aia nu mai stii cand nu aveai zgarieturi pe piept.

Sunt umbre din spate care te sperie, sunt contururi care te sperie in toiul noptii dupa ce sunt vise care tremura sau au frisca pe capsuni. Sunt ochi care se inchid impacat si sunt zambete care gusta sare si lacrimi . Sunt oftaturile lor a extaz si sunt pumnii care incremenesc in peretii care tac alb.

Sunt sperietori care iti pari prietenoase si sunt vrajitori din Oz care mananca capsuni. Sunt morti fericite, ale mortilor ce au ras sfidator de cati pereti albi ne-au mai ramas sa ne holbam la ei.

comme?


Tu trebuia sa ne inveti despre rasarit. De aia ai venit, pentru O. si pentru mine. Dar n-ai facut nimic, ai plouat si te-ai sfaramat pe sub nori brutal si privind cu ochii tai ingusti, cu buzele putin departate una de cealalta, cu ura. Eu si O. eram de pe acelasi trotuar, si daca ploua aici, stii bine, ploua si de partea cealalta a strazii. 

Vantul  poate sa bata cum vrea el si intr-un milion de feluri, dar tu poate n-ai vrut, poate n-ai avut inspiratie. Ai plecat cu aceeasi mina dezamagita ca noi n-am stiut sa rasarim, desi nu ne-ai invatat asta vreodata. Pe noi nu ne-a certat nimeni niciodata, dar te-am lasat pe tine sa ne tai parul, pentru o colectie, de parca O. era acum Samson, de parca in parul ei a toamna ti-ai vazut slabiciunea si tu, sarpe, ti-ai inghitit coada atunci cand ai trantit usa. 

Cred ca as avea puterea sa ajung pana aici, sa trag zavorul si sa aud frunze, dar n-am inca acel curaj sa arunc cheia. Tu razi acum, dar n-ai spus nimic. Oricat de sus ai sa te cateri ca sa fii prin norii care sunt cu mult deasupra noastra, cumva tot tu te-ai prins de glezna mea dreapta , si mana staga a lui O.

Mi-am inventat dumnezei atunci cand n-am stiut de Unul. Cand nu te-am avut pe tine, te-am inventat.Esti puternic, esti si ploaie, vant, deci tu esti cel care a prabusit zmeul.

Ca sa dovedesti ca macar odata ai mers pe unul dintre trotuare, ca sa nu  ramai doar gluma ce esti pentru mine si O. ar trebui sa-mi spui daca as face bine sau nu sa plec.

tu


Ne-am jucat cu focul. Am vorbit cu brigitte despre tine si mi-am amintit ca te iubeam. De cate ori voi divorta dupa vreo sambata, voi divorta pentru tine, chiar daca nu ma intorc in patul nostru duminica dimineata, chiar daca nu mai avem nimic al nostru. In drumul meu spre casa voi ocoli, ma voi descalta de pantofii negri si voi urca dealul si voi repeta in minte toate drumurile mele si voi respira asa cum am invatat de la tine.

Mi-am dat toate viciile pe unul singur, dar eu am obosit. Daca mai vii , hai acum, pentru ca acum e randul tau sa-mi fii mie ceva. 

1 din 2.


Nu mai avem nimic de demonstrat. Niciunul. N-am aratat ca pot, tu n-ai fost sigur ca vrei, dar am aratat tot ce era de aratat cuiva. De pe marginea prapastiei viata mi-a parut ca toate jocurile pe care le-am pierdut, mirosea a lemn de trandafir ars….  Pescarusii nu pleaca niciodata de la mare iar tu… nici nu stiu. Ai avut dreptate. Cred ca asta ai vrut si acum sunt cam la capatul puterilor, deci sunt dispusa sa ti-o dau, sa-ti spun ca ai stiut tot. Desi te-as minti.

Recunoaste ca te-a surprins macar putin rasaritul de anul asta, caci sa nu ne mai mintim, soarele chiar rasare o data pe an. Trec acum pe langa balconul lui Odette si acesta nu mai este al ei, ma uit in cutia cu trandafiri uscati si nu mai stiu care dintre ei este de la tine, nici nu conteaza. Ideea e ca lucrurile se schimba ca sa tina pasul cu noi si imi place asa, chiar daca in cea mai mare parte a timpului ma plang.

Daca scriu despre el? Voi v-ati castigat un drept sa fiti aici, el na facut nimic. In seara asta m-am hotarat ca niciodata poate nu e niciodata, dar ca uitarea este un termen destul de precis.Chiar si pentru cineva care nu se tine de promisiuni. Chiar si pentru cineva care s-a hotarat ca din 2 vicii, daca il alege pe cel mai rau , s-ar putea sa scape de celalalt.

ocean


Din dorinţa de a contrazice propria-mi regulă ajung de mai multe ori la acelaşi eşec. Refuz să fii tu de data asta. De câte ori am tot vânat poveşti m-am ales, paradoxal cu sfârşituri înainte de început şi vreau să cred că încă nu ne-am irosit. Poate ţi s-ar părea devreme, intuil, însă mi-e mult mai simplu să-şi scriu scrisori acum -ştiind, în cazul tău fiindu-mi mai clar ca în cazul oricărui altul că nu le vei citi.

Pe lângă un lac de zăpadă trec pescăruşi şi sarea din fulgii mării mi te aduce câteodată pe tine. Nu ar avea de unde să apară culoarea în toate astea, de unde poate apărea carmin pe lalelele albe? Uitasem să râd, sună atât de „clișeic” dar tu ai reușit să dai un sens nou la mai tot, să-mi arăți că în tot și toate avem ceva de care să râdem deasupra unei mese cu multă lămâie și cola. Totuși n-ai reușit să mă înveți la timp să nu gândesc atât de mult (și prost, îmi dau abia acum seama).

Mă întoc eu de data asta și mă cert cu o oglindă ca să șterg tot ce nu-i bun… nu pentru ei, a ajuns să-mi pese prea puțin.Și dacă totul a fost până acum o însușire de evenimente fără noimă aș vrea să rămânem tot noi, de data aceasta în cu totul alte date.

Nu vreau, nu vrei să fim responsabili, aș vrea să ne hotărâm câte o iubire în fiecare zi, să o trăim, să nu o consumăm însă până seara. Ne-am visa visele unul celuilalt, dar le-am trăi înainte de asta. Nu știi și nici nu îți cer să știi, eu am rămas încă aici. 

keep calm


La un moment dat iti dai seama ca nimic din ceea ce mai poti face nu poate fi mai rau decat ceea ce ai facut deja. Asta inseamna ca esti un om foooarte relaxat.

blanc


Te iubesc, dar respira putin mai rar, sa nu mai fie atat de evident ca eu n-am mai luat aer de-atat de multa vreme. Este tare ciudat cum unele flori infloresc si se ofilesc atat de  repede, cum tu le consideri efermerul atat de vulgar, e drept, mai curand mortii ca noi sa fie albi ca narcisele, dar tu esti cel care respira.

Prind radacini adanc, degetele tale de trandafir, prin pamantul moale, se plimba pe un piept de tarana si le arde deja, focul. Noi mereu zacem cu privirea la cer, cu iadul la spate, cu mainile franse pe piept in incurcisarea in care am incercat sa ne indesam suflatul la loc in noi, sa nu il lasam sa se evapore. Totusi, ultima suflare ne-am dat-o cu totii ca sa il impingem, sa il ajutam sa se ridici, caci la capataiul nostru deja era plantat un trandafir ce urma sa ne acopere cozile blonde impletite in racrimile celor ce ne-au ingropat.

Nu avem linisti si nici apa minerala, si zilele sunt tot la fel de lungi. Prea multi orbi fara ureche muzicala ne canta despre duminici plictisite intr-un balansoar si de fiecare data cand se aseaza in genungi langa noi ne amintesc ca nici sa ne impiedicam vreodata nu vom mai putea.

Voi ramaneti insa cu planete si greseli si 1000 de ceruri si jupoane negre. Nu va doriti si feriti-va sa vi se indeplineasca.Veti ruga la un moment dat pe cineva sa va mai nasteti de cate ori aveti nevoie, muriti de cat mai multe ori. Inainte sa gasiti drumul veti fi sarutati pe frunte de cateva ori, tot nu veti invata.

Intre mine si eu e doar piatra alba, stam fata-n fata,  fiecare cu spatele spre alt Cer.

crush.


pana cand…

Fata albastruie cu ochi blonzi le-a spus „Deschideti geamurile si zburati”. Era  singura femeie, probabil pe o raza de cateva planete si jumatate de univers. Avea gene si zambete prin colturi. Trecea afectat printre viitoarele lor morminte, purta doliu alb care nu o prindea bine, spunea rugaciuni.

Barbatul privea si tacea…Era amortit si se uita la cea mai frumoasa femeie din lume. Si simte cum n-a mai simtit niciodata. Invata sa fie cum n-a mai existat pana atunci, inspira la nesfarsit, plamanii aleg sa se imprastie si celulele-i sunt confuze. Aude.Aude cum ea miroase cei doi maci rosii . Vede cum se idoaie petalele sub respiratia ei sfasietoare. Simte cum sar picaturi din mijloc spre margini. Deschide ochii mari, inghetati de apropierea pielii ei. E fericit. Intinde mana de parca primeste Soarele in palma dreapta. Zarea e cioburi la picioarele lor, marea se evapora la ea in par si statuia ii da un mac si ii sopteste „cazi”.

Se intoarce si-odata cu ea cerul se-ntoarce pe dos, cu toti cocorii si norii si ploile si se aseaza in poala fetei.Femeia o priveste.  Inca alba, cu povestea inca neiceputa a scris povesti.Fara sa le stie, le-a auzit si le-a spus si le-a trait . Ii smulge femeii macul din mana si fuge….si se frange. Se pierde….acasa.

tunele


La un moment dat am reusit sa tip. Am deschis ochii si mi s-au umplut de lumina. Am ascultat, incercand sa aud si am apucat-o de mana. Initial, degetele i-au ramas inerte, si puteam sa jur ca se simtea cum trece sangele prin venele pe care le desenasem cu pixul pe palma sa dreapta . Am plans, am plans pana cand ochii s-au uscat si sprancenele s-au saturat sa ploua, am ingenuncheat, pentru prima oara si mi-am umplut pumnii de pamant, pe care l-am framantat si am facut frunze de lut de agatat pe langa fructele macesilor.

Am crescut si de la un moment dat nu mi-am dat seama cand am calcat peste flori, strivind melcii, cand am prins primul fluture si i-am atins aripile, cand n-a mai putut zbura. Am trait o zi, si apoi m-am stins intre petalele reci de iris. Ingerii mi-au sarutat genunchii si in locul buzelor au ramas rani, care s-au vindecat si pe degetele aratatoare am purtat inele din tulpini de papadii. Mama era in spate, ne facea coronite din bumbisori, tata inalta zmee , fratii si surorile mele nenascute mor si acum sub iarba pe care o calcam. Cerul din fiecare din voi v-a hotarat seceta.

Am avut generatii de pesti, mici, incredibil de mici. Am vrut sa inot si am sarit fara sa ezit intr-un mijloc de mare. M-am ridicat, dupa un timp, am vrut sa iau ultima gura de aer dar nu m-am putut satura. La fiecare inspiratie imi spun ca e ultima, la fel cum un fumator isi tot hotaraste ultima tigara, dar vrea din ce in ce mai mult…la fel si eu. Am privit cu groaza prima oara intr-un fund de fantana si am invartit in aer cu o tigaie prima clatita din compozitia mamei, care era mereu prea multa. Nefericirile s-au intrecut in a aparea, poate si simplul fapt ca mi-am stricat cana preferata in care obisnuiam sa beau zi de zi limonada acra.

M-am intrebat tarziu de tot,  insa, ce certitudine avem ca la sfarsitul fiecarui tunel e o luminita, cum intram de fiecare data , riscand sa nu mai gasim iesirea de partea cealalta.