ruxandra

“Imagine trying to live without air. Now imagine something worse.” – A.R.

Categorie: l’été

Dnsdhcpriscciscftp PA.


image

Am observat acele infrangeri ce ne par cele mai grele sunt acelea pe care le primim dupa cele pe care le consideram cele mai mari victorii. Ajung sa-ti fie egale imediat ce dispar cei ce te-au privit cu admiratie sau dispret pentru cateva secunde.
Iar in ceea ce priveste ce ne asteapta acasa…am ajuns pergect constienta ca faptul ca te-am intalnit pe tine si nu pe altcineva intr-o dupa amiaza de mai cand n-aveam chef sa invat pentru examenul la mate este o intamplare, putin amuzanta, putin aiurea.
Bibliotecile nu-s facute pentru noi. Poate de aia n-a mers, ca amandoi eram acolo ca sa ne jucam de-a impostura.

?


mi-as fi dorit ca in seara asta sa fi fost acolo. tu.

dar care tu? stii, stii sau nu stii?

avant de 1.


Intinsi pe spate si cam fara alternative. E trist sa te simt asa intr-o noapte de inceputuri. E trist sa ramai asa odata ce s-au terminat artificiile, paharele de plastic si sperantele abandonate s-au strans de pe strazi. Fiecare se intoarce cu/la vietile lor complicate, ca problemele cu firele de par cu varfurile despicate, la lucrurile care li se vor intampla din senin, la rutina , la neprevazut, la ei, la ele.

Intinsi pe spate, nu este totusi cu putinta sa ma simt mai dezorientata. Am putea fi mai lirici sa spunem ca avem tot cerul deasupra ochilor, dar azi o sa spunem lucrurilor pe nume. Deasupra noastra este tavanul, care spre deosebire de albastrul de mai sus are un numar finit de puncte, puncte care nu lumineaza, puncte dintre care niciunul nu iti poarta numele. Ai niste intrebari, sau probabil nici nu te mai intereseaza raspunsurile. Te inseli, crezand ca le stii deja. Te inseli crezand ca ai macar vreo idee despre. N-am nici un raspuns care sa ma favorizeze. Tac in timp ce numar ranile ce se inmultesc atat de repede. Tu pleci. Nu stiu daca te mai intorci, n-am reusit sa iti spun nimic. Ti le voi spune in timp ce vei dormi. Sufletul tau le va auzi. La un moment dat singurul lucru care mi-a venit in minte a fost sa ma rog si-am reusit. N-a avut miraculosul rezultat pe care il asteapta fiecare rugaciune dar cumva eram resemnata cu asta dinainte de a fi terminat de rostit in gand incantatia.

Din cand in cand , furtunos, nimicitor trimiteai sageti. Le primeam pe fiecare greu, in locurile cele mai vulnerabile, pentru ca ma cunosti. Nu stiu nici acum daca aveai satisfactia unui tintas care isi nimereste adversarul, nu stiu nici acum daca ti-ai dat seama cat a durut. Pe lustra era niste vasc, cumparat de mine de la o doamna infrigurata in mana careia am lasat niste banuti, si ea l-a infasurat intr-o funda simpla rosie si mi-a urat sa imi poarte noroc.

Nu va simplu niciodata, indiferent ce-ti vei impune sa demonstrezi. Nu va fi greu sa primesti sagetile, nu atat de grei pe cat iti va fi la un moment dat sa constientizezi stricaciunile provocate. Sunt curioasa daca poti sa te spovedesti de un pacat inainte sa il savarsesti.  Am fost fericita ca ai fost aici dar promisiunile tale ca de azi nu va mai fi nimic m-au urmarit , ma urmaresc si acum.

Eu pe tine am reusit sa te iert insa iarna pare ca va fi lunga. Si atata vreme cat pe jos nu este gheata, n-avem oglinzi, n-avem ideea de reciprocitate.

draga (??),


Sunt mut. Tu probabil esti alba. Spatiul tau incert pe care l-ai evocat in fiecare moment de nesiguranta a capatat colturi si ratiune. Te invarti cu cu miscari nebunesti si nu stii incotro sa fugi. N-am apucat sa-mi termin povestea plina si ea de atatea intreruperi si totusi stiu ce ai inteles.Te vei gandi la toate mai tarziu, te vei gandi acum. Oamenii nu zboara, nici macar metaforic. M-au plictisit si m-au contrariat toate ideile tale cu toamna si primavara si tot amestecul tau de definitii pe care ti le-ai inventat. Ce-i cu prostiile astea si de ce crezi tu ca dupa toate iernile fericite primaverile mereu vor sa-ti fie primaveri?

M-au iritat si toate scrisorile. Ce fel de persoana trimite atatea scrisori intr-o singura noapte? Tu macar ai dormit azi-noapte? Le-am deschis pe toate dimineata cu acel cutit argintat dupa care le-am legat cu ata alba si le-am aruncat. N-a urmat nici vreo tacere, nici vreo clipa de vreun anume fel. Dupa usa mare, dupa care nu vei mai pasi vreodata, poti crede ca se scriu acum povesti adevarate. De fapt de asta tac, asa o sa-ntelegi mai bine.

Nu te-ncrunta. Ti-au ramas tie toate. Stiu ca le stii pe de rost. Le stergi de praf mereu si te incrunti cand cineva isi odihneste mana pe vreo amintire de-a ta. Deruleaza putin de tot si o sa gasesti printre (cam vreo 150 de dimineti) momentul in care imi scriai si tu astfel de scrisori. Pe langa toate celelalte chestii patetice.

Ai obsedantul obicei de-ati fi frica de monotonii si eu am fireasca preocupare de a pasi pe teren drept. Condamnabil ar fi…. ar fi sa nu pricepi unde-i greseala. Totusi, dupa ultima scrisoare cred ca mi-ai intuit cuvintele pe care ti le scriu acum. Asteptai…. „pumni”?!? din ce-mi aduc aminte? Priveste-ti umerii si afla-i netezi, caci n-ai lasat vreo boare sa zaboveasca, sa indrume niste pasi de picioare taraite spre …teren drept.

N-ai obosit sa urci? Nu se compenseaza, sa stii, cu alergatul la vale. Diferenta asta de abordare a drumului pe care ne doream sa il parcurgem m-a dus foarte foarte departe in fata ta iar pe tine te-a facut atat de obosita incat n-ai mai vrut sa faci doi pasi in stanga….de fapt ai vrut sa faci si asa …si poate faceai mai bine.

Scrisoarea asta nu va avea nevoie nici de timbru,nici de vreum p.s. lamuritor. N-am acelasi talent ca tine sa le complic pe toate. Poate fi o istorisire neterminata mai frumoasa decat una cu un sfarsit estetic, fie el si unul trist?

Vorbim prea mult, iar eu nu mai am timp de „foste” scrisori. S-a dus destula cerneala pentru o vara si o toamna. Mai bine respira. Ai voie sa strangi cat vrei cearceaful in pumni, incapataneaza-te sa nu il schimbi. La mine e bine acum. Incepuse sa ma plictiseasca vesnica aroma de portocale rosii si cand primesti mangaieri seara de seara (fie si din partea satinului fin ce iti acopera perna) incepi sa vrei sa schimbi ceva.

Observa ca n-am nici ironicele instructiuni cu pestii si nici nu-ti fac inventarul a ceea ce am luat cu mine cand am plecat. Oricum , vei fi prea ocupata cu a observa praful de pe pian si vei sesiza cu un zambet mai trist decat oricare altul ca nici nu o sa iti cante nimeni vreodata.

Uite si raspunsul la toate scrisorile. Uite ca probabil nu te asteptai la  ceva cu mult diferit. Sper ca toate astea te vor ajuta sa scapi de tot optimismul tau aiurea… si sper sa fii..bine.

A da . Ce ironie… A venit iarna, stii?

pa-pa.


Pe accro o gasiti saptamana asta pe plaja in Costinesti.

Va pup!

pissenlits et les abricots.


Mergem cu trenul de ceva vreme si ochii au inceput sa ni se limpezeasca, cenusa s-a dus din gene, asfintitul ne e spalat de pe obraji de lacrimi. Nu-i nevoie si nici n-ai putea sa ma iubesti intotdeauna dar iti amintesti sa cobori pe fiecare peron sa-mi cauti niste caise. Ajungem in vreo 30 de nopti la mare si o sa ma inveti acolo , ca si aici sa ma simt acasa. M-ai luat de la masa mea cu lamai, gin si menta ca sa imi arati marea si imi place, mi-e bine.

M-am obisnuit acum si cu trenul asta si mi s-a impregnat in minte sunetul constant ce ma linisteste si imi da impresia de siguranta. Sunt multe chestii pe care le faci ca sa ma linistesti, sa imi oferi impresia de siguranta (desi m-ai scuturat bine de umeri si mi-ai spus ca nu trebuie sa am incredere oarba in nimic). Noi nu ne certam , ci avem discutii in contradictoriu. Mai avem si un castron imens cu visine deasupra valizelor galbene. In picioare ai doi dinozauri mov iar eu doi iepuri verzi.  Adorm de cele mai multe ori cu capul la tine in brate si tie probabil iti amorteste gatul si totusi nu te misti niciodata. Ma apuc cateodata sa citesc, si-ti pun si tie o carte pe brate dar nu pot sa iti mut privirea pierduta pe geam. Buzele tale tac si ale mele spun niste ghicitori simple pe care le ghicesti imediat si razi. Ai dreptate cand spui ca n-ar trebui sa ne pese de marti , de saptamana viitoare sau de „la anu'” dar trenul asta o sa se opreasca la un moment dat, asa-i? Va trebui candva sa ne dezmortim picioarele si sa cumparam alte bilete in trenuri separate . Tu o sa te evervezi ca nu cunosti decat vanzatori de caise si ei ii vor place strugurii, eu o sa ma enervez ca pe el chiar il voi opri din citit cand voi incepe sa debitez despre unghiile mele rosii de la picioare.

Se face adesea curent si-mi pui mainile pe urechi ca sa nu am migrene. Nasturii de la camasa sunt cusuti de o mie de ori. Ne place noua magazinul ala  dar parca totusi nasturii se rup cam usor.Ma gadili desi stii ca ma enerveaza si ne uitam impreuna la niste filme care mi se par usor aiurea . Totusi imi place si mi-e bine aici. E linistea asta calduta de dupa amiaza de duminica si mai raman cateodata cu privirea atintita dupa vreo aripa de fluture, dupa vreo secunda albastra sau o raza uitata intr-o pozitie nefireasca, de un soare amar.

Clipesti a rosu si a dulce si saruti a indigo. Habar nu am inca daca iti plac sau nu caramelele dar am de gand sa aflu. M-am hotarat ca astazi vreau sa-mi fii. Mai ramanem in tren, destinatia si ultima statie ramanand detalii care deocamdata sunt prea mici ca sa le bagam in seama. Este, pentru orice eventualitate un panou mare in fiecare gara, un ghiseu cu bilete si o doamna acra care nu iti raspunde la buna ziua, nu se uita la fata ta. O intereseaza doar unde vrei sa ajungi.

Ramai la mine atata vreme cat vrei sa ajungi …nicaieri.

Nous voulons partir en France.


Cand incepe sa fie vorba despre cuvinte ca „niciodata” sau „totdeauna” nu ne speriem, ne punem ochelarii mari si atitudinile de „je m’en fiche” , indesam mult prea multe haine in valizeze negre ce te duc cu gandul la locuri in care ai fost, la locuri in care ai vrea sa revii..sau nu. Esafele lungi si pantofii cu toc ce tradeaza sadomasochismul purtatorului, aparatele foto si biletele de avion pe undeva prin geanta. Uiti lumina aprinsa si apa pornita, pesti se descurca ei vreo doua saptamani si cu florile ai vorbit tu sa ramana verzi. Reusesti oare sa ajungi la timp la aeroport?

Fuga spre taxi are si ea farmecul ei. Taximetristul a ajuns sa te cunoasca si te intreaba daca nu cumva ti-ai uitat cheile. Ii zambesti alergand si fugi inapoi in casa. Te increzi orbeste in oameni si speri sa nu ramai fara bagaje. Cu un alt zambet de-al tau il convingi pe sofer sa taie calea altor cateva masini si incerci sa iti amintesti ca la sfarsit sa il rasplatesti generos. Dar la tine nu e ca in filme . Niciodata atunci cand te grabesti nu nimeresti bancnota potrivita si tipul fuge inevitabil dupa tine printre terminale. Dar ai ajuns si, desigur, nu ai intarziat caci el, minunat ca intotdeauna, ti-a anticipat intarzierea si ti-a spus ca avionul pleaca cu jumatate de ora mai devreme.Iti ocupi locul, sperand ca scaunul de langa tine sa nu ramana gol pana la Paris.

Si daca ar ramane gol Parisul l-ar umple. Ca atunci cand erai mica, pe parcursul drumului canti in gand melodii despre iarna si spui o silaba pentru fiecare scaun. De fiecare data ceva te intrerupe si printre lalaielile tale si paharele de sampanie se aduna norii pe care ii saluti si le multumesti ca te-au acoperit in ultima vreme. Zambesti tuturor si te miri si tu unde s-a evaporat irascibilitatea din ultimele zile. Taximetristul ti-a promis ca te va astepta acolo in ultimele saptamani si te gandesti daca nu e el chiar singurul care-ti va simti absenta. Nu asta ai vrut?

Te gandesti adesea ca escapadele astea ale tale nu sunt o solutie si atunci cand lucrurile devin complicate ar trebui sa ramai sa le rezolvi. Dar nu e asa ca Parisul te primeste de fiecare data cu aceeasi iubire pe care acasa s-ar putea sa nu o mai primesti? Cand te vei intoarce toate problemele tale se vor fi rezolvat intr-un fel sau altul si tu vei fi scutita de luarea unor decizii. Pana la urma, Parisul e amantul tau constant si nu iti iau decat o ora jumatate si o poseta plina cu prostii ca sa te intorci la el.

Aterizezi si cand te-mbratiseaza te surprinde cantand o melodie penibila pe care ai auzit-o ieri dupa amiaza la magazinul de unde cumperi salata. Sa spunem ca, nu numai Parisul iti este amant constant doar tie. Faci ochi mari, ca de fiecare data cand iti place ceva si respiri aerul izbucnind in ras cand o doamna din spatele tau incepe sa vorbeasca agitat cu „r”-ul acela specific care tie nu iti iese niciodata. Apune soarele si tu te grabesti undeva. Gasesti un taximetrist care se prezinta cu numele Pierre si incepi intr-o franceza care te mira si pe tine sa ii explici unde vrei sa ajungi. La sfarsitul discursului tau chinuit el zambeste complice si simti ca Parisul te-a simtit, te-a recunoscut si te-a primit din nou. Tu nu ii iei nimic atunci cand pleci (poate cateva creme Avene si o apa plata).

Mereu iti pare ca ceaiul de dimineata are un gust mai pronuntat de fructe intr-o cafenea din Montmartre unde un francez amabil iti face portretul. Si-a amintit de tine de ultima data cand l-ai platit dublu doar pentru ca tie toate iti pareau gri iar el te-a desenat in culori. Descoperi ca spiritul frantuzesc te invaluie ca de fiecare data si il inviti la un croissant avec chocolat. Razi la niste glume spuse intr-o limba fluida din care intelegi doar franturi. II multumesti pentru dimineata, iti pui si tu basca bleumarin, sperand sa te pierzi in multime si il parasesti pe entuziast. Sena e minunata la ora asta si tu vrei sa cumperi carti

Iti plac la nebunie micile buticuri , mirosul si lumina ce pluteste printre carti, oameni cu barete albastre si fire de praf. Toti vorbesc intr-un cantec frumos pe care il intelegi partial si care te face sa te indragostesti de fiecare in parte. Shake-ul este prea rece ca sa fie baut acum si tu ai deja un brat de carti vechi , rafuite, lucru care iti da certitudinea ca au fost citite de multa lume. Nu vii la Paris pentru lumini, ca toata lumea, nu vii pentru momnumentele pe care le-ai vizitat deja in copilarie. Vii aici pentru croissant si pentru pietele pline de oameni. Prin toata lumea de aici te mira sa descoperi atat de multi oameni. Poti sa stai din intamplare langa Marion Cotillard si sa te surprinzi fredonand Joe Dassin. E frumos, e Parisul.

Sena te-a plimbat de zeci de ori pe sub poduri si lumini si ti-a spus de fiecare data povesti de demult, cu regi stralucitori si muschetari neinfricati. Luvrul il stii prea bine si te poti lauda ca l-ai vazut in intregime. Paznicii au ajuns sa te cunoasca si ultima oara te-au lasat sa intri fara bilet. Ei stiu prea bine ca te vei duce la singurul tablou care iti place si il vei privi pe desupra capetelor cateva minute. Apoi pleci si revii peste cateva luni. Iar, la final, treci si pe la Turnul Eiffel. Aglomeratia te incanta si te simti intr-un Babilon contemporan. Il privesti de jos caci ai decis cu ceva timp in urma ca nu vei urca singura.

Te intorci acasa cu niste ciocolata si ceva cirese negre gata sa spui „totdeauna” si „niciodata”.

café et la pluie.


Ploaia nu iti prevesteste nimic, desi te anunta de fiecare data cand e cu tine. Nu vrea nimic, se multumeste si curge de fiecare data ca sa te inunde si apoi sa plece din nou in cer. N-ai cum sa o prinzi niciodata si ti se evapora fluid dintre degete cu o voce alba si o unduire sonora.  Mangaie usor, fara sa isi dea seama, alunecand cu o liniste  domoala deasupra rosului cireselor amare, si saruta cu buze lenese catifeaua de soare a caiselor. Pe tine, pe tine te paraseste de fiecare data altfel, spalandu-ti obrajiii de lacrimi.

Imi ascult sunetul pasilor pe trotuarul scufundat si asa cum nu poti sa vezi tacerea, nu-ti doresti sa simti pe varful degetelor fire reci de ploaie. Oricat de alert e ritmul stropilor ce taie crepusculul  nu poti sa nu prinzi un ritm pe care sa-l asociezi cu o succesiune de silabe, cuvinte, nume, pe care subconstientul tau isi doreste sa le auda.

Strada este aproape goala si umbrelele galbene ce va adaposteau de arsita dupa amiezii sunt ude , umezeala impregnandu-se si-n trandafirii patati de sevalete pe care culorile au fost asezate de o mana obraznica. Zilele desenate in creta si cuvinte frantuzesti sunt spalate acum de niste tunete ce va cearta si incurajeaza, in acelasi timp, saruturile tarzii si declaratiile ce nu credeai ca s-ar putea face sub felinare atat de indiscrete, sub luni atat de palide si “voi” atat de fericiti.

Nu-ti dai bine seama ce sunteti “voi” si intri in prima cafenea. Nu, nu prima cafenea din cale ci prima cafenea in care ai mers cu el. Lampile iti sunt cunoscute pentru ca vii aici demult, dinainte de a exista “voi” sau tu si multi altii. Printre mesele din lemn masiv si scaunele ce s-au mai rupt intre timp ti se scurg picaturi de pe umbrela. Masa ta este libera si te asezi singura , desi in jurul acesteia sunt 5 scaune.Comanzi inconstient ceva din meniul pe care Il stii pe de rost si inchizi ochii, mirosi , asculti…

Deschizi ochii si in fata ta este el. Nu  EL ci un altul. Ochii i-au imbatranit si figura iti pare infantila. Te priveste trist si nostalgic si ai vrea sa il intrebi de ce. De ce nu s-a trezit la timp, de ce nu a luat pastille, de ce nu s-a sincronizat sa ajunga la timp in gradina voastra. Nu reusesti sa iti aduci aminte mare lucru pentru ca nu ai avut timp sa pastrezi nimic atunci cand te-ai hotarat sa pleci. Zambesti, caci pe tine nu te mai doare nimic de multa vreme si ii iei mana intr-a ta. I-ar trebui o cafea si il anunti ca zaharul brun e mult mai sanatos. Ii spui, de asemeni ca astepti pe cineva si el se risipeste prinrte toate umbrele din cafeneaua intunecata.

Ceaiul iti este adus de alt el si te imbratiseaza cald si strans asa cum o facea cu vreo doua primavera in urma . Nu mai e pentru tine ce era atunci dar revederea dupa atat de multa vreme iti aduce aminte de felii de lamaie aruncate in foarte multe directii si sticle de vin sparte pe blocuri inalte , cantece aiurea cu versuri usoare si certuri in care nimeni nu avea chef sa argumenteze nimic. Totul s-a evaporat brusc cand ati incercat sa va justificati si din cand in cand aveti chef de ceaiuri  , rasete si amintiri. Desigur, acum lamaia ramane la locul ei in pahar si nimeni nu se mai imbratiseaza cu nimeni . La iesirea din cafenea va asteapta pe fiecare altcineva.

Ai visat destul. Ti s-a terminat si ceaiul dar EL nu apare. Acum un an ti-ai fi aprins o tigara si te-ai fi jucat cu fumul. Acum te joci discret  cu suvitele de par si verifici nerabdatoare ora de 5 ori pe minut. Pasii lui te trezesc din visare si constati ca e singurul care a venit la masa udat de ploaie, singurul care iti pare (este, de fapt) real. De el nu-ti amintesti nimic, nu poti sa ii reprosezi vreo nesincronizare sau vreo falsare in mijlocul verii la etajul 10 intr-o scara pictata in verde. Zambesti involuntar si ti se pare ca ochii lui vad mai departe de ce vrei tu sa se vada in ai tai. Privind la el esti convinsa ca ai putea sa inventezi zeii tai proprii si sa iti fie teama doar de demonii tai. Ii promiti ca veti privi apusul de pe orice val al marii care va va primi. Realitatea pe care o traiesti nu vrei sa ti-o explici de teama sa nu ii stergi culoarea, de teama ca, incercand sa ii retusezi petele groase de culoare sa nu ii iei nimic. Nu vrei inca sa iti amintesti nimic, ci vrei sa astepti. Astepti sa se opreasca ploaia si sa se evapore.

Platiti ceaiurile si visarea si tu te intorci pe cer.Iar el, el pleaca de unde a venit. I-ai spus ca nu poti sa iti inchipui raiul la care el viseaza de atat de multe ori , altfel decat un deal imens si verde, plin de meri infloriti si cantece galbui.Are cateodata umbre triste in colturi de zambet si cand gandul ii este departe iti place sa-ti imaginezi cum e acolo de fapt.

Seara il lasi sa plece desi nu greseste cu nimic. Te intorci la soarele tau si te mai rogi pentru putina primavara. El fuge in vara si nu ii place sa prvieasca inapoi.

Esti doar un copil si pentru tine „pe bolc” inseamna doar jumatate de metru mai sus de  etajul 10 si ciresele au devenit mancarea ta preferata. Aveti tot timpul la indemana, iar tu, copil, alegi sa colectionezi scoici , sa murdaresti aripi de fluturi albi cu urme de buze rosii si sa usuci trandafiri de la el.

Certuri scurte cu sfarsituri dulci si linisti peste care asterneti iernile de cateva minute in care va inghetati buzele una peste alta. Tie nu-ti este frica de toate ocolisurile si buclele pe care ti le arata dar daca n-ar fi incercat el insusi drumul de atatea zeci de ori n-ar fi azi aici. Azi, cand stii ca nu va fi acolo dimineata, iti place sa crezi ca nu sunteti nicaieri si te enervezi ca se preface ca nu este atent la tine si se joaca cu degetele de la  picioare.

Ii spui la revedere cu un sarut si continui sa mergi pe trotuarul ud pe care a inceput din nou sa picure ploaia.

sous son lit.


Zambetul ei aberant nu mai tradeaza nimic. E fericita si atat. Toate urmele de ruj de pe perna sunt ale ei, culorile tradand ca il ultima vreme a fost vesela. Cearceaful sta botit pe langa pat pentru ca el n-a fost aseara acolo sa o inveleasca. Se ridica si isi intinde simpaticele degete de la picioare si se apleaca sa vada…ce-i sub pat. Gradina ca vreo doua straturi de capsuni pe care le-a plantat de bon-ton. A asteptat un an sa creasca si mananca cele 5 capsuni in 25 de secunde. Un an pentru 5 zambete rozii i s-ar fi parut mult inainte sa il inalneasca pe el.

O capsuna la fiecare 5 secunde. 5 secunde de fericire sublima pentru ceva ce tine sub pat. Te-ai gandit vreodata ce lume minunata ti se ascunde sub pat? Cate momente uitate si vise neimplinite. Iti amintesti cand ai primit scrisoarea aceea si ai lasat-o sa-ti cada din palma, pentru ca mai tarziu sa o cauti plangand, dorindu-i cuvintele mai mult decat aerul? Sau mai stii de cate ori ti-ai infundat telefonul in penumbra ca sa ma dormi putin sau cand il cautai frenetic pentru ca ti-a raspuns in final la mesaj in miez de noapte. Da, sub patul tau e o lume intreaga de dezamagriri, infrangeri si iubiri.

Sub pat erau clovnii tristi si cenusaresele plecate prea devreme de la bal… Zmeele rupte, poantele de balet care nu-ti mai vin si toate ciornele nereusite pe care ti-a fost mila sa le arunci, toate iubirile neimplinite pe care ti-a fost frica sa le indeapartezi de tot, polaroid-uri sterse de timp pe care le-ai dat jos de pe perete si funde negre primite si cautate impreuna cu prieteni.

Nu-i asa ca data viitoare cand vei face curatenie te vei uita mai cu atentie printre hartiile mototolite? Vei surprinsa sa iti descoperi niste amintiri placute, poate cateva numere de telefon pe care ai putea sa le mai folosesti o data… Oricum poti sa cresti mai mult decat capsuni sub pat. Poti sa cresti prietenii chiar pe tine insuti. Caci, nu-i asa ca gramezile alea de „gunoaie” se maresc cu fiecare an?

Capsunile neculese se vor fi stricat daca nu vei da pe acasa luna asta. Fara a restrange vreo generalitate alegi cercei si culori de tus dupa starea de spirit. Ti s-a spus ca radiezi de fericire si ai raspuns ca e de la capsunile organice. Nici ciornele nici rozul stropit de negru nu e de vina ca tu zambesti neincetat. In stropitoarea albastra cu un soare mare pictat pe ea e fresh de portocale si parfumezi frunzele cu parfum de mosc. Atatea arome in camera si totusi perdelele miros a iarba proaspat taiata. Caldura patrunde prin storurile trase si parca toate povestile se topesc. Se scurg sub patul tau, la capsunile roz.

Putem presupune atatea lucruri false din pura inspiratie. Ai putea sa crezi ca ea e fericita ca e iarasi vara si va putea sa se bronzeze. Sau ai putea sa crezi intr-o noua idila, una care sa treaca de prima ploaie. Se mai poate spune ca a descoperit ea de ce merita traita viata. Ati putea fi pesimisti si ati acuza-o de naivitate. Dar cand am incetat sa credem in fericirea pura, molipistoare a capsunilor vesele?

N-am incetat niciodata. Dar capsuni sunt doar in luna mai si cateodata nimeresti o cura de slabire. De aia sub patul meu am doua straturi de capsuni ce ar fi putut fi cirese negre daca nu aveam nevoie de un pat in varful unui copac. Capsunile apar si vor fi trecute din nou la anul pe vremea asta iar eu imi voi calcula recordul de secunde in risipirea petalelor ce au adunat soare un an.

la convoitise d’été


Doua cirese si un pahar de limonada. Te increzi din nou in simplitatea unor decizii si in alegerea costumului de baie potrivit. Apa e prea rece si nisipul prea cald. Asa ca stam intr-o piscina aglomerata, cu ochelarii de soare afisati ostentativ. Inotam printre buline, dungi si pete de culoare. Ne atingem in treacat de ceilalti si ii privim cu un zambet complice. E vara.

Zambetul capata ondulari promiscue si orice reminsecenta este inecata in guri mici de soare. Nisipul ne arde talpile si ne aruncam in bratele cuiva fara sa stam prea mult pe ganduri. Radem zgomotos si dispar inhibitille , buna parte din moralitatea noastra dobandita la scoli inalte. Cui ii mai pasa cum? Ai chef ca diseara sa adormi pe plaja cu cineva si n-ai de gand sa stai toata seara pe marginea piscinii.

Cocktailurile curg in culori vesele, aromele se estompeaza, numarul iti este neclar si constati ca e suficienta o privire insistenta. Asteptare e supraestimata, vorbele sunt de prisos. Zambetele au o conotatie indecenta asa ca le raspundem, le inghitim si le redam stralucirea. E o fantezie bine pusa la punct in care noi redevenim ai nimanui.

In timp ce seara primim pentru cineva cateva ore in sufletul nostru lasand pentru mai tarziu decizia de a-l pastra sau a-l alunga dimineata, avem nevoie de portii mari de cafea si culoarea ochilor se deschide. Pupilele ti s-au dilatat si nu esti sigur cum ai ajuns aici. Nu conteaza, aici, unde am ajuns cu toti pentru 3 luni , nu are importanta cum . Conteaza ce si cat de mult iti place . Moleseala asta aparenta ne iseala pe toti si incet incet iti dai seama ca apa rece nu mai reuseste sa faca nimic pentru tine. In acel moment iti dai seama ca trebuie sa recurgi la masuri mai drastice.

Cearsaful e mototolit si racoros, perna are urme de mascara si de ruj iar in camera staruie mirosul sarat al marii. Te trezesti dupa-amiaza cu un zambet adormit si decizi sa-l mai pastrezi vreo cateva ore, macar pana gasesti unul mai nou si mai frumos. Inghetata se topeste in contact cu pielea ta incinsa. Te scufunzi din nou in uitare si in brate straine. Cum il cheama? Nu stii si nu vrei sa afli. Atata timp cat necunoscutul ramane necunoscut, nimeni nu va sti ce s-a intamplat vara trecuta.

Nu vrei sa pleci pentru ca nu vrei sa te intorci in locul unde faptele au consecinte. Poti lasa cate inimi frante vrei si poti amesteca in cantece arome de rom alb. Poti sa te intorci doar vara aici asa ca ramai pana vezi primul apus de soare in bratele ultimului care va fi uitat in iarna viitoare.

Ciresele din paharul de pe plaja au fost negre iar ea este dependenta de ciocolata.