ruxandra

“Imagine trying to live without air. Now imagine something worse.” – A.R.

Categorie: narcisism

h.n.y!


La multi ani,dragii mei! Sa aveti parte de anul care va trebuie voua!

Pupici din partea Liviei si a lui accro!:****

ps: Umbrelerosii(sau totusi cum ii zicem noi , ana) te iubesc si mi-e foarte foarte dor de tine!

a toi.


Iti trimit biletul, bocancii si sosetele in dungi, si serbetul de visine ca mie nu imi place. Nu mi-e dor de tine deloc, ba daca te intereseaza am descoperit ca spal mai repede vasele cand mananc singura. Iti mai trimit si niste pastile de gat, sa nu cumva sa racesti.

Am facut curatenie si in dulap, si-am putut sa dau in sfarsit cu parfumul de portocale rosii, la care esti alergic.ma intreb ce fac cu hainele daca te intorci . Ce zici? Ca nici eu nu ma cred? Ba da. Trebuia sa pleci odata! Pentru ca… pentru ca de fiecare data ma enervez faci asta. Da, da! Chestia aia ciudata din coltul guri. Nu ma intereseaza ca esti incredbil de dulce cand faci asta. Vreau sa fiu si eu serioasa cand ma enervez.

Acum am loc in pat sa iau cu mine si rata galbena pe care o trantesti de toti peretii  nostri turcoaz in fiecare seara. Mi-am pus la telefon o melodie ciudata, din alea de le urasti tu.Am umplut etajera ta din baie de tot felul de creme  si afla ca mi-e mult mai bine.

Mi-am luat o sticla noua din gelul meu de dus preferat pe care mi-l consumai mereu si as putea spune ca-s fericita…Desi noaptea e putin cam racoare, si ma doare gatul daca dorm pe doua perne, si cum de un an nu m-am uitat pe bune la tv imi dau acum seama cat de patetic imi pare totul.

Cam vreau sa vii inapoi acasa.

Nu vrei?

M-am saturat sa ma cheme x si in poza cu noi doi sa iti fi ramas doar trei degete.

Cam vreau sa te intorci. Adica da! Promit ca diseara spal eu vasele.

a ta ,

eu.

p.s.: Ia-o prin Girov sau pe unde vrei tu.

9’59”


„O sa te iubesc maine fiindca azi inca nu te cunosc.”(M.L) ChipiL_You'reLeaving Imi place sa cred ca daca uiti de promisiunile facute nu inseamna ca ai mintit. N-ai stiut. E un sistem izolat in care nimeni nu iubeste pe nimeni. In care ne indragostim odata la 10 minute. In care uitam totul la fiecare 9’59”.

Sunt multe gauri. In tot ceea ce ne priveste. De fapt cam totul e gaurit.Optimistii se ascud pe dupa cele acoperite de doua randuri de geamuri langa o gogoserie in statia unde nu prea mai sta nimeni.

Pesimistii prefera sa stea si sa asculte povestile altora. Asa ca floarea de pe plaja. La fel ca pe plaja unde nu sunt fluturi. Unde eram eu cu …  cu… ?

Se chinuie sa gaseasca acum o introducere. A facut asta demult. Ea uita tot la fiecare 10 minute. Si nu o compatimesc. Ne-am rugat si noi pentru ea sa cada pe scari in ziua aceea , sa uite tot. Acum trebuie sa fie ghinionista ca sa isi dea seama in doar 10 minute in ce lume traieste. Acum poate gresi. Sa fie in locul nepotrivit la un moment neoportun. Exista totusi un precedent… Nu-si mai aminteste cum i-a zis cineva odata ca reprezentam pe axa oglina unui precedent. E ca si cum am arunca sageti cu ceritudini pe un camp care se tot schimba. Ma duc sa iau un compot.

Sunt eu . Si fug. Nu stiu de ce si ce caut. Nu stiu daca imi pasa. Atat stiu. Ca trebuie sa gasesc pe cineva. Cerceii astia din urechile mele sunt prea mari. Azi e o zi frumoasa. Tu esti norocos ca stii atatea despre soare. Am primit niste lalele. De ce sunt oare negre? Si cine le-a lasat aici, pe patul aoperit de intuneric si argint?

E covertura. Pe care si-a ales-o . Pe care a asortat-o. Dar a uitat ca-i place negrul. A uitat ca-i place el. Acum se chinuie sa-si aminteasca ce-i. Cum isi va aminti ca ii iubeste ochii si felul in care bucleaza zambetele. Ii e frica de o oglinda pentru ca e greu sa te regasesti. Nu. Sa te cauti. Si sa dai de tine pentru prima oara. Sa-ti dai seama ca ai ochi caprui. Sa-ti numeri alunitele de pe obraz prima oara.

Spuneti-mi daca ma cunoaste-ti. Si spuneti-mi daca m-ati vazut de mana cu cineva. E foarte ciudat sa iti rasune in cap o melodie si sa nu stii nici sa canti. Sa vrei sa te duci undeva si sa nu stii drumul. E greu sa traiesti cu doar cateva indicii. Sa stii ca iti plac baloanele de sapun si ca ai o pata pe ochiul drept. Sa… sa iti fie dor de…

A uitat. Degeaba. Degeaba te-ai bate cu timpul. Nu atunci cand e 9’59”. Nu cand ai clipit deja de atatea zeci de ori…

[720.]


720. Din care 240 nu eram constienti. Din care alte poate 3 am vorbit. Din care 10 am visat. Din care  alte 240 n-am stiut nimic. 720 in care ne-am gandit si-n care n-am vrut sa gandim. In care am plans si am ras, deopotriva.

Am certitudinea ca azi o sa caute cineva pe aici. Altcineva inafara de tine.

Dupa 2 anotipuri am regasit-o. Nu cu adevarat. Am vazut-o pe ea, prin ea poate. Se regaseste doar ea singura daca o indesi intr-o sticla de o transparenta rosiatica. Era tot acolo unde am lasat-o. Afara ploua ca si ultima oara. Ea topaia mai fericita ca niciodata si dansa. Citise printr-o carte despre exuberanta asta pe care doar cafelele i-o descopera.

Prin parul incalcit, ca intotdeauna, ca acum avea o caciulita alba. Radea de noi. De toti, de ea. Erau 720. O aniversare, morbida ce-i drept.In sine totusi o aniversare. Trebuia sa fie vesela. Daca era aici una din prietenele sale acolo ar fi certat-o . Ca nu e legata la un siret, ca rade cu toata gura, ca e imprastiata. S-ar fi mirat ca inca are la mana siretul cel roz. La mana si la un papuc.

Noi , restul o vedeam…fluida. Cum am mai descris-o.  S-a aruncat dezinvolta la un moment dat in fata unei masini. Fara sa isi dea seama l, asa a si scapat. Cand i-a zis s-a apucat de ras. Trecea pe strazi bucurandu-se de absolut fiecare bucata de nor din ala intunecat, de fiecare gard mazgalit. Ne intrebam cum reuseste ea sa zambeasca la toate astea.

Are ea pe cineva care ghiceste mereu cand zambeste fals. Era al 720-lea zambet… Primul adevarat. Noi paream asa batrani. Si ea era copil. Noi , restul nu mai stiam nimic de ea, demult.

Radea. Si nu prea stiam daca de fapt ea este aici. Era mica. Atat de mica incat mi-a fost mila sa o iau de umeri si sa o intreb cum si cand a revenit. Dupa o vreme incepi sa devii strain de cineva atat de apropiat. Practic de tine. Imi era frica sa nu o supar cu prea multe intrebari. Sa ii aduc aminte… sa plece.

Am luat-o cu mine si mi-am vazut de drum. Avand grija sa nu o pierd, sa nu ne pierdem cu totii, caci mi-a dat impresia ca toate lunile astea fara ea nu ne-au placut la nici unul. Era … era ceva. Ce nu avea cum sa regaseasca cei care au fost si ei plecati la vremea lor.

De la atata fum ma asteptam sa o pierd. Insa era tot acolo. La fel cum a venit asa a plecat, ramanand. Asa cum a facut intotdeauna. De data asta s-a lasat mai mult asteptata. Strigata de mai multe ori, ca fiecare copil, a venit dupa 720.

page

ultima zi?


Mai e o zi de vara. E ultima zi de vara. Pot sa imi repet asta la nesfarsit si imi simt neputinta din ceDSC_0252 in ce mai apasatoare. Am mai spus ca ma sperie perioadele mari de timp. Ma sperie sa nu pot face nimic in legatura cu anumite lucruri… Si totusi ce-ai face TU daca azi ar fi ultima zi? Sa te fi culcat aseara si sa iti fi pus ceasul desteptator sa sune cu soneria aia tampita pentru ultima zi a existentei, sa sune pentru ultima oara si sa-l arunci pentru ultima oara de perete?

Daca ai sti ca diseara te culci si nu te mai trezesti. Ca ai sa pleci fara macar sa simti, si n-o sa mai ai o inima. Individul de care vorbeam mai jos mi-a promis totusi ca va ramane cu mine? Dar tu ? Tu ce te faci, ala care n-ai blog sa vorbesti despre sufletul tau, care n-ai vorbit niciodata cu sufletul tau? Daca pe tine te lasa singur? Daca o sa te uiti singur la ultimul apus?

Daca as sti ca maine ar fi ultima zi as pleca la mare sa vad acolo rasaritul … As fugi apoi in Grecia sa mai vad odata cainele lui Denis si sa il rog sa ma-nvete si pe mine sa fac calamar. As suna-o pe Oana sa ii zic la multi ani pentru ziua ei si as face un lung testament cu persoanele la care vor merge snururile de pus la mana si caietul meu negru.

Am sa mor neinteleasa :)). Nimeni nu a reusit sa priceapa de ce asociez fiorii cu culoarea violet si n-am auzit niciodata marea in scoici.  N-am putut sa rad la poze si din cauza ca eu cand casc imi curg lacrimi, proful de mate crede mereu ca plang.

In ultima mea zi de viata mi-as face poze si le-as pune pe blog, v-as scrie la revedere si m-as imprieteni cu un fluture. Si-as vrea sa mor pe 29 februarie ca sa va amintiti de mine doar din 4 in patru ani, si de ce sa nu recunosc, ca sa fiu ma interesanta.

Si n-as vrea sa traiesc ultimul apus, si sa adorm fara el.Si daca o sa fie asa voi reconsidera ideea consolarii cu faptul ca in iad este ciocolata.

pentru ca stiti ca ma iubiti si ca sunteti cu totii niste dependenti,

accroaucocolat

LATER EDIT: e de fapt 30 august!

je m’en fiche.


As vrea eu sa pot. Incep sa pierd sirul si nu-i bine deloc. Intr-adevar incepe sa imi fie bine. Si fara vreun fapt , fara ca ce va s se fi intamplat. E asa ciudat cum cateva cuvinte imprastiate pot sa iti schimbe starea intru totul.

Acum ca mi-e bine stau aici intr-un colt si sa ma uit la ei. Nimic nu s-a schimbat si noi suntem cu totii ingrijorator de … „la fel”.Eu tot nu mai tin minte conditionalele la engelza si voi inca folositi sampoane toxice, eu inca bat campii voi inca fumati tigari de foi. Eu inca mai am vise cu nectar de portocale care ucide oameni si voi plangeti dupa morti. Eu nu.

Leaganul scartaie enervant in rastimpuri.Saturata sa ma tot justific, sa aud muzica proasta si sa vad prea multe culori m-am refugiat… in curtea din spatele unei case portocalii cu un foisor mare … Aici nu sunt oameni. Aici e doar un susur calm de rau care vrea sa ma linisteasca .

Si incep sa imi dau seama ca nu m-am mai gandit demult la mine. Adica mintea mea nu a mai luat deloc in seama sufletul… da , da ala cu sostete in dungi . Mi-am dat seama ca „eu” s-a transformat in aschii ascutite, triste, rosii, bulbucate. Si o eu vrea inghetata cu menta si ciocolata, o alta se gandeste ca e tarziu sa iasa ca sa isi cumpere, una admira culorile de pe cartile din raft, alta vrea sa se bata cu cealalta si tot asa… tralala cerebrala.

Am auzit sau am vazut pe undeva o expresie gen ” vine o vreme cand incepi sa te intrebi unde naiba ii gasesti pe toti”. Si incepe sa imi rasune in minte acum, din ce in ce mai tare si strident… Parca se solidifica la mine in cap si ma apasa. Dar acum e bine..

As vrea mai mult ca orice sa ma intorc la primavara…Cateodata iti alungi idealurile din teama drumului.

Nu mai am de gand sa mai scriu introduceri in care sa va spun chestii gen : „buna. sunt eu. si fug”. Azi nu mai fug. Azi as vrea sa ma intorc. Ti-e mult mai simplu cu certitudini in buzunar, cu mult dor, si cu un medalion negru cu un elefant pe el.

Si elefantul a avut odata un rol in toata povestea. L-a dat afara si a plecat.

Ruxi s-a intors.

ma doare la scoica. 293Poza facuta de anna.

rozgalbenalbastrui.


Ness are doi papagali pe care ii cheama Ronnie si Jude. La naiba! Doar nu am de gand sa scriu despre asta… Pai ideea ar fi ca am o perioada de cacat. Si azi am ajuns la concluzia ca nu mai pot. Si cand am realizat asta am plecat sa imi fac un ness… ada radea. Eu nu. Si am ajuns la concluzia ca la mine in casa nu mai este  ness, si am inceput sa fac un ceai. E tragic…eu mereu cand fac ceai il arunc la baie . Si am mai incercat odata sa fac ceai… Si am pus o tona de pliculete de ceai si mult mult zahar si mi se pare al naibii de amar dar o sa il beau. E ceaiul meu …tre sa fie bun… incearca tu sa zici ca nu e bun! Incearca numai… La naiba… mai bine ma opresc:))

Cand eram eu mica.


Cand eram mica avea parul cret si asociam cuvantul carchildish_by_meriiremacatita cu o chestie mov si dragalasa. Cand eram mica am trait aproape un an cu impresia ca am un sot pe nume “Cifrian” si ca ma iubeste enorm. La 4 ani eram o tipa dragalasa cu o codita (hilara ar zice cineva). E totusi amuzant ca la 4 ani nu imi pasa cum imi sta bretonul pentru ca nu aveam asa ceva (il taiasem intr-o dimineata cu foarfeca pentru ca “ma deranja si imi intra in ochi”). La 4 ani nu era asa o mare tragedie ca m-am trezit dimineata cu o guma lipita in par. Cand eram mica mai puteam fi inca pacalita sa mai iau o gura de iaurt pentru mama si tata… apoi pentru cateva matusi (aveam vreo 8)
Mi-am inceput viata de junkie mai repede decat oricare dintre voi, la 4 ani, deja luand un interg tub de pastile, deoarece “erau rosii si bune”. Inca mai aveam constiinta ca la filmele in care se pupa lumea sa pun mana la ochi (chiar daca vedeam tot printre degete). O adoram pe Kate Winslet fara sa imi dau seama de ce.
Mergeam cu tata in fiecare weekend la niste leagane si ii povesteam intr-o dementa Soacra cu trei nurori pentru ca era cea mai sadica poveste pe care o stiam si pentru ca aveam o oarecare obsesie nejustificata pentru ea.
Ca orice alta fetita eram disperata dupa papusile Barbie pe care le spalam pe cap cu sampon (spre disperarea mamei), pe care le dadeam cu balsam (tot spre disperarea mamei), pe care le dadeam cu masca de par apoi le uscam si le dadeam cu spuma si fixativ.
Cand aveam 5 ani eu chair credeam ca o sa ma casatoresc cu tipi de la tv si ca pot sa am animal de casa un crocodil. Pe la 4 ani visam noaptea ca aveam o fabrica de ciocolata si dimineata credeam ca locuiesc in Philadelphia.
La 5 ani am mers la primul meu concert Vama Veche. Eram la dentist si tata a aflat ca la Iasi in Tudor e concert in cateva ore. M-a luat de acolo repede si am plecat. Nu imi amintesc decat niste lumini mov, ca tata ma tinea cu picioarele pe dupa capul lui si urla sa imi pun mainile in urechi pentru ca se canta hotel cismigiu.
Cand eram mica imi placea sa desenez in paint tuburi de pasta de dinti si aveam o colectie de iepuri de plus care aveau inevitabil nume gen Rila Iepurila, Rica Iepurica, Iepurici, etc…
Aveam doua carti de povesti imense si obligam pe absolut toata lumea sa imi citeasca de acolo.
Era mult mai simplu cand eram mica. Cea mai mare greseala pe care o puteam face era sa iau buline negre si sa ma lovesc la genunchi.
Acum deja pot face mult mai mult.

Draga tu,



Sunt eu..bineinteles ca ma cunosti. Sau nu. Ar trebui sa ma stii deja. E nedrept ca oamenii sa se gandeasca asa de mult unii la altii si nici sa nu stie de existenta lor.


Eu sunt …Totusi ce conteaza cine sunt eu? Cum as putea oare sa iti explic ce sunt? Cum as putea sti ca ma vei intelege? Cum ar putea cineva ce nu m-a vazut, auzit, simtit, sau atins vreodata sa ma cunoasca, atata vreme cat nici eu nu as putea spune acest lucru despre mine.

Ei bine, draga tu, sunt eu. Sunt cea pe care ai visat-o de atatea ori. Sunt cea care te-a facut sa te trezesti noaptea pentru ca mi-am dat seama ca visezi urat. Sunt cea care te-a luat de mana de atatea ori. Sunt cea care te-a cautat printre cearsafurile albe si nu a gasit decat ratuste galbene de plus. Sunt eu, cea care era ieri in fata ta la coada, cea care a traversat strada ca o tembela si era sa o calci cu masina, insa tu te-ai indragostit de ochii ei caprui si parul acela incalcit.

Sunt cea care avea cercei roz in urechi si in toata multimea aceea de oameni grabiti, ea s-a oprit in ploaie si zambea. Te-ai intrebat atunci ce e cu nebuna ce se bucura de ploaie. Apoi cand ai trecut pe langa ea si ai dat din nou de acele fete monotone, obosite, mohorate si scufundate ti se facue dor. Iti era pur si simplu dor de chipul acela vessel..

Cine site. Poate sunt cea care a luat aseara ultimul billet la concertul acela, sit u m-ai urat in secret. As putea fi cea care ti-a batut ieri la usa sit u nu ierai acasa.

Sunt atat de multe posibilitati, insa tu, oricate indicii ai primi, nu ti-ai putea da seama cine sunt. Si stii de ce?

Pentru ca esti asa de egocentric, ca nu ai cum sa acorzi celor din jur atat de multa atentie, pentru ca ai inebuni daca ar trebui sa retii fiecare chip, comportament, figura si zambet.

Stii ce e amuzant? Eu as putea fi propria ta inchipuire. As putea sa nu exist, insa dupa ce tu vei citi asta nu vei avea vreun indiciu despre veridicitatea existentei mele asa ma mai bine nu iti bate capul cu asta si bea un ceai.

P.S.:mie imi place cel cu lamaie si de asta ai stiut intotdeauna ca ma iubesti.

incearca…sa nu uiti.


Incearca sa iti traiesti viata cu ochii inchisi. Asa poate vei fi mai fericit. Asa poate vei reusi sa simti cu totul alte lucruri, poate vei gasi raspunsul altor intrebari.
Sau poate mai bine ai incerca sa vezi doar ce vrei tu, sa pui geana pe geana cand incep sa apara umbrele.

Poti s-o numesti ignoranta insa eu cred ca e o calitate. Trebuie sa fii puternic pentru a putea sa treci totul printr-un “filtru” de pasivitate. Trebuie sa fii indeajuns de intelept sa stii sa alegi, sa stii sa iubesti sublimul si sa abstractizezi absurditatile.
Ma enerveaza cand mi se spune ca nu acord destula importanta anumitor lucruri. In fond nu exista un etalon, nu exista nimic ce este necesar cu adevarat.Fiecare are prioritatile lui, eu pe ale mele.
Si ce daca merg desculta pe gresie, ce daca nu imi iau niciodata umbrela cand ploua? Ce daca intrzii 5 minute, ce daca uneori nu imi vei intelege reactiile? De ce nu intelegi ca nu imi pasa ca te deranjeaza fumul tigarii mele, de ce iti pasa tie ca am baut prea mult?
Sunt dezinteresata de faptul ca ma iubesti. Sunt indiferenta fata de necunoscuti si sunt de un egoism daunator. Nu e complet stupid sa ii ceri unei narcisiste sa iasa din propria lume ca sa iubeasca un alt egocentric?
Eu nu voi pune niciodata capacul la pasta de dinti, eu nu voi sterge niciodata stropii de pe oglinda, voi intra incaltata in casa si imi voi lasa cainele sa imi murdareasca hainele.
Nu voi face toate aceste lucruri din pura ignoranta, nici din cauza faptului ca ma cred prea buna, dar cred cu fermitate faptul ca uneori trebuie sa uitam de lucruri marunte ca sa ne traim viata si sa ne bucuram de moment.
Totusi, nu voi uita niciodata sa privesc ore in sir picaturile de ploaie ce se scrug pe geamul din acoperis, nu voi ezita sa imi strecor degetele in nisipul firbinte si sa rad la soare. Nu am sa uit sa te imbratisez, si te voi lua de mana cand voi avea nevoie. Voi fi poate acolo sa iti sterg lacrimile, si voi incerca sa imi amintesc de ziua ta de nastere.
Daca am sa pot, am sa iubesc, daca voi reusi, voi iubi de mai multe ori, dar sa nu te mire daca intr-o dimineata imi voi lua haina din cuier si vei auzi apaticul zgomot al pantofilor mei pe coridor. Aceea va fi ultima oara…
Ca prietena poate nu voi reusi sa fac tot ce faceti voi pentru mine, dar reusesc sa tin surpinzator de mult la fiecare din voi. Poate nu am sa vin sa va fac manichiura frantuzeasca la 9 noaptea, poate nu am sa pot sa fiu puternica mereu sa va sustin cand sunteti dezamagiti…poate impulsivitatea ma va face sa va ranesc uneori, insa tot ce pot promite este ca undeva in sufletul meu voi ocupati o parte foarte foarte speciala…si poate nu e chiar prima, dar e a noastra. Poate nu e cea mai frumoasa dar conteaza ca e iubita de noi. E exact ca masa de la Gatsby unde bem ciocolata calda sau, (cateodata) apa plata cu lamaie. Intimitatea da probabil impresia de siguranta si consolideaza sentimentele.
Indiferent cate lucruri tampite o sa spun, indiferent cate reactii stupide am sa am, voi trebuie sa nu uitati ca sunteti cei mai importanti.
P.s: Daca uit ceva din toate astea, voi, va rog sa nu uitati ca ma iubiti.